Vânzarea hotelului Radisson pentru 177,5 milioane euro și efectul pentru investitorii care au vândut la delistarea de pe Rasdaq, deși valoarea de acum e triplă

Vânzarea hotelului Radisson pentru 177,5 milioane euro și efectul pentru investitorii care au vândut la delistarea de pe Rasdaq, deși valoarea de acum e triplă
scris 25 aug 2017

La mai puțin de 2 ani de la delistarea de pe piața Rasdaq printr-o ofertă de retragere care conferea companiei București Turism o capitalizare de piață de 65 milioane lei, societatea care operează hotelul Radisson a încheiat o înțelegere de vânzare care cifrează valoarea de piață a companiei la 177,5 milioane euro. Deși prețul este de 2,7 ori mai mare decât cel obținut de ei, investitori cu experiență pe piața de capital nu își schimbă părerea post-factum și afirmă că tranzacția oferită în 2015 de majoritar a fost una decentă. „Nu am nicio undă de regret”, spune unul dintre ei.

După ce a ieșit pe ușa din dos a bursei în urmă cu 2 ani, la desființarea intempestivă a pieței Rasdaq, acum hotelul Radisson a devenit obiectul celei mai mari tranzacții din industria hotelieră românească. O scrisoare de intenție pentru vânzarea de către israelienii de la Elbit Medical Imaging contra sumei de 177,5 milioane lei confirmă o știre furnizată în premieră de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Înțelegerea este pentru o sumă de 2,7 ori mai mare decât valoarea companiei de 289,62 milioane lei (65,5 milioane euro) – aferentă prețului de 20,17 lei/acțiune plătit de majoritarul de la București Turism (BUTU), compania care operează fostul hotel București – nu lasă, însă, un gust amar celor care au înstrăinat pachetele în 2015.

Turoperator: Majoritatea românilor caută în străinătate hoteluri all inclusive ieftine, cu mâncare de proastă calitate CITEȘTE ȘI Turoperator: Majoritatea românilor caută în străinătate hoteluri all inclusive ieftine, cu mâncare de proastă calitate

Fiind investitor pe bursă, Dumitru afirmă că nu putea să rămână cu banii blocați într-o societate delistată, oricât de atractiv era business-ul acesteia. „Nu îmi permiteam și prețul a fost decent”, își explică decizia de vânzare investitorul cu experiență de peste 20 de ani și care a mai păstrat doar puține acțiuni pentru a putea participa la AGA și a observa traiectoria în viitor a societății.

La ultima întâlnire cu acționarii, reprezentantul majoritarului le-a explicat acestora că obiectul tranzacției nu a făcut-o București Turism, ci firma deținătoare și că noul acționar va face ce va cosidera. Nu este exclus să ia în calcul să facă o ofertă de retragere minoritarilor rămași, dar potrivit legislației nu are nicio obligație, compania nefiind pe bursă. „Acum ești la mâna lor”, zice Dumitru.

De 8 ori banii, preț cât de o mașină

Investitor experimentat la BVB, Florin a făcut o tranzacție cu randament foarte bun, deși pachetul deținut nu a fost mare, ci de numai 3.500 de acțiuni. A cumpărat pentru prețul de 2,5000 lei/acțiune, același cu valoarea nominală, și a vândut în oferta publică de retragere de la jumătatea anului 2015. Conform calculelor Profit.ro, randamentul a fost de 706,8% pentru o deținere de câțiva ani, iar câștigul total a fost de aproape 62.000 de lei (14.000 de euro).

Nici nu se gândește că mai putea face de aproape 3 ori banii. „A fost un deal mai mult decât corect”, privește retrospectiv. De atunci au fost alți 2 ani de „boom” pentru economia românească șin industria hotelieră, iar prima are în vedere și înstrăinarea pachetului majoritar.

Resentimentele investitorilor față de lichidarea pieței Rasdaq nu merg și pentru israelienii proprietari ai Radisson

Calculele de atunci au fost corecte, spune și Dumitru care amintește că și de aceea compania a ales un auditor din liga „Big Four” pentru a face evaluarea, deoarece a vrut să respecte cu strictețe legea. Surpriza a fost plăcută când s-a venit cu prețul de 20,17 lei/acțiune pentru că în piață se vorbea de 10-11 lei/acțiune, iar pe piața secundară cu numai 2 ani înainte se tranzacționase chiar și sub reperul de 6,00 lei/acțiune. Evaluarea a fost făcută de Ernst & Young.

„Una din puținele evaluări corecte de la momentul acela”, spune Florin care a fost foarte nemulțumit de felul cum a fost desființată piața Rasdaq. Societățile au asigurat în cea mai mare parte retragerile în baza unor evaluări care indicau prețuri mici.

2015 - anul lichidării pieței Rasdaq CITEȘTE ȘI 2015 - anul lichidării pieței Rasdaq

Frustrarea investitorilor este mare la 2 ani de la desființarea pieței Rasdaq atunci când văd că societăți precum Mecanpetrol Găești (MEGY), BAT Bascov (BATV), Zarea București (ZARE), Brickston Construction Iași (CERE) au dat între timp dividende comparabile cu prețurile de delistare.

Florin afirmă că la București Turism oferta a fost una dintre puținele echitabile, alături de cea a Navrom Galați (COVG), și unde s-a procedat corect doar sub presiunea IFC a Băncii Mondiale, acționar din anul 2012 cu o investiție de 12 milioane euro în cadrul companiei.

32,60 milioane lei încasate de SIF Transilvania

În cadrul ofertei de acum aproape 2 ani, majoritarul a achiziționat 3,08 milioane acțiuni București Turism, valoarea operațiunii de piață fiind de 62,12 milioane lei (14 milioane euro). Era echivalentul a 21,45% din titlurile societății, cel mai mare pachet, de 11,28% fiind înstrăinat atunci de SIF Transilvania (SIF3).

Aflat printre vânzătorii de atunci, Florin spune că oferta pentru o valoare de piață a hotelului Radisson de 289,62 milioane lei (65,5 milioane euro) era triplă față de prețul plătit de omul de afaceri Dan Adamescu pentru controlul Intercontinental București (RCHI). „Abia acolo a fost subevaluare”, zice. Spune că atunci când a ieșit în cadrul ofertei de la București Turism a luat în calcul și datoriile acumulate de companie. Conform ultimului bilanț înainte de delistare, aferent semestrului 1 din 2015, datoriile totale ale companiei se ridicau la 351,13 milioane lei (79,41 milioane euro).
„A fost un deal civilizat”, rezumă ceea ce s-a întâmplat Florin, chiar dacă știe prețul noii tranzacții. "Nu am nicio undă de regret.”

viewscnt
Afla mai multe despre
bucuresti turism
radisson
rasdaq
bvb
bursa
sif transilvania
zarea
bat bascov