Fondurile închise de la BVB, profituri cumulate de 315 milioane lei în primul trimestru

Fondurile închise de la BVB, profituri cumulate de 315 milioane lei în primul trimestru

Sursa foto: dreamstime.com

scris 17 apr 2018

Fondul Proprietatea raporta la finele lunii martie un profit net de aproape 294 milioane lei, în timp ce cele 5 societăți de investiții financiare au câștiguri de peste 20 milioane lei. Acțiunile din componența indicelui BET-FI se tranzacționează cu discounturi de la între un sfert și jumătate față de activele nete.

În contextul unei evoluții bune bursiere în primul trimestru cele 6 fonduri închise de investiți lichide listate la cota Bursei de Valori București au înregistrat profituri cumulate de peste 315 milioane lei, conform raportărilor raportate la jumătatea acestei luni. Cel mai mult din această performanță cade în sarcina Fondului Proprietatea (FP), care a consemnat un profit de 293,71 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Dintre SIF-uri, cele mai profitabile au fost cele ale SIF Transilvania (SIF3) și SIF Banat Crișana (SIF1), cu câștiguri de 8,08 milioane lei și, respectiv, 7,26 milioane lei.

Cel mai mic rezultat al exercițiului, cu puțin peste 285.000 de lei, l-a avut SIF Moldova (SIF2), în timp ce SIF Oltenia (SIF5) și SIF Muntenia (SIF4) au avut profituri de 2,95 milioane lei și 2,78 milioane lei.

Propunerile Ministerului Energiei pentru CA-ul Electrica SA: un fost CEO al \ CITEȘTE ȘI Propunerile Ministerului Energiei pentru CA-ul Electrica SA: un fost CEO al "imperiului" Țiriac și un expert bancar în credite neperformante

Cu excepția Fondului Proprietatea (FP), care a operat o reducere de capital social și și-a diminuat cu 8,80% activul net, la 9,84 miliarde lei, de la 10,79 miliarde lei, ceilalți emitenți din componența indicelui BET-FI au înregistrat creșteri la acest capitol.

Discounturile s-au menținut în parametrii ultimelor luni. Cel mai mare discount, de 52,53%, îl înregistrează SIF Transilvania, rezultat al ecartului între prețul de piață de 0,2240 lei/acțiune și valoarea unitară a activului net (VUAN), de 0,4719 lei/acțiune, echivalentă pentru un activ net de 1,03 miliarde lei, cu 6,62% peste cel de 966,70 milioane lei de la finele anului trecut. Un diferențial de 51,68% îl raportează SIF Muntenia între prețul de pe bursă de 0,8660 lei/acțiune și VUAN-ul de 1,7924 lei/acțiune.

Cel mai mare activ net dintre SIF-uri, de 2,76 miliarde lei, l-a avut SIF Banat Crișana, în creștere cu 6,63% față de cel de 2,59 miliarde lei de la sfârșitul anului trecut. Prețul de piață de 2,7300 lei/acțiune este cu 48,89% mai mic decât VUAN-ul de 5,3421 lei/acțiune, al 3-lea cel mai mare discount.

Turbomecanica profită de revenirea pieței imobiliare și vinde cu aproape 1,5 milioane euro un teren în Dragomirești-Vale. În 2007 realizase achiziții în vederea relocării în localitatea de lângă București CITEȘTE ȘI Turbomecanica profită de revenirea pieței imobiliare și vinde cu aproape 1,5 milioane euro un teren în Dragomirești-Vale. În 2007 realizase achiziții în vederea relocării în localitatea de lângă București

Cele mai reduse ecarturi sunt consemnate de Fondul Proprietatea, de 26,90%, între prețul de piață de 0,9700 lei/acțiune și valoarea unitară a activului net de 1,3270 lei/acțiune, dar și de SIF Moldova, de 26,54%. Acesta rezultă din diferența între prețul de pe bursă de 1,4200 lei/acțiune și VUAN-ul de 1,9330 lei/acțiune, echivalent pentru un activ net de 1,93 miliarde lei, cu 7,52% mai mare decât cel de 1,79 miliarde lei de la finele anului trecut.

Un discount apropiat, de 28,35%, îl are SIF Oltenia, respectiv diferența între cotația de la BVB de 2,2000 lei/acțiune și VUAN-ul de 3,0706 lei/acțiune. Societatea și-a majorat marginal, cu 0,62%, activul net, la 1,78 miliarde lei, de la 1,79 miliarde lei la sfârșitul anului 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
sif banat crisana
sif moldova
sif transilvania
sif oltenia
sif muntenia