Capital Fleet Services va lista începând de luni, 8 februarie, o emisiune de obligațiuni pe sistemul alternativ de tranzacționare al BVB. Scadența titlurilor vândute prin plasament privat către opt investitori privați este în anul 2018.
O dobândă de 8% plătibilă trimestrial. Acesta este costul celei de-a treia emisiuni de obligațiuni care va fi listată începând de săptămâna viitoare pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Compania Capital Fleet Services, având ca domeniul de activitate servicii financiare în domeniul auto, se finanțează astfel cu 2,85 milioane lei, un număr de 2.850 de titluri cu valoarea nominală de 1.000 lei fiind emise cu maturitatea la 3 ani, informează un comunicat al BVB remis Profit.ro.
Cinci investitori persoane fizice și trei investitori persoane juridice au subscris pentru respectivele titluri emise cu simbolul CFS18 de compania care face parte din Capital Group, alături de Capital Leasing IFN, Capital Asig - Broker de Asigurare, Capital Auto și Capital Financial Technology.
Capital Fleet Services, avându-l ca administrator unic pe Călin-Răzvan Negoiță, activează în domeniul leasingului operațional din anul 2004. ”Considerăm colaborarea cu Bursa de Valori București o oportunitate pentru companii în vederea atragerii de fonduri. Capital Fleet Services are în vedere și în viitor această soluție, privind-o ca pe un parteneriat de încredere pe termen lung. Suntem încrezatori în perspectivele pieței de capital ca mijloc modern de dezvoltare al societății noastre”, a declarat acesta potrivit documentului citat.
Capital Fleet Services a avut în primele 6 luni ale anului trecut o cifră de afaceri de 9,61 milioane lei, iar în anul 2014 una de 15,03 milioane lei, dublă față de cea de 7,83 milioane lei înregistrată în 2012. Prin contrast, profitul net a avut o traiectorie descendentă, ajungând la 0,73 milioane lei în 2014, comparativ cu 0,92 milioane lei în 2013 și 2,45 milioane lei în 2012. Este o dinamică reparată de câștigul net de 1,48 milioane lei raportat în prima jumătate din 2015.