Vicepreședintele BCE infirmă zvonurile legate de reducerea programului de achiziții. Euro se depreciază

Vicepreședintele BCE infirmă zvonurile legate de reducerea programului de achiziții. Euro se depreciază
scris 6 oct 2016

Vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE) Vitor Constancio a infirmat zvonurile potrivit căror oficialii instituției ar fi discutat despre reducerea achizițiilor lunare de obligațiuni din zona euro. Constancio a declarat pentru Bloomberg că informațiile vehiculate în presă nu au niciun fundament, iar măsurile de stimulare vor continua până când inflația din zona euro se va apropia de ținta băncii centrale europene.

Inflația se află sub ținta BCE de peste trei ani, în pofida măsurilor agresive de stimulare implementate de instituție. Banca țintește o inflație în apropierea nivelului de  2%.

Urmărește-ne și pe Google News

Moneda europeană s-a depreciat în urma comentariilor lui Constancio. În jurul orei 20:00, ora României, euro scădea cu circa 0,4% față de dolarul american, tranzacționându-se la cursul de 1,1161 dolari.

Potrivit informațiilor publicate marți seara de Bloomberg, cu mai puțin de șase luni înainte de data stabilită pentru încheierea programului de relaxare cantitativă al BCE, martie 2017, factorii de decizie ai instituției au stabilit că achizițiile de obligațiuni trebuie reduse gradual înainte de a fi abandonate complet.

Totuși, sursele nu au exclus posibilitatea ca programul de achiziții al BCE, aflat în prezent la  la 80 miliarde de euro lunar, să fie deocamdată extins, în sensul prelungirii termenului limită sau al creșterii valorii cumpărărilor.

Economia Arabiei Saudite rămâne dependentă de exportul de petrol, ceilalți piloni se prăbușesc sub greutatea austerității CITEȘTE ȘI Economia Arabiei Saudite rămâne dependentă de exportul de petrol, ceilalți piloni se prăbușesc sub greutatea austerității

Deși în articolul de pe Bloomberg nu este precizat când ar urma să înceapă reducerea graduală a cumpărărilor de active din zona euro de către BCE, faptul că instituția se gândește deja la modul în care va retrage programul de relaxare cantitativă a stârnit reacții destul de puternice în rândul investitorilor.

Euro s-a apreciat puternic față de dolar imediat după publicarea articolului, iar acțiunile europene au încheiat în declin ședința de miercuri. Articolul Bloomberg a fost publicat marți, însă prea târziu pentru a influența semnificativ piețele de capital europene în acea zi.

La scurt timp după apariția zvonurilor privind retragerea graduală a programului de relaxare cantitativă, o purtătoare de cuvânt a BCE a negat informațiile, însă acest lucru nu a oprit reacția din piață.

Reducerea achizițiilor lunare de obligațiuni de către BCE ar reprezenta o reproducere a strategiei Rezervei Federale (Fed) a SUA, care a redus volumul activelor cumpărate cu 10 miliarde de dolari lunar în perioada decembrie 2013-octombrie 2014, pentru a tempera impactul din piețe.

viewscnt
Afla mai multe despre
bce
euro
zvon
relaxare cantitativa
achizitii
obligatiuni
lichiditati
politica monetara
constancio
vitor constancio