Purcari își reduce profitul net la 9 luni cu 13%, dar taie semnificativ din datorii

Purcari își reduce profitul net la 9 luni cu 13%, dar taie semnificativ din datorii
scris 16 nov 2020

Producătorul de vinuri Purcari Wineries a raportat în primele 9 luni ale anului un câștig pretaxare EBITDA de 47,3 milioane lei, cu 1,72% mai mare decât cel de 46,5 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Compania a depășit cu succes șocul închiderilor din industria HORECA și și-a majorat cu aproape un sfert vânzările în România.

Purcari Wineries (WINE), ultimul nume major care s-a listat la cota Bursei de Valori București, a realizat în primele 3 trimestre venituri de 138,32 milioane lei, relativ constante față de cele din exercițiul financiar precedent, iar costul acestor vânzări a urcat cu 1,23%, la 70,06 milioane lei, de la 69,21 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Cu puțin peste jumătate din aceste afaceri au fost realizate pe piața românească, unde comapnia a înregistrat o creștere de 26%. Prin contrast, șocul epidemiei a condus la o scădere de 46% a vânzărilor în Republica Moldova, unde cea mai mare parte a desfacerilor este pe segmentul HORECA și în Duty Free. La fel, noul corovirus a tăiat cu 52% veniturile din Asia. Un avans de 18% al afacerilor este raportat pentru piața din Polonia, iar în Ucraina a fost un veritabil „boom”, cu un salt de 23% al vânzărilor. În Cehia și Slovacia, declinul a fost de 3%,

Alro sfidează pandemia și scăderea prețului la aluminiu și obține un profit net la 9 luni de 273 milioane lei CITEȘTE ȘI Alro sfidează pandemia și scăderea prețului la aluminiu și obține un profit net la 9 luni de 273 milioane lei

Profitul din exploatare s-a redus cu 9,58%, la 35,33 milioane lei, de la 39,07 milioane lei. Dinamica a fost ceva mai accelerată, -12,99%, la nivelul rezultatului global net, care a coborât la 25,59 milioane lei, de la 29,41 milioane lei. La S1, câștigul net era de 15,51 milioane lei.

La data de 30 septembrie, activele totale ale Purcari erau de 359,41 milioane lei, cu 1,47% mai mari decât cele de 354,18 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au fost reduse cu 10,35%, la 158,59 milioane lei, de la 176,91 milioane lei.

În cadrul ofertei publice de listare din februarie 2018, dar și ulterior acesteia, Purcari, societate care îl are ca cel mai important acționar pe omul de afaceri Victor Bostan, a atras în acționariatul său dispersat mai mulți jucători instituționali precum canadienii de la Fiera Capital (fosta Charlemagne Capital), cehii de la Conseq, Franklin Templeton Investment Funds, Pavăl Holding deținută de fondatorii Dedeman și din Suedia fondul East Capital, dar și SEB SICAV, administrat de divizia de piețe de capital a grupului celebrei familii de bancheri Wallenberg. La ultimul preț de închidere de pe bursă, de 21,40 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 428,00 milioane lei (87,90 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
purcari
bvb
bursa
east capital
seb management
fiera captal
conseq
paval holding