rtk International, cea mai mare asociație de turism din Germania, intră în România, urmând să se concentreze pe segmentul de outgoing.
Investiția pentru intrarea pe piața locală se ridică la câteva sute de mii de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Astfel, subsidiara locală a rtk international se va concentra pe vânzările B2B, pe segmentul de outgoing. O distribuție a produselor pe segmentul B2C nu este planificată în viitorul apropiat. Într-o etapă ulterioară este posibilă, în schimb, și promovarea turismului de incoming în România, prin intermediul rețelei sale.
Pe plan local, rtk nu funcționează ca un touroperator, ci ca o asociație de turism care reprezintă interesele agențiilor de turism în relația cu touroperatorii și cu furnizorii internaționali.
rtk este cea mai mare asociație germană de turism, fiind fondată în 2003. În 2023, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de euro.
CITEȘTE ȘI FOTO Eviden, parte Atos, deschide primul centru de cloud și securitate cibernetică din RomâniaLa acest moment are circa 3.000 de agenții de turism afiliate. Prin intrarea în România va facilita accesul la pachetele turoperatorilor din rețea.
rtk International este prezent în Germania, Luxembourg, Belgia, Olanda, Austria, iar de acum România.
Radu Colfescu este Managing Partner RTK Romania, având și 20% din acțiuni.
El a fost anterior Managing Director la Dertour Romania.
CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Teamnet International a intrat în faliment. Printre acționarii companiei se numără și divizia de investiții a Băncii Mondiale„Așteptările sunt mari. În jur de 200 de agenții vom afilia în România anul acesta și în următorul an. Cele mai multe și mai puternice agenții de turism sunt în București, Iași, orașele mari. Anul acesta deja foarte multe agenții au început să afle că suntem în România, au început să ne scrie și probabil că mare parte din contracte le vom semna anul acesta.
„Așteptarea rtk intenational este să nu fim profitabili anul acesta, dar eu sper totuși că la sfârșitul anului vom ieși la un plus-minus zero”, precizează Radu Colfescu.
Grupul promovează pe piață trei modele de business, cel al filialelor proprii, al francizării și modelul de tip asociației, unde agențiile de turism își păstrează propriul nume. În România, rtk international va opera ca o asociație.
„De fiecare dată când ajungem într-o țară încercăm să vedem care este modelul care se aplică cel mai bine. Bineînțeles că dacă constatăm la fața locului că există nevoia de francize, facem și acest lucru. Dar nu avem un singur model pe care să îl aplicăm în Europa. Avem aceasta abordare individuală, tratăm fiecare stat în parte așa cum este el, fiecare cu particularitățile sale”, adaugă Thomas Boesl, CEO rtk international.
CITEȘTE ȘI FOTO A fost finalizat cel mai mare parc din București după RevoluțieDespre promovarea și celorlalte două modele de business pe piața locală, Thomas Boesl afirmă că este prea devreme pentru a se exprima în acest sens.
„Vom începe cu acest model. Noi nu ne gândim la ce vrem să ne aducă piața nouă, ci în sens invers, cum putem să intrăm cât mai bine pe piață, să ajutăm agențiile de turism și, dacă din piață vom observa că există această necesitate a francizei și a acestui tip de model, atunci ne vom uita și pe acel lucru. România are un potențial foarte mare”, mai spune Thomas Boesl.
„În momentul de față, vom începe cu primul model, de asociere, dar, într-un viitor apropiat, să sperăm că vom implementa și celelalte două modele de business. Iar acest model de intrare pe piață este cel mai potrivit.
CITEȘTE ȘI Acțiunile Snap explodează după rezultate peste așteptăriAlte obiective pentru viitor ar putea include înființarea unui model de distribuție de tip franciză sau activități proprii de touroperare”, spune Radu Colfescu, managing partner rtk România.