Bursele mari ale lumii sunt într-o zonă pozitivă, chiar dacă în sesiunea de la jumătatea săptămânii a fost caracterizată de o tendință de marcări de profituri. Este contextul în care bursa românească și-a croit drum spre noi culmi.
Indicele compozit BET-XT a câștigat 1,07% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 1,09%, până la un nou maxim de 36.100,56 de puncte, pe un impuls de accelerare a trendului ascendent, evidențiat pe graficul atașat de linia de trend violet.
Ca și în ședința precedentă, mișcarea a fost catalizată de acțiunile producătorilor de gaze naturale, care au fost beneficiarele știrii privind instalarea platformei de producție pentru zăcământul Neptun Deep, conjugată de faptul că în această jumătate a verii prețurile gazelor naturale sunt la niveluri specifice perioadelor geroase de iarnă.
Astfel, titlurile Romgaz (SNG) au avut un salt de 4,81%, până la prețul de 18,30 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții ale zilei din piața reglementată, de 34,97 milioane lei. Intraday, cotația era și cu mai mult de 8% peste referință.
De asemenea, pe volume echivalente cu 24,24 milioane lei, titlurile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 1,85%, până la prețul de 1,3180 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a companiei se ridică la 82,12 miliarde lei (15,65 miliarde euro).
Rulajul pieței de acțiuni a fost unul excepțional, de 213,27 milioane lei (40,71 milioane euro), însă nu mai puțin de 38,61% din acesta a fost reprezentat de un transfer special în valoare de 82,35 milioane lei realizat în piața deal cu acțiuni Digi Communications (DIGI). Pachetul echivalent cu 0,46% din capitalul social al operatorului telecom a fost schimbat la prețul de 61,00 lei/acțiune, cu 3,79% sub referință. Pe segmentul regulat, titlurile Digi s-au corectat cu 0,63%, până la prețul de 63,00 lei/acțiune, pe o activitate de 1,96 milioane lei.
Interes a existat și pentru acțiunile bancare principale ce au avut evoluții divergente: +0,22%, până la prețul de 37,28 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au însumat schimburi de 23,69 milioane lei, și -0,13%, până la prețul de 37,35 lei/acțiune, pentru titlurile BRD – Groupe Societe Generale (BRD), care au întrunit un rulaj de 6,76 milioane lei.
În piață s-a mai detașat un pluton de 3 acțiuni din structura indicelui de energie BET-NG ce s-a apreciat cu 1,76%, care fiecare au cumulat tranzacții în zona de 4-5 milioane lei și care au avut închideri diferite din punctul de vedere al direcției și amplitudinii mișcărilor: +2,30%, până la prețul de 62,40 lei/acțiune, pentru titlurile Premier Energy (PE), +0,82%, până la prețul de 97,80 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN) și -0,50%, până la prețul de 199,00 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O).

















