Fondurile care investesc majoritar în acțiuni au avut anul trecut intrări nete de 76,4 milioane lei, urmare a contribuțiilor a aproximativ 49.000 de clienți, dintre care peste 7.100 sunt investitori noi.
Fondurile deschise de investiții au depășit valoarea agregată de 25 miliarde lei în ianuarie, un nou record în istoria industriei. Aceasta a reușit să întoarcă o etapă prelungită de ieșiri nete antrenate de dezamăgirea investitorilor față de etapa randamentelor mici din piața intrumentelor cu venit fix. În primul trimestru al anului trecut, fondurile de investiții încă aveau o hemoragie anualizată de aproximativ 542 milioane lei, după introducerea ordonanței de urgență cu prevederi drastice pentru mediul corporativ, dar, până la final, anul 2019 a fost unul pozitiv, cu o creștere anualizată de 15,5% a activelor nete.
Este o dinamică apropiată de cea de 16,8% de pe segmentul fondurilor de obligațiuni, care în continuare sunt preferate de români și concentrează active de 17,60 miliarde lei. Scăderi au fost doar pe segmentul fondurilor cu randament absolut, de 32,7% și cele cu capital protejat, de 22,3%, însă au avut creșteri de amplitudine mai mare activele fondurilor pe acțiuni, +34,6%, și multiactive, +34,1%. Intrările au fost încurajate de performanțele superioare. Astfel, 6 fonduri de acțiuni aparținând Erste AM, Raiffeisen AM, BRD AM, BT AM, NN IP și OTP AM au avut anul trecut un randament mediu de 26,42%, iar performanța media anualizată din ultimii 5 ani este de 10,38%.
16 fonduri multiactive ale acelorași societăți de administrare au raportat pentru 2019 câștiguri medii de 10,93%, performanța medie anualizată în ultimii 5 ani fiind de 3,94%.
Românii încep să își facă mai mult curaj pentru a intra cu banii pe bursă, fie și indirect, prin intermediul unui administrator de fonduri. Date agregate de Asociația Administratorilor de Fonduri indică faptul că entitățile care au plasamente de cel puțin 50% din active în acțiuni au atras intrări nete de 76,4 milioane lei anul trecut, clienții acestora fiind aproximativ 49.000 de investitori, dintre care peste 7.100 de persoane au venit în 2019.
Numărul total al investitorilor în industria fondurilor de investiții este de 345.000 de cumpărători de unități de fond, însă datele probabil includ și persoane luate de mai multe ori pentru că investesc în mai multe vehicule financiare ale diverselor societăți de administrare. “Este foarte puțin”, spune Aurel Bernat, CEO la BT Asset Management, care compară acest număr cu cei aproape 7 milioane de contributori la Pilonul II al pensiilor private administrate privat cu contribuții obligatorii.
CITEȘTE ȘI Fondul Elliott Management al miliardarului "vultur" Paul Singer intră în acționariatul asigurătorului NN și cere schimbări în companieEste ceva care se vede la total active. România are una dintre cele mai slabe capacități de concentrare a resurselor populației din regiune. Activele totale sunt în echivalent 4,70 miliarde euro la nivelul fondurilor de investiții și de 4,93 miliarde euro pentru fondurilor închise de investiții care includ SIF-urile și Fondul Proprietatea (FP), rezultate din legi speciale, respectiv aferente programului de privatizare în masă și retrocedărilor către cetățenii care au fost victime ale unor confiscări ale regimului socialist de inspirație sovietică.
O țară dezvoltată din regiune, Austria, are în fondurile de investiții sume de 20 de ori mai mari, respectiv 86,34 miliarde euro în fondurile deschise de investiții și 107,74 miliarde euro în fondurile închise de investiții.
În special, România stă slab la capitolul fondurilor deschise de investiții. În urma României sunt numai Bulgaria, cu sume atrase de aproximativ 816 milioane euro, și Ungaria, cu 1,25 miliarde euro, dar care sunt mai în față pe segmentul fondurilor închise, unde concentrează active de 18,30 miliarde euro.
Polonia are fonduri deschise de investiții care stau pe 28,15 miliarde euro, Cehia are pe acest segment echivalentul a 13,08 miliarde euro, Slovacia, cu echivalentul a 5,34 miliarde euro, iarăși depășește România, iar țări cu populații de 4-5 ori mai mici decât cea a României, precum Croația și Slovenia, depășesc reperul unor active de 3 miliarde euro.
Obiectivul întregii piețe de capital este acela de a atrage un număr cât mai mare de români către bursă. Radu Hanga, cel care și-a anunțat retragerea din poziția de președinte al Asociației Administratorilor de Fonduri pentru a evita suprapunerea cu cea dobândită în toamnă de șef al boardului BVB, spune că vizează să se ajungă ca pentru persoanele care dispun de economii să fie la fel de ușor să achiziționeze, spre exemplu, 5 acțiuni Purcari Wineries (WINE) precum le este de ușor să cumpere o sticlă de vin Purcari de pe raftul unui magazin.