Raliu pe burse, pe fondul speculațiilor că Fed a terminat cu majorările. Acțiunile europene - cea mai bună săptămână din martie

Raliu pe burse, pe fondul speculațiilor că Fed a terminat cu majorările. Acțiunile europene - cea mai bună săptămână din martie
scris 3 nov 2023

Bursele europene au avut cea mai bună săptămână din martie, iar acțiunile americane sunt pe cale să înregistreze cele mai mari câștiguri din noiembrie anul trecut, după ce noi date economice din SUA au alimentat așteptările că Fed și-a încheiat ciclul de majorare a dobânzilor.

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 s-a apreciat pentru a cincea sesiune consecutivă vineri, cu 0,2%, ducând câștigul săptămânal la 3,4% - cel mai mare începând cu luna martie.

Urmărește-ne și pe Google News

Stoxx 600 a coborât de la maximele zilei spre finalul tranzacțiilor, tras în jos de referința FTSE 100 de la Londra, care s-a depreciat cu 0,4%. Indicele DAX de la Frankfurt a urcat cu 0,3%, FTSE MIB de la Milano a avansat cu 0,7%, în timp ce indicele CAC 40 de la Paris a pierdut 0,2%.

Raiffeisen Bank, profit în creștere cu 45% la 9 luni CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank, profit în creștere cu 45% la 9 luni

Creșterea numărului de locuri de muncă în SUA s-a temperat peste așteptări în octombrie, potrivit statisticilor publicate vineri, iar rata șomajului a atins maximul ultimilor aproape doi ani, marcând o încetinire abruptă față de ritmul de angajare înregistrat în vară.

Companiile americane au creat 150.000 de noi locuri de muncă, în timp ce economiștii estimau o creștere cu 170.000 a locurilor de muncă.

"În timp ce scăderea angajărilor era așteptată, faptul că a ratat așteptările destul de semnificativ nu poate fi ignorat de Rezerva Federală și îi va da de gândit serios la următoarea decizie privind rata dobânzii", a comentat Richard Carter, șeful departamentului de cercetare pentru dobânzi fixe de la Quilter Cheviot, citat de Bloomberg.

Principalii indici bursieri de pe Wall Street se apreciau puternic la închiderea tranzacțiilor în Europa, fiind pe cale să încheie săptămâna cu cel mai mare avans pentru perioadă din ultimele 12 luni.

S&P 500 se aprecia cu 1,1% în jurul orei 19:00 (ora României), Dow Jones urca cu 0,9%, iar Nasdaq Composite - cu 1,4%.

S&P 500 și Nasdaq se îndreaptă spre cele mai mari creșteri săptămânale din noiembrie anul trecut, în timp ce Dow Jones este pe cale să bifeze cel mai mare câștig începând cu săptămâna încheiată pe 28 octombrie 2022, potrivit MarketWatch.

Secțiune realizată în parteneriat cu ING

Să ai un business de succes înseamnă, printre altele, să-ți alegi un partener de drum care te înțelege și te însoțește cu soluții potrivite pentru fiecare etapă de dezvoltare.

NG îți susține afacerea cu soluții variate: de la informații despre cum accesezi fonduri europene, la consultanță de business și produse bancare. Asta înseamnă banking și mai și de la ING.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
cresteri burse
bursa sua
actiuni wall street
fed
majorari dobanzi fed