Majorarea de capital în care TeraPlast cere bani acționarilor intră în linie dreaptă

Majorarea de capital în care TeraPlast cere bani acționarilor intră în linie dreaptă

Sursa foto: Bjorn Hovdal | Dreamstime.com

scris 9 iul 2024

De la jumătatea acestei luni începe perioada de exercitare a drepturilor de preferință pentru majorarea de capital social în care grupul TeraPlast vizează emiterea a până la 222,20 milioane acțiuni noi.

Consiliul de Administrație al TeraPlast Bistrița (TRP) a luat deciziile cu privire la etapele majorării de capital social cu aport în numerar prin care producătorul de materiale de construcții vizează se se finanțeze prin piața de capital românească.

Urmărește-ne și pe Google News

Prima etapă va fi cea a exercitării drepturilor de preferință aferente acțiunilor nou-emise în cadrul majorării de capital social de către persoanele înregistrate în registrul acționarilor Teraplast la data de înregistrare, în cadrul unei perioade de 30 de zile calendaristice, începând cu a 3-a zi lucrătoare de la data la care va fi publicat prospectul de ofertă.

ANAF vine din nou la BVB cu vânzări de acțiuni, pentru a executa silit datornicii. De data asta, doar cu participații mari CITEȘTE ȘI ANAF vine din nou la BVB cu vânzări de acțiuni, pentru a executa silit datornicii. De data asta, doar cu participații mari

Datele-cheie ale acestei prime etape sunt data de 16 iulie ca dată de înregistrare, 15 iulie ca ex-data și 17 iulie data plății drepturilor de preferință, care nu sunt tranzacționabile. Perioada de exercitare a drepturilor de preferință va fi ulterioară datei de înregistrare de 16 iulie 2024.

Acțiunile noi rămase nesubscrise în cadrul perioadei de preferință vor fi oferite spre subscriere în cadrul unui plasament privat, în baza unei sau mai multor excepții de la obligația de publicare a unui prospect de ofertă publică. Plasamentul privat se va desfășura pe o perioadă de maxim 4 zile lucrătoare de la închiderea perioadei de preferință, însă acesta poate fi închis anticipat în baza unei decizii a Consiliului de Administrație.

Acțiunile noi care nu vor fi subscrise sau nu vor fi subscrise în mod valid în cadrul perioadei de preferință și, respectiv, în cadrul plasamentului privat până la numărul maxim aprobat prin Hotararea AGEA, de 222,20 milioane acțiuni noi, vor fi anulate prin decizia Consiliului de Administrație prin care se constată rezultatele finale ale majorării capitalului social.

 „Hidroelectrica Norvegiei” își ajustează planurile de construcție a centralelor eoliene și solare CITEȘTE ȘI „Hidroelectrica Norvegiei” își ajustează planurile de construcție a centralelor eoliene și solare

Prețul de emisiune pentru o acțiune nou-emisă subscrisă în mod valid în cadrul perioadei de preferință de către persoanele înregistrate în registrul acționarilor TeraPlast ca acționar la data de 16 iulie 2024 va fi stabilit după cum urmează: În prospectul pentru emisiunea de drepturi de preferință aferente acțiunilor emise în cadrul majorării de capital social care va fi supus aprobării Autorității de Supraveghere Financiară va fi indicat prețul maxim la care acționarii îndreptățiți vor putea exercita drepturile de preferință.

Ulterior, prețul final de emisiune pentru o acțiune nou-emisă subscrisă în cadrul exercitării drepturilor de preferință va fi anunțat după expirarea perioadei de preferință și va fi egal cu sau mai mic decat prețul de ofertă a unei acțiuni nou-emise în cadrul plasamentului privat. Prețul final pentru acționarii îndreptățiți va fi aprobat prin decizie a Consiliului de Administrație.

Premier Energy revizuiește un contract de credit și își reduce dobânda CITEȘTE ȘI Premier Energy revizuiește un contract de credit și își reduce dobânda

În cazul în care prețul final pentru acționarii îndreptățiți va fi mai mic decât pretul maxim, persoanelor care au subscris în cadrul perioadei de preferință în mod valid le vor fi restituite sumele reprezentând diferența dintre prețul maxim și prețul final pentru acționarii îndreptățiți în termenul prevăzut de reglementările aplicabile.

Prețul de emisiune pentru acțiunile nou-emise rămase nesubscrise în cadrul perioadei de preferință și care vor fi oferite spre vânzare în cadrul plasamentului privat va fi determinat ca urmare a unui proces de bookbuilding, în funcție de interesul investitorilor cărora le va fi adresat plasamentul privat și va fi aprobat prin decizia Consiliul de Administrație.

CONFIRMARE OMV Petrom a semnat documentele de prelungire a licenței și de preluare a participației Total în zăcământul Han Asparuh din Bulgaria CITEȘTE ȘI CONFIRMARE OMV Petrom a semnat documentele de prelungire a licenței și de preluare a participației Total în zăcământul Han Asparuh din Bulgaria

Diferența dintre prețul final pentru acționarii îndreptățiți, respectiv dintre prețul în plasament privat, dacă este cazul, și valoarea nominală a unei acțiuni noi va fi considerată primă de emisiune.

Detaliile cu privire la procedura de subscriere, perioada efectivă de subscriere, prețul de subscriere, procedura și metoda de plată, validarea subscrierii, formularul de subscriere cu privire la acțiunile noi în cadrul perioadei de preferință vor fi incluse în prospectul care va fi aprobat de ASF.

viewscnt
Afla mai multe despre
teraplast
bvb
bursa
asf