Raiffeisen Bank, profit în scădere în România

Raiffeisen Bank, profit în scădere în România
scris 17 mar 2021

Raiffeisen Bank România a încheiat anul 2020 cu un profit net de 644 milioane de lei, cu 17% mai mic decât în 2019, pe fondul creșterii provizioanelor de risc. Creditarea a avansat cu 5%.

Venitul net din dobânzi a crescut ușor față de anul trecut, pe fondul unor volume mai mari de credite, în timp ce venitul net din comisioane a scăzut, an la an, cu 10%. Această scădere a fost efectul unei activități tranzacționale mai reduse în T2, din timpul stării de urgență, dar și a migrării clienților spre soluții de plata online, mai ieftine și mai eficiente. Venitul total al băncii a înregistrat o ușoară scădere de 2% în 2020 față de 2019, atingând nivelul de 2,6 miliarde de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Cheltuielile operaționale (de aproximativ 1,4 miliarde de lei) au crescut cu 4% față de anul 2019, mai ales pe cele două componente importante pentru strategia de dezvoltare a băncii, cheltuielile cu personalul și cheltuielile legate de IT.

„Suntem mulțumiți de realizările noastre din 2020, un an care ne-a testat tuturor rezistență și ne-a adus provocări cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Pentru noi prioritatea 0 a fost și continuă să fie siguranță clienților, partenerilor, a angajaților, dar în egală măsură și sprijinirea economiei românești”, a declarat Steven van Groningen, președinte&CEO Raiffeisen Bank România.

Învață de la traderi cu experiență prin Vestor CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor

Activitatea de creditare a băncii a fluctuat puternic în 2020, de la primele trei luni aflate în linie cu aceeași perioada a anului precedent, la un volum redus în trimestrul al doilea și la volume lunare record în trimestrul al treilea. Pe ansamblu, anul 2020 a marcat o creștere cu 5% a portofoliului de credite nete, comparativ cu finalul lui 2019.

Depozitele clientilor au ajuns la 43,4 miliarde de lei in 2020, o crestere cu 21%, an la an.

Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor cibernetice CITEȘTE ȘI Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor cibernetice

Banca a ajuns la o cota de piață a creditelor de consum de 24%, în august 2020, iar creditele imobiliare au avut o evoluție similară față de 2019, în pofida impactului COVID-19. În 2020, numărul clienților care au optat pentru Flexicredit 100% online a crescut cu 6% față de 2019, iar volumul creditelor inițiate digital a crescut cu 14%.

Segmentul IMM-urilor a înregistrat în 2020 o creștere a soldului creditelor de 12%, susținută de programul IMM Invest, prin care peste 2.400 de companii au beneficiat de finanțări, dar și de programele desfășurate cu Fondul European de Investiții (EIF), unde peste1.500 clienți IMM au primit credite.

Bulgaria a stabilit reguli pentru turiștii care vin în stațiunile de la Marea Neagră CITEȘTE ȘI Bulgaria a stabilit reguli pentru turiștii care vin în stațiunile de la Marea Neagră

Raiffeisen Bank a oferit soluții de amânare la plata a ratelor pentru 1.800 clienți IMM, iar pentru 1.600 de firme a acordat granturi prin participarea la implementarea schemei de sprijin financiar din fonduri europene nerambursabile. În aceste condiții, numărul de clienți IMM deserviți de banca a crescut cu 7%, apropiindu-se de cifra de100.000.

Numărul clienților digitali ai băncii (cei care folosesc aplicațiile de online și mobile banking) a ajuns în 2020 la 870.000. Tranzacțiile efectuate de persoanele fizice cu cardul de debit la POS au crescut cu 22% că număr și cu 20% ca valoare în anul trecut. Tranzacțiile cu cardul de debit efectuate online, în comerțul electronic, au înregistrat creșteri și mai spectaculoase, s-au dublat că număr și au crescut cu peste 60% că valoare, față de 2019. În același timp, numărul tranzatiilor de retragere de numerar de la bancomat a scăzut cu aproximativ 9%.

Tranzacțiile efectuate prin aplicațiile de mobile și internet banking au crescut cu 73%, astfel că pe parcursul anului s-au înregistrat aproape 12 milioane de tranzacții. Aplicațiile sunt utilizate tot mai intens, numărul de logari zilnice fiind de la 800.000 până la 1 milion.

Serviciile de internet banking și mobile banking sunt folosite activ de mai mult de 85% dintre clienții persoane juridice ai băncii. În același timp, Raiffeisen Bank a investit în creșterea capabilităților digitale de interacțiune cu companiile, peste 98% dintre tranzacțiile pentru plăti și schimburi valutare efectuându-se pe platforme digitale. 

Raiffeisen Bank România are un portofoliu de peste 540.000 carduri de credit și o cotă de piață de peste 18%, în creștere pe parcursul anului 2020. Portofoliul de carduri de credit co-brand cu eMAG a crescut cu 30% în 2020, până la 60.000 carduri. Peste 200.000 clienți Raiffeisen Bank au ales să utilizeze plata cu cardul sau telefonul prin RaiPay, Apple Pay și Garmin Pay. Numărul de carduri de debit active a trecut de 2 milioane.

Banca are peste 2,18 milioane de clienți, persoane fizice și juridice, 4.900 de angajați, 333 de agenții în toată țară, 730 de ATM-uri, 380 de mășini multifuncționale (MFM-uri) și o rețea de peste 23.500 de POS-uri.

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen bank. banca
profit