Indicii principali de la Bursa de Valori București au pierdut aproape un procent și jumătate într-o zi marcată de aversiune la risc pe piețele de capital din lume. Activitatea de tranzacționare a fost ridicată, de 70 milioane lei, susținută inclusiv de tranzacții de tip deal cu acțiuni SIF.
Debutul de săptămână a fost unul negativ pe piețele financiare internaționale, cu vânzări pe pe activele de risc, iar efectul s-a resimțit și la București. În Europa, tabloul a fost „roșu” în totalitate: -1,36% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,83% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -1,47% pentru indicele CAC40 de la Paris, -1,54% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -1,73% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,37% pentru indicele BUX de la Budapesta și -1,08% pentru indicele PX de la Praga.
Dacă în alte cazuri ale unor șocuri bursiere pe parcursul acestui an, tendința a fost pe piața locală ca deprecierile să fie mai atenuate, iar volumele reduse, semn că investitorii nu s-au precipitat să arunce acțiunile în piață, astăzi scenariul a fost diferit. Rulajul pieței de acțiuni a fost mai ridicat, echvalentul a 69,98 milioane lei (15,05 milioane euro), iar amplitudinea declinului a fost apropiată de cea a burselor mature.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Astfel, indicele compozit BET Plus a pierdut 1,42%, iar indicele reprezentativ BET a coborât cu 1,45%, până la nivelul de 8.558,55 de puncte. Din punct de vedere tehnic, indicele titlurilor blue-chip s-a oprit (cel puțin momentan) la o confluență logică de suporturi dinamice, respectiv media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55) și linia inferioară a unui canal ascendent conturat încă din luna iulie, așa cum se vede pe graficul atașat.
Deși impulsul descendent de astăzi a fost puternic, totuși tendința pozitivă încă nu a fost confirmată, iar din punctul de vedere al teoriei lui Dow secvența este intactă, cu maxime și minime deopotrivă din ce în ce mai ridicate.
Tonul deprecierilor a fost dat choar de cele mai lichide acțiuni de astăzi din piața reglementată, cele bancare. Pe transferuri de 11,95 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au coborât cu 3,29%, până la prețul de 2,3500 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 11,31 miliarde lei (2,43 miliarde euro).
Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a suferit un recul de 3,24%, până la prețul de 13,72 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 5,32 milioane lei.
CITEȘTE ȘI TeraPlast se pregătește să încaseze dividende parțiale substanțiale de la subsidiara TeraSteelCele mai mari tranzacții s-au realizat pe piața deal, cu acțiuni SIF. Astfel, pe titlurile SIF Moldova (SIF2) am consemnat un transfer în valoare de 18,73 milioane lei, iar pe titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-a realizat un schimb de 12,44 milioane lei. Amebele tranzacții s-au realizat cu 0,48% sub prețurile de referință de vineri.
În piața reglementată, cel mai lichid emitent pe acest segment al fondurilor închise de investiții a fost Fondul Proprietatea (FP), pe care s-au realizat volume echivalente cu 1,94 milioane lei.
Cotația a coborât cu 0,21%, până la prețul de 0,9490 lei/acțiune. Indicele financiar BET-FI a supraperformat pieței, cu o scădere de 0,63%, până la nivelul de 36.265,41 de puncte.
Celălalt indice sectorial, BET-NG, care măsoară evoluția acțiunilor energetice, a suferit un declin de 0,86%. Cel mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP) a perdut 1,37% la nivelul capitalizătii bursiere, prețul de închidere al titlurilor sale fiind de 0,3610 lei/acțiune într-o sesiune în care schimburile pe acest emitent au fost de 3,90 lei/acțiune în piața reglementată, cărora li se adaugă un transfer de tip deal de 1,82 milioane lei.
Tot la acest capitol, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au corectat cu 0,28%, până la prețul de 35,80 lei/acțiune, pe tranzacții de 4,38 milioane lei, iar titlurile Nuclearelectrica (SNN) au pierdut 0,82%, până la prețul de 9,69 lei/acțiune, pe un rulaj de 3,43 milioane lei. Titlurile Electrica (EL) au staționat pe referința de vineri de 11,14 lei/acțiune, în contextul unor volume echivalente cu 2,81 milioane lei.