Investitorii activi la BVB au construit pe graficul acțiunilor Alro o formațiune de revenire, însă o încercare de evadare în sesiunea de ieri a fost respinsă de vânzători. Casa de brokeraj WOOD & Company din Cehia dă o recomandare „păstrează” și indică un preț țintă sub cel de pe bursă. Care este potențialul de apreciere într-o variantă conservatoare, dat de parametri tehnici.
Subvențiile de la bugetul de stat pentru acoperirea unei părți din costurile certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) ar urma să stimuleze profitul din ultimul trimestru al anului trecut al grupului Alro (ALR), spune un raport de analiză de tip „flash note”, al casei de brokeraj WOOD & Company de la Praga.
Așteptările pentru o ameliorare a rezultatului financiar la final de 2022 au antrenat o reacție de preț pe titlurile combinatului de aluminiu care la jumătatea sesiunii de ieri se tranzacționau la un preț cu 3,90% peste referință. Mișcarea a fost amendată brutal și maximul intraday de 1,7300 lei/acțiune nu a rezistat, cotația închizând în zona minimelor zilei, într-o fluctuație puternică evidențiată pe graficul aferent respectivei ședințe.
Trimestrul 3 a fost slab pentru companie, Alro indicând o pierdere de 125 milioane lei, față de un ușor câștig pe care îl anticipau anterior cehii de la WOOD. Câștigul pretaxare EBITDA a fost, de asemenea, negativ, respectiv o pierdere de 6 milioane de lei.
Raportul casei de brokeraj indică un nivel al compensației de stat de 365 milioane lei (74,5 milioane euro), echivalent cu o treime din capitalizarea bursieră a societății.
Alro vinde aluminiu pe o piață inundată de aluminiul din China în primul semestru al anului trecut, dar unde vor intra în vigoare tarife anti-dumping de la jumătatea lui 2023. Compania are problemele sale particulare cu livrarea volumelor, dar redeschiderea capacităților închise la cumpăna anilor 2021-2022 este condiționată de securizarea energiei pentru o perioadă de 2 ani sau chiar 2 ani și jumătate.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Șeful ANAF amenință OMVSub acest aspect, riscul ca proiectul pentru construcția unei centrale electrice pe gaz să nu fie finalizat este indicat de raportul semnat de analistul Iuliana Ciopraga de la WOOD & Company, notă care dă recomandarea „păstrează” pentru acțiunile Alro și indică un preț-țintă de 1,6200 lei/acțiune, cu 2,41% sub nivelul de închidere al sesiunii de ieri, de 1,6600 lei/acțiune. Este de remarcat că în aprilie 2021, înainte de șocul din sectorul energetic ce a afacetat Alro, același broker avea recomandarea „cumpără” și un preț-țintă de 4,40 lei/acțiune.
Este, totuși, potențial pentru mai mult de atât? Activarea la cumpărare a unor investitori puternici care au influențat evoluția grafică a titlurilor începând cu această toamnă arată că există spațiu ca aceștia să împingă cotația și mai sus, în pofida respingerii brutale din sesiunea de ieri.
CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Când a impus noua suprataxă, Guvernul ar fi trebuit să știe de multe luni că există riscul ca OMV Petrom să n-o datoreze. Posibile diferențe de interpretare OMV Petrom - ANAF, nu este exclus un litigiuGraficul extins al ultimilor ani arată un efort al pieței de a găsi valorile minime, așa-numitul „bottoming process”. Prețul a făcut deja 2 minime mai ridicate decât cel din octombrie, ceea ce, conform teoriei lui Dow, lasă loc unui impuls de creștere. Depășirea la începutul acestui an a mediei mobile exponențiale de 200 de zile, cea care definește trendul, de asemenea, are conotații pozitive pentru preț.
Așa cum se vede pe graficul de mai sus, cotația are un moment de cumpănă la testarea retragerii Fibonacci de 23,6% a întregii mișcări descedendente inițiate în toamna anului 2021. În cazul în care această rezistență va fi trecută, un obiectiv logic de marcare a profitului ar fi în zona prețului de 1,9000 lei/acțiune, unde se află atât retragerea Fibonacci de 38,2% aplicabilă aceluiași impuls, dar și zone de regrupare a cumpărătorilor și vânzărilor la întretăierea anilor 2021-2022, când compania a făcut anunțuri succesive despre închiderea halelor cu cuve pentru electroliză.
Spațiul de creștere către această țintă conservatoare ar fi de aproximativ 15%, avantajul investitorilor care ar dori să intre în această poziție fiind acela că ar avea o zonă logică de plasare a punctelor de stop-loss de stul de strâns, sub media mobilă de 200 de zile.