Polițele RCA s-au scumpit și de 6,6 ori în ultimul an, cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la autocare

Polițele RCA s-au scumpit și de 6,6 ori în ultimul an, cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la autocare
scris 19 iul 2016

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat, marți, noi statistici despre evoluția prețurilor asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) în ultimul an, care relevă că cele mai importante scumpiri s-au înregistrat în cazul autocarelor cu o capacitate de transport de peste 40 de persoane, deținute de persoane fizice, pentru care proprietarii plătesc în prezent de 6,6 ori mai mult comparativ cu prețul de la jumătatea anului trecut.

Transportatorii au acuzat în mai multe rânduri ASF că nu a reușit să controleze creșterea semnificativă a prețurilor la RCA din vara anului trecut până în prezent, în ciuda unui acord semnat la începutul acestui an, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În iunie 2015, prima medie pentru un autocar deținut de o persoană fizică era de 1.196 lei, iar în iunie 2016 a ajuns 7.856 lei, aceasta fiind cea mai mare scumpire a polițelor RCA.

A doua scumpire ca mărime este cea în cazul autovehiculelor destinat transportului de persoane cu o capacitate cuprinsă între 18 și 40 de locuri, deținute de persoane fizice. Prima medie a crescut de 5,5 ori, de la 1.206 lei în iunie 2015, la 6.649 lei în iunie 2016.

Pe locul trei în topul scumpirilor se află autovehiculele comerciale cu o masă maximă de peste 16 tone. Prima medie a crescut, în acest caz, de 4,9 ori, de la 2.044 lei în iunie 2015, la 10.023 lei în iunie 2016.

Lidl închide magazinul din Blv. Iuliu Maniu din Capitală pentru renovare CITEȘTE ȘI Lidl închide magazinul din Blv. Iuliu Maniu din Capitală pentru renovare

Singurele ieftiniri de polițe au fost la autovehiculele comerciale cu o masă de până în 3,5 tone deținute de persoane juridice (-10,36%), autovehiculele comerciale cu o masă cuprinsă între 3,5 și 7 tone (-0,95%), autocarele de peste 40 de locuri achiziționate în leasing (-8,75%) și autovehiculele destinate transportului de persoane cu o capacitate de sub 18 persoane (-17,38%).

Cele mai scumpe polițe sunt cele pentru autovehiculele comerciale cu o masă maximă de peste 16 tone. Cele achiziționate în leasing au o primă medie de 10.137 lei, cele deținute de persoane fizice au o primă medie de10.023 lei, iar cele deținute de persoane juridice de 8.176 lei.

Cele mai ieftine polițe sunt la autovehiculele comerciale de până în 3,5 tone deținute de persoane fizice (830 lei) și de persoane juridice (932 lei), dar și la autovehiculele comerciale cu masa cuprinsă între 3,5 și 7 tone (1.180 lei).

viewscnt
Afla mai multe despre
rca
autocare