Profit Financial.forum - Fondul Român de Contragarantare: Sprijinite de stat, finanțate și cu noi tehnologii, IMM-urile pot fi atractive și pentru piața de capital

Profit Financial.forum - Fondul Român de Contragarantare: Sprijinite de stat, finanțate și cu noi tehnologii, IMM-urile pot fi atractive și pentru piața de capital
scris 12 dec 2022

IMM-urile beneficiare de programe de sprijin din partea statului, cu capital de lucru și pentru investiții, inclusiv în zona noilor tehnologii, pot deveni atractive pentru investitorii de pe piața de capital, apreciază Stere Farmache, Membru al Directoratului, Fondul Român de Contragarantare, la Profit Financial.forum.

Conferința a fost organizată cu sprijinul Agista, Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, NNDKP, UniCredit Bank, Fondul Român de Contragarantare, Philip Morris România și First Bank, fiind transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

“În piața de capital există și un segment care poate acomoda companii de dimensiuni mai mici, dar cu perspectivă bună. În această zonă a IMM-urilor se pot identifica companii care pe de o parte au acces la finanțare, beneficiază de programe de sprijin și de finanțare pentru dezvoltarea de noi tehnologii și atunci cred că este important ca piața de capital să-și arunce un ochi și asupra acestei zone”, a afirmat Farmache.

Urmărește-ne și pe Google News
Ministerul Finanțelor, cu sprijinul BNR, a derulat prima operațiune de administrare a pasivelor CITEȘTE ȘI Ministerul Finanțelor, cu sprijinul BNR, a derulat prima operațiune de administrare a pasivelor

El susține că marea masă a IMM-urilor reprezintă un bazin din care unele firme pot corespunde interesului investitorilor, mai ales că sunt cazuri în care capitalul pentru investiții este de până la 2 milioane de euro și ajutorul de stat de 500.000 de euro.

“S-ar îmbina foarte bine pe de o parte sprijinul statului, sectorul de inovare sau noi tehnologii și interesul investitorilor”, a spus reprezentantul Fondului Român de Contragarantare, instituție care oferă IMM-urilor atât contragaranții din fonduri proprii, cât și garanții în numele și contul statului.

Farmache a prezentat în conferință programele gestionate de Fondul Român de Contragarantare, în principal IMM Innovation și IMM Garant Construct.

Pentru ca aceste programe să poată fi aplicate și în 2023, este nevoie de o modificare legislativă prin care să fie actualizat acordul Comisiei Europene.

“Este o modificare în curs, ordonanța de Guvern deja discutată cu CE și care va fi aprobată probabil până la sfârșitul anului, ceea ce va permite Fondului Român de Contragarantare să acorde aceste garanții și în 2023 și să consumăm plafoanele, care sunt foarte importante – de 1,2 miliarde la Garant Construct și de 750 milioane (la IMM Innovation, n.r.) Aceste plafoane susțin, la rândul lor, credite corespunzătoare de până la 1,5 miliarde sau chiar mai mult”, a mai spus Farmache.

viewscnt
Afla mai multe despre
imm bursă garanții