"În 2026 și 2027, prioritatea noastră este consolidarea investițiilor deja realizate și dezvoltarea capacității medicale în unitățile existente.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
După o perioadă importantă de extindere a rețelei, intrăm într-o etapă de maturizare, în care ne propunem să creștem activitatea spitalelor și clinicilor, să dezvoltăm noi competențe medicale și să valorificăm cât mai bine infrastructura construită în ultimii ani", anunță, într-o discuție cu Profit.ro Ovidiu Palea, fondator al Grupului Medical NORD.
Sunt vizate investiții în echipamente și tehnologii medicale noi, atât în zona de diagnostic și imagistică avansată cât și în blocurile operatorii și serviciile intervenționale, precum și dezvoltarea și consolidarea echipelor medicale, dar și a centrelor de competență, colaborarea multidisciplinară și formarea profesională continuă.
Până în 2030, grupul și-a propus să continue dezvoltarea centrelor de competență de la Spitalul NORD Pipera, inaugurat în 2023 după o investiție de aproape 30 de milioane de euro, astfel încât aceste centre să ajungă să fie recunoscute nu doar în România, ci și în regiune.
"A doua prioritate (până în 2030, n.r.) este să aducem această expertiză mai aproape de pacienții din afara Bucureștiului.
Am început deja prin extinderile din Pitești și Suceava și știm, inclusiv din primii ani ai Provita, cât de important este ca un pacient să poată ajunge repede la un medic bun, fără să fie nevoit să parcurgă sute de kilometri pentru o consultație sau o investigație.
A treia prioritate este formarea medicilor", detaliază Palea (foto), fondator al Grupului Medical NORD, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă, supraspecializat în terapia intervențională a durerii și chirurgia spinală minim invazivă, coordonator al Centrului Integrat de Terapia Durerii și Chirurgie Spinală Minim Invazivă din cadrul Spitalului NORD Pipera.

În primul semestru al acestui an, NORD a înregistrat o creștere a business-ului de 11% față de aceeași perioadă a anului trecut, principalul motor al acestei evoluții fiind extinderea rețelei medicale și creșterea graduală a activității în unitățile dezvoltate în ultimii ani.
Palea consideră că principala schimbare legislativă care se impune la acest moment în domeniul sănătății este clarificarea și simplificarea accesului furnizorilor privați la programele naționale de sănătate, pe baza unor criterii transparente și predictibile.
Sectorul privat poate completa capacitatea sistemului public prin investiții în infrastructură, tehnologie și echipe medicale, dar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de reguli mai clare și de mecanisme de colaborare mai simple și mai previzibile, potrivit managerului.
El dă ca exemplu chirurgia cardiovasculară: "De peste un an facem demersuri pentru a intra în Programul național de boli cardiovasculare, astfel încât materialele și dispozitivele implantabile costisitoare să poată fi decontate și pentru pacienții tratați în spitalul nostru.
În această perioadă, sute de pacienți au suportat integral costurile acestor intervenții, deși contribuie la sistemul public de asigurări de sănătate".
Ovidiu Palea a lansat NORD împreună cu soția sa, Ada, reîntorși în România după o perioadă de 10 ani în care el a lucrat în Statele Unite ca medic anestezist și de terapie intensivă.
În 2011 a fost deschis primul centru de imagistică Provita, pentru ca un an mai târziu să fie extinsă activitatea către medicina clinică, de ambulator.
În 2016 a urmat primul spital, actualul NORD Agricultori, iar ulterior au fost dezvoltate noi clinici, centre de imagistică avansată și servicii de laborator.
Antreprenorii au făcut primul pas în afara Bucureștiului în 2022, cu o clinică multidisciplinară în Suceava.
Dezvoltarea regională a continuat la Pitești, un an mai târziu, prin integrarea Muntenia Hospital.
Tot atunci grupul a fost preluat de MedLife, fondatorii păstrând o participație minoritară și implicarea în dezvoltarea NORD.
În urma unei investiții de aproape 30 de milioane de euro a fost deschis, de asemenea în 2023, spitalul NORD Pipera.
Construit pe o suprafață de 25.000 de metri pătrați, spitalul are 109 paturi, opt săli de operație și zece centre de competență dedicate abordării multidisciplinare a cazurilor complexe, în arii precum bolile cardiovasculare, oncologia, chirurgia spinală, chirurgia robotică, ortopedia și terapia durerii.
















