Florina Pascu a preluat conducerea activităților din România, fiind numită Director al EVISO MARKETING ADVISORY ROMANIA S.R.L..
Florina Pascu s-a alăturat echipei Focus Sat în octombrie 2020, unde a ocupat funcția de Senior Product Marketing Manager. De pe această poziție a fost responsabilă de strategia integrată a campaniilor de marketing și comunicare și a coordonat strategiile de e-commerce și customer base management. Anterior, Florina Pascu a ocupat funcții cheie în companii din România, precum Vodafone și Telekom Romania.
Predecesoarea sa, Sophie Hedouin, a fost numită CEO CANAL+ din Elveția.
Despre numirea sa, Florina Pascu a declarat: “În noua funcție, prioritatea mea va fi să continui eforturile de consolidare a poziției companiei și să construiesc pe fundația solidă pe care o avem deja. Ne vom concentra pe o creștere sustenabilă prin întărirea parteneriatelor și extinderea prezenței noastre în piață. În același timp, ne angajăm să îmbogățim platforma noastră de streaming FOCUS+ cu și mai multe filme și seriale de succes, precum sezoane noi ale unor producții CANAL+ ORIGINAL CREATION - BRI (Brigada), Paris Police, Apollo Has Fallen (parte din binecunoscuta franciză „Has Fallen/Cod roșu”). Obiectivul nostru este să îmbunătățim constant experiența utilizatorilor și să poziționăm FOCUS+ ca punct de referință pentru conținut premium european.”
Focus Sat este o platformă de televiziune prin satelit deținută de M7 Group, o subsidiară a grupului francez Canal+, în România.
Platforma este pe piață din 2004.
M7 Group este unul dintre cei mai mari furnizori din Europa de servicii IPTV și satelit, cu o prezență în mai multe țări sub diferite brand-uri - freeSAT și Skylink în Republica Cehă și Slovacia, Canal Digitaal în Olanda, TV Vlaanderen și TeleSat în Belgia, UPC Direct în Ungaria, Focus Sat în România, HD Austria în Austria și Diveo în Germania.
Compania a fost cumpărată de la LIberty Global în 2018, tranzacție anunțată de Profit.ro. Mai multe detalii AICI.
















