Managerul Fondului Proprietatea este sceptic față de o listare în anul 2017 a Hidroelectrica, în condițiile în care compania este la distanță de luni de zile până la desemnarea unei conduceri executive. FP ar dori să participe la ofertă vânzând o parte din pachetul său de 20% din titluri, dar discuțiile cu oficialii guvernamentali nu au urmări concrete.
După încheierea litigiilor cu așa-numiții „băieți deștepți”, Hidroelectrica are teoretic o cale liberă pentru listarea la bursă. Fondul Proprietatea (FP), cu o participație de 20% la producătorul de energie hidro, este interesat de acest lucru, dar managementul este sceptic de faptul că se va întâmăla foarte curând. Dacă în urmă cu câteva luni Greg Konieczny, polonezul de la conducerea FP, afirma că doar cu greu o oferta publică primară se va putea derula în a doua parte a anului, acum spune că numai „un miracol” ar putea aduce Hidroelectrica la BVB în anul 2017.
Faptul că guvernul a numit pe 19 aprilie un Consiliu de Supraveghere interimar cu un mandat de 4 luni amână întregul proces. „Este clar un pas înapoi din punctul de vedere al guvernanței corporatove a companiei”, a declarat astăzi Konieczny în cadrul conferinței de presă care a urmat Adunării Generale Ordinare a Acționarilor. Vor mai trece 3-4 luni până să fie aleasă noua componență a board-ului cu mandat de 4 ani, după care este nevoie de alte luni de zile pentru a fi desemnată conducerea executivă.
CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea bate clar SIF-urile la rezultatele după primul trimestruAmânarea listării Hidroelectrica urmează să fie o dezamăgire pentru piața de capital locală. Recent, directorul general al Bursei de Valori București, Ludwik Sobolewski, afirmase că societatea ar urma să ajungă pe platforma de tranzacționare a instituției pe care o conduce chiar în acest an.
Cum va arăta oferta de la Hidroelectrica?
Fondul Proprietatea ar intenționa să participe la o ofertă comună cu statul pentru a vinde în aceeași operațiune de piață un pachet din participația sa de 20%, a afirmat managerul FP Konieczny, răspunzând la o întrebare a Profit.ro. „Cu cât oferta este mai mare va fi și prețul mai ridicat”, a declarat el, subliniind că ar fi și în interesul guvernului să promoveze o ofertă combinată pentru a atrage investitori nerezidențiu mari. Discuțiile cu oficialii guvernamentali nu sunt, însă, urmate de elemente concrete.
În prezent, sunt, însă, și impedimente de ordin tehnic. Actuala structură a ofertei pentru care a fost contractat un consorțiu format din banca americană de investiții Morgan Stanley și Raiffeisen Bank prevede ca în vânzare să fie puse acțiuni rezultând dintr-o majorare de capital. Pentru o ofertă comună ar fi nevoie, de o recalibrare a întregii oferte.
La sfârșitul săptămânii trecute, un grup de mici investitori împreună cu Asociația Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC) a inițiat o petiție prin care aceștia cer Ministerului Energiei vânzarea unui pachet cât mai mare, de cel puțin 15-20% din titlurile Hidroelectrica. Interesul Fondului Proprietatea pentru o ofertă combinată ar putea duce nivelul pachetului către reperele solicitate de investitorii de portofoliu.
Un profit net ca pentru o companie gata să vină în fața investitorilor
Din punctul de vedere financiar, compania arată pregătită pentru listare. „Știri foarte bune”, zice Konieczny, care se află la conducerea FP din anul 2010, venit din partea companiei de administrare Franklin Templeton.
Anul trecut, Hidroelectrica a obținut un profit net de 1,27 miliarde lei, cu 41% mai mare decât cel de 900 milioane lei în 2015, pe fondul unei majorări cu 4% a veniturilor.
Hidroelectrica are unele dintre cele mai moderne capacități din Europa. Nu trebuie să suprainvestească
Konieczny nu crede că este bine ca managementul producătorului de energie hidro care în 2016 a livrat 18,4 TWh să fie împins pentru a face investiții de dragul investițiilor. El aseamănă o astfel de abordare cu cea de la finele anilor 1990 a balonului tehnologic dot.com, când managerii trebuiau să cheltuie pentru a demonstra că societățile lor sunt dinamice. „Hidroelectrica are unele dintre cele mai moderne capacități din Europa”, și încă este peste media de investiții a altor companii din sector, conchide Konieczny.