GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Nuclearelectrica

GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Nuclearelectrica

Sursa foto: Scyther5 | Dreamstime.com

scris 20 dec 2022

Titlurile companiei care operează centrala nuclear-electrică de la Cernavodă rup secvența corectivă pe care s-au înscris în această toamnă.

Un salt consistent în ultimele 2 ședințe de tranzacționare de la Bursa de Valori București a acțiunilor Nuclearelectrica (SNN) dau un semnal tehnic important pe acest emitent, care ar putea relua trendul de creștere care au dus maxime istorice succesive pe parcursul acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News

Cotația validează reintrarea pe o secvență a unor maxime și minime din ce în ce mai ridicate, specifice tendinței ascendente, conform teoriei lui Dow. Ieșirea din mișcarea corectivă pe care aceste acțiuni se află încă din august-septembrie a venit la publicarea în noiembrie a rezultatelor financiare, care indicau o majorare cu 128% a veniturilor la 9 luni și un profit net de 1,9 miliarde lei, triplu față de primele 3 trimestre din anul 2021.

Profit Financial.forum – Bogdan Drăgoi, SIF1: Fondurile de pensii sterilizează lichiditatea de pe bursă. Direcția nu este una corectă! CITEȘTE ȘI Profit Financial.forum – Bogdan Drăgoi, SIF1: Fondurile de pensii sterilizează lichiditatea de pe bursă. Direcția nu este una corectă!

Evadarea respectivă are confirmare în aceste zile, când cotația pare a se fi reînscris pe o traiectorie de apreciere. Un raport de analiză al casei de brokeraj BRK Financial Group din Cluj-Napoca indică un preț-țintă de 54,60 lei/acțiune, care ar fi cu 22,69% peste prețul de închdiere de ieri, de 44,50 lei/acțiune, dar și peste zona maximului istoric de 50,00 lei/acțiune consemnat la jumătatea lunii august a acestui an.

În a 2-a parte a lunii octombrie și la începutul lunii noiembrie, investitorii au tatonat pentru găsirea unui minim local în zona retragerii Fibonacci de 38,2% aplicabilă impulsului ascenedent al anilor 2021-2022 și acum are și maxime și minime mai ridicate, așa cum se vede pe graficul atașat,.

GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Nuclearelectrica

 

Pentru anul în curs, Nuclearelectrica estimează venituri din vânzarea de energie de 6,54 miliarde lei, la un preț mediu de 130 euro/MWh. Așteptările sunt pentru o reducere a prețului de livrare mediu în 2023, la 102 euro/MWh, ceea ce ar face ca veniturile din vânzarea de energie să fie de 5,27 miliarde lei și câștigul pretaxare EBITDA de 2,78 miliarde lei.

Analiza BRK este în baza evaluării prin reactualizarea fluxurilor de numerar și aceasta chiar indică un preț de 58,80 lei/acțiune, cu 29,23% peste cel actual, dacă prețurile la energie se mențin ridicate.

DECIZIE Bursa de Valori București se mută în America House. Schimbare după un sfert de veac CITEȘTE ȘI DECIZIE Bursa de Valori București se mută în America House. Schimbare după un sfert de veac

Riscurile indicate în raport sunt cele de întreruperi neplanificate la unitățile 1 și 2, dar și de reglementare. În cazul în care statul va interveni prin autoritatea de resort pentru plafonarea prețului energiei electrice la producători, prețul-țintă al scenariului pesimist este de 39,50 lei/acțiune, cu 13,18% sub Închiderea de ieri.

Pentru a urmări care dintre scenarii se conturează ca fiind mai probabil, investitorii ar trebui să aibă în vedere păstrarea sau întreruperea secvenței de maxime și minime enunțată de teoria lui Dow. În cazul invalidării evadării din aceste zile pe o reluare a impulsului către maxime, puncte potențiale de regrupare a cumpărătorilor sunt pe retragerile Fibonacci trasate pe grafic, cu ultima, cea de 61,8%, având un grad de credibilitate sporit pentru că se suprapune cu minimul din primăvară, precipitat de panica inițială față de conflictul din Ucraina.

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica
bvb
bursa
brk financial