Lanțul de restaurante cu servire rapidă Burger King va ajunge la o rețea de 34 restaurante până la finalul anului, dintre care 24 sunt operate de către platforma poloneză Rex Concept, deținută de fondul de investiții McWin, iar restul de către AmRest, care mai operează și KFC, Pizza Hut și Starbucks.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Ultimul restaurant Burger King a fost inaugurat în mall-ul Bucureștean Sun Plaza - al 11-lea restuarant din Capitală - rețeaua ajungând astfel la 23 de unități, urmând ca Rex Concepts să mai deschidă încă unul până la finalul anului.
Planurile de expansiune ale rețelei Burger King continuă în același ritm și în 2025.
“Pentru 2025, cu siguranță vom păstra cam același ritm al expansiunii. Avem în plan un număr de deschidere între 10 și 12, iar dacă piața ne va oferi posibilitatea, cu siguranță numărul ar putea să fie chiar mai mare. Aici mă refer la oportunitățile în ceea ce privește spațiile de care avem nevoie pentru a deschide un restaurant și discutăm atât despre locațiile stradale, cât și despre locațiile din mall-uri.
Planul nostru este de 10-12, dar dacă situația ne va permite și vor exista oportunități care să ne punem postura să deschidem de exemplu 15 restaurante cu siguranță acest lucru se va întâmpla.
Cred că potențialul din România în momentul de față este unul suficient de atractiv, în așa fel încât să credem că există potențial pentru aceste deschideri”, spune, pentru Profit.ro, Cristian Turculeț, director de operațiuni Rex Concepts, platformă care se ocupă de expansiunea Burger King pe piața locală.
Din cele 22 de restaurante operate de către Rex Concept, 19 sunt amplasate în shopping mall-uri, două sunt drive-thru-uri și un singur restaurant este stradal.
CITEȘTE ȘI FOTO McDonald’s continuă extinderea în România“Cred că, pentru o dezvoltare sănătoasă, trebuie să existe un mix între cele două tipuri de locații. Ele au specificuri diferite. Restaurantele din mall-uri, într-adevăr, sunt mai dinamice, au o creștere de vânzări mai accelerată imediat după deschidere, creșteri generate de asemenea și de traficul din mall.
Locațiile stradale au un traseu liniar din perspectiva specificului stradal, dar mai mult sau mai puțin ajung la un moment dat să fie cam la același nivel de vânzări. În schimb, locațiile stradale au un potențial mare pentru ceea ce înseamnă delivery, sunt mai ușor accesibile de către driverii agregatorilor.
Din punctul acesta de vedere, n-aș face neapărat o comparație între cele din shopping mall-uri și cele de pe stradă, în sensul care sunt mai performante sau nu, cred că se completează unul cu celălalt”, precizează Cristian Turculeț.
Deschiderea unui restaurant în centrele comerciale necesită o investiție de aproximativ 500-600.000 de euro, în timp ce pentru drive-thru-uri investiția se ridică la circa 1 milion de euro.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Uzina Mecanică Cugir își cumpără linii noi de producție de muniție NATO de sute de milioane de lei“La drive-thru-uri discutăm în primul rând despre o construcție care este standalone, care trebuie ridicată de la zero, discutăm despre o infrastructură și o sistematizare, ceea ce înseamnă accesele pe care trebuie să le facilităm clienților. Drive-thru-ul are o sistematizare foarte clar definită, plus tot ceea ce înseamnă partea de autorizări, echipamente care sunt în plus față de restaurantul dintr-un food court. Toate acestea contribuie semnificativ la nivelul investiției.
Fiecare restaurant are o investiție relativ mare în spate. Evident, ne ajută foarte mult volumul de vânzări. Unele dintre restaurante își amortizează investiția mai repede, altele dintre ele au amortizare puțin mai liniară. Ca perioadă de timp, cu siguranță discutăm de nu mai devreme de câțiva ani”, afirmă el.
Cristian Turculeț mai spune și că, în contextul actual, găsirea de noi spații pentru deschiderea restaurantelor atât în centre comerciale, cât și în stradal și pentru drive-thru-uri “nu este dificilă, ci dinamică și presupune o atenție și o constantă și o strategie foarte bine pusă la punct”.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Directorul dezvăluie planul Poștei Române - Vom închide toate oficiile poștale!“Dificil, este o chestiune relativă, aș putea spune că este dinamic în momentul de față. Shopping mall-urile evident se uită și își doresc un portofoliu de clienți care să fie cât mai atractiv pentru traficul pe care ei îl generează pentru clienți lor. Există operatori care intră și care ies de pe piață.
Noi nu urmărim doar niște locații în shopping mall-uri care sunt libere în acest moment, ci încercăm să înțelegem și ceea ce se întâmplă pe viitor cu portofoliu de clienți actual al acestor shopping mall-uri. Și, în sensul acesta, avem oarecum un plan în așa fel încât să știm cam ce vrem să facem și în perioada următoare. Nu este dificil, dar este dinamic și asta presupune o atenție și o constantă și o strategie foarte bine pusă”, precizează acesta.
Și în următorii 5 ani, Rex Concepts va menține același ritm de expansiune al rețelei Burger King, de 10-15 restaurante anual.
CITEȘTE ȘI FOTO Moisei intră pe lista stațiunilor României de interes național“Mizăm pe orașele mari, în primul rând pe orașele reședințe de județ, dar strategia noastră presupune să și purtăm un dialog constant cu clienții noștri, cu care am făcut deja o comunitate.
Sunt orașe în care suntem așteptați, care au fost mai vocale pe perioada anului acesta și a anului trecut, iar acolo unde clienții sunt suficienți de insistenți în a ne solicita prezența, cu siguranță luăm în calcul.
Dar ca o strategie generală, evident, vizăm orașele mari, zonele care nu sunt acoperite în momentul de față, Bucureștiul de asemenea, plus toate zonele în care suntem așteptați de către clienții noștri”, mai spune Cristian Turculeț.
CITEȘTE ȘI FOTO CONFIRMARE Marian Alecu a reluat investițiile în hoteluri, lansând la kilometrul zero al Bucureștiului una din cele mai luxoase unități boutique, cu fântână de peste 100 de ani. Primul client a fost un ministru german“Orice piață are niște limite atât din punct de vedere fizice, geografice, cât și din punct de vedere al consumatorului.
Noi credem, prin calculele pe care le-am făcut în momentul de față și prin felul în care se dezvoltă segmentul acesta, România poate să suporte la nivel de țară un număr de puțin peste 100 de restaurante Burger King, fără doar și poate. Dacă este să ne gândim strict la București, cred că putem discuta de un număr de 30 de restaurante”, mai adaugă el.
Lanțul de restaurante Burger King și-a relansat expansiunea pe piața din România în primăvara anului 2023, prin intermediul platformei Rex Concepts CEE.
CITEȘTE ȘI Loteria Română are un nou director general“Suntem o companie relativ tânără în acest moment. Am început operațiunile aprilie anul trecut. Focusul a fost clar pe investiții, pe dezvoltare a unei rețele sănătoase, pe servicii de calitate, pentru că acestea vor fi temelia business-ului în anul următor. Din punct de vedere al obiectivelor de profitabilitate pentru 2024, le-am atins mult mai repede decât era estimat”, completează directorul de operațiuni al Rex Concepts.
Strategia de business pentru 2025, adaugă el, va fi în același trend cu cea din 2024.
CITEȘTE ȘI Director BERD: România depășește Polonia la anumite criterii; sunt foarte mulți investitori care se uită la România. Rămâne o problemă“Va fi practic al 3-lea an în care operăm sub umbrela Rex Concepts în România, iar trendul va fi în continuare pe extinderea rețelei și a numărului de restaurante. În același timp, dorim să fim mai aproape de clienții noștri plin tot ceea ce însemna acest proces de digitalizare.
Încercăm să păstrăm oferta cât se poate de atractivă pentru clienții noștri și să găsim acest echilibru între preț și ofertă și, de asemenea, să optimizăm tot ce înseamnă activitățile operaționale pentru ca asta la final să rezulte într-o calitate a serviciilor și o experiență mai bună pentru clienții noștri. Cam acesta este trendul pe care îl vedeam și direcția pe care am stabilit-o pentru 2025”.
CITEȘTE ȘI FOTO Vlad Dumitru, Manager General Berăria H: Plănuim un proiect extins de regenerare urbană. Modificarea constantă a regulilor jocului și ambiguitatea nu sunt de bun augurO parte din bugetul de investiții al companiei merge, pe lângă expansiunea rețelei, și în digitalizarea operațiunilor.
“Trendul acesta de digitalizare a crescut exponențial în ultima vreme. Evident că o parte dintre bugetele și din efortul acțiunilor noastre se îndreaptă și în această direcție. Putem discuta de asemenea despre optimizări la nivel de restaurant, care presupun partea strict operațională și asta înseamnă seturi de echipamente mai performante sau mai economice.
Deci există o zonă pe care o avem în vedere, care nu are neapărat legătură cu dezvoltare brută a rețelei, dar și cu experiența din restaurante după ce acesta a fost deschis. Încercăm să fim cât se poate de actuali și cât mai atractivi cu putință din punctul acesta de vedere. Vrem să fim cât mai accesibili clienților noștri”, mai spune Cristian Turculeț.
În cadrul rețelei Burger King din România lucrează aproximativ 450 de angajați, dintre care circa 40 sunt de naționalitate străină.
“Piața forței de muncă are aceleași provocări pentru noi, la fel cum are și pentru toți ceilalți. Există o dinamică destul de mare. Segmentul de QSR întotdeauna a fost o zonă în care aproape că recrutăm permanent.
N-aș putea să spun că este ușor, dar încercăm să oferim un mediu de lucru sănătos, un mediu de lucru corect, cu șanse de dezvoltare personală pentru fiecare dintre colegii noștri. Și asta ne ajută un pic în această dinamică destul de ridicată a pieței de forță de muncă din România”, precizează el.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Spartan lansează extinderea în străinătate, după ce a fost vândutDespre creșterea numărului de angajați străini, Cristian Turculeț afirmă că “nu avem o strategie în acest sens”.
“Acolo unde este nevoie și business-ul sau specificitatea zonei sau al orașului sau dinamica din forța de muncă o va cere, evident că vom apela și la această variantă”, mai spune acesta.
În februarie 2023, Profit.ro a anunțat că platforma poloneză Rex Concepts - prin care firma poloneză de investiții McWin, noul francizat Burger King în Polonia, va dezvolta brandurile Burger King și Popeyes pe mai multe piețe din Europa de Est, inclusiv în România - l-a recrutat pe Cristian Turculeț pentru poziția de director de operațiuni.
CITEȘTE ȘI FOTO Radu Zaharia, director dezvoltare franciză Simigeria Petru: Vrem să ne extindem spre Vest. O să ajungem să lucram și noi cu oameni de afară, dar e complicat, nu poți lucra cu oameni care după 1-2 luni fug, au și educație precarăEl a fost anterior CEO la Sport Couture Group, Regional Director la Starbucks și CoManaging Director la AmRest, operatorul care a relansat business-ul Burger King pe piața din România, cum a anunțat atunci în premieră Profit.ro.
Firma poloneză de investiții McWin, noul francizat Burger King în Polonia, va dezvolta brandurile Burger King și Popeyes pe mai multe piețe din Europa de Est, inclusiv în România, cu ținta de a deschide 600 de restaurante în următorii 10 ani.
McWin și Restaurants Brands International (RBI), proprietarul lanțurilor de restaurante de tip fast-food Burger King, Popeyes și Tim Hortons, au semnat acorduri de franciză principală și de dezvoltare pentru Burger King și Popeyes în Polonia, România și Cehia.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Primul interviu - Raionul de Pește se extinde la nivel național și internațional, vizând parteneriate locale, dar și francizarea afaceriiCum a anunțat în premieră Profit.ro, lanțul Popeyes a fost lansat în România la începutul anului 2022.
Noile acorduri vin la câteva luni după ce McWin a încheiat un contract de master franciză pentru Burger King în Polonia, în urma achiziției companiei locale Burger King (BK) SEE. McWin s-a angajat să deschidă peste 200 de restaurante Burger King în Polonia.
McWin este condusă de Henry McGovern, fondatorul AmRest Holdings, și de Steven K. Winegar, acționar și director executiv al Zena Group și fondator al Restauravia Grupo Empresarial.
CITEȘTE ȘI FOTO Lucian Florea, fondatorul Fryday: Am refuzat fondurile de investițiiDezvoltatorul de restaurante AmRest este cel care a relansat business-ul Burger King pe piața din România, cum a anunțat în premieră Profit.ro.
AmRest, cel mai mare operator de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, operează, printre altele, lanțurile KFC, Pizza Hut și Starbucks.
Înființat în 1954, Burger King este al doilea cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume.