BRD, profit în creștere cu 6%. Creditarea crește cu aproape 14%

Grupul BRD a încheiat primele 9 luni din acest an cu un profit net de 1,16 miliarde de lei, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul a fost tras în jos de creșterea costurilor cu taxa bancară și riscul. Creditarea au fost însă peste inflație, cu un avans al soldului de aproape 14%.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
BRD, profit în creștere cu 6%. Creditarea crește cu aproape 14%

Venitul net bancar al Grupului BRD a fost de 3,25 miliarde de lei, în creștere cu 9% în primele 9 luni 2025 față de aceeași perioadă a anului trecut.

Veniturile nete din dobânzi, care reprezintă 71% din veniturile totale, au crescut cu 7,5%. Veniturile din dobânzi au fost parțial diminuate în perioada analizată de efectul negativ al ratelor de dobândă, în principal din cauza scăderii dobânzilor la creditele retail, menționează banca.

Veniturile nete din comisioane au menținut un ritm de creștere de două cifre, +12,7% an/an, susținut de avansul comisioanelor aferente serviciilor.

Cheltuielile operaționale au crescut cu 8,4%, în principal ca urmare a majorării costurilor non-salariale, incluzând taxa pe cifra de afaceri, cheltuielile legate de IT&C și furnizorii externi de servicii. Cheltuielile cu personalul au crescut cu 3,1%.

După dublarea taxei pe cifra de afaceri (4% începând cu 1 iulie), valoarea totală plătită pentru perioada ianuarie – septembrie 2025 a ajuns la 133,3 milioane de lei, în creștere cu +40,6% an/an, comparativ cu 94,8 milioane de lei în primele 9 luni ale anului 2024.

Venitul operațional brut al Grupului BRD a atins 1,61 miliarde de lei în primele 9 luni ale anului 2025 (+9,6% an/an), în timp ce raportul cost/venit (C/I) s-a îmbunătățit la 50,4% în primele 9 luni ale anului 2025, față de 50,7% în primele 9 luni ale anului 2024.

Rata creditelor neperformante (NPL) la nivelul băncii este în ușoară creștere de la niveluri foarte scăzute, ajungând la 2,4% în septembrie 2025, sub media sistemului bancar (2,8% în august 2025).

Costul riscului a însemnat o alocare netă de provizioane de 195 milioane de lei în primele 9 luni ale anului 2025 (față de 136 milioane de lei în primele 9 luni ale anului 2024).

Toate aceste elemente au condus la un nivel bun de profitabilitate, cu un rezultat net al Grupului BRD de 1,16 miliarde de lei (față de 1,09 miliarde de lei), în creștere cu 5,8% an/an, în timp ce rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a marcat un nivel de circa 16% în primele 9 luni ale anului 2025.

Creditele nete în sold, incluzând și finanțările de leasing, au ajuns la 53,4 miliarde de lei, marcând o creștere de 13,7% față de finalul lunii septembrie 2024 (din care finanțările de leasing au avansat cu 8,2% an/an), susținute de o activitate de creditare dinamică atât pe segmentul retail, cât și pe cel al companiilor. Creșterea soldului de retail a fost de 13,2%.

Producția de credite acordate persoanelor  a ajuns la 10,5 miliarde de lei, în creștere cu 25,8% față de primele 9 luni din 2024, pe fondul creșterii cu 49,3% a producției de credite ipotecare, la 4,4 miliarde de lei, urmate de creditele de consum, cu o producție de 6,1 miliarde de lei (+12,9%).

Ritmul de creștere al creditării companiilor s-a temperat la 15%, comparativ cu trimestrele anterioare, pe fondul înăspririi condițiilor macroeconomice, arată banca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0856 +0.0027+0.05 %
1 USD4.3800 +0.0157+0.36 %
1 GBP5.7719 +0.0031+0.05 %
1 CHF5.4781 -0.0036-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite