Cadrul european de reglementare pentru piețele de capital este mult prea extins și riscă să nu mai poată fi înțeles decât de o armată de reglementatori și eurocrați, spune un profesor american de economie. Este „monstrul” pe care ASF l-a adus în casa sărăcăcioasă a pieței de capital românești.
Orice obiective ar încerca directiva MiFID II să atingă în materie de creștere a competiției și transparenței industriei europene a serviciilor finanicare și în protejarea consumatorilor, este cu totul incert, spune Ira Sohn, profesor de economie la Montclair University din statul New Jersey SUA, într-un material publicat în Financial Times.
În opinia sa, foarte puțini furnizori de servicii financiare și consumatori vor avea resursele să înțeleagă pe deplin un „document monstruos” al Comisiei Europene într-atât de dens și extins. Având peste 2.600 de paragrafe și aproape 78.000 de cuvinte, acesta garantează slujbele pentru anii ce vin nei veritabile armate de eurocrați, avocați, lobiști, contabili și analiști financiar bine plăiți, pune profesorul Sohn.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
România, ca stat membru al Uniunii Europene, trebuie să se conformeze directivei adoptate în 2014. În acest sens, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Parlamentul României au introdus o serie de schimbări în legislația primară și în cadrul normativ secundar menit să se plieze pe MiFID II. Un set de legi a fost menit să înlocuiască vechea lege 297/2004 a pieței de capital.
În acest an au fost adoptate Legea privind organismele de plasament colectiv și Legea privind emitenții, iar în atenția Parlamentului intră proiectul de lege privind instrumentele financiare. În afară de acestea, ASF a mai emis o serie de acte normative în cadrul reglementării secundare a pieței de capital.
Pentru profesorul Sohn, cadrul de reglementare european este mult prea larg și conformarea la acesta ar putea fi psoibilă doar pentru instituțiile financiare mari. Americanul își exprimă temerea că în mai puțin de un deceniu directiva MiFID II va împărtăși soarta chestiunii Schleswig-Holstein din secolul al XIX-lea.
Lordul Palmerston, premier britanic, spunea că numai 3 persoane înțelegeau conflictul: prințul-consort Albert care a murit, un profesor german care a înnebunit și Palmerston însuși, care uitase înre timp problematica. Schleswig-Holstein s-a unit cu Prusia, fiind unul dintre ultimele ținuturi intrate în componența Germaniei, în urma războiului cu Regatul Danemarcei din 1864.
