Fiica Guvernatorului BNR, pe lista candidaților în Comitetul Reprezentanților la Fondul Proprietatea

Fiica Guvernatorului BNR, pe lista candidaților în Comitetul Reprezentanților la Fondul Proprietatea
scris 9 sep 2024

Lăcrămioara Ileana Isărescu, fiica guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), a fost propusă în Comitetul reprezentanților la Fondul Proprietatea (FP) din partea BT Maxim, administrată de BT Asset Management.

„Strămoșii mei și-au servit comunitățile în diferite calități, ca funcționari publici, profesori, preoți sau ofițeri de armată”, arată Lăcrămioara Isărescu, într-o scrisoare transmisă acționarilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Mario Draghi cere reforme și investiții masive pentru redresarea economiei UE CITEȘTE ȘI Mario Draghi cere reforme și investiții masive pentru redresarea economiei UE

Ea spune că și-a petrecut ultimii 13 ani în cadrul departamentului de Afaceri Guvernamentale și de Reglementare (GRA) al IBM, „navigând prin contexte de reglementare complexe, dezvoltând relații puternice cu părțile interesate din sectorul public și asigurând alinierea activităților comerciale cu agendele naționale de politică economică în vederea găsirii de soluții avantajoase pentru ambele părți și pentru a debloca creșterea economică atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat”, scrie Hotnews.ro.

Lăcrămioara Isărescu a mai spus că „a avut șansa de a lucra pe teme revoluționare pentru societatea noastră, precum inteligența artificială sau calculul cuantic, reprezentând punctul de vedere al IBM în procesul de modelare a noii legislații europene sau de redactare a strategiilor naționale”.

„În paralel cu cariera mea executivă, am dobândit cunoștințe solide de guvernanță corporativă, fiind, timp de 10 ani administrator neexecutiv al RomReal, o companie imobiliară cotată la Bursa din Oslo”, arată ea.

Ea are un MBA la Harvard Business School și un masterat, precum și o licență în economie internațională la Academia de Studii Economice din București.

Este membră a Asociației Române pentru Clubul de la Roma, Aspen Alumna, membru selectat al Consiliului Național Român pentru Transformare Digitală și Alumna în cadrul Centrului pentru Politici de Securitate din Geneva.

Două poziții din consiliu au rămas vacante după ce a expirat mandatul lui Nicolas Paris, iar Martin Bernstein a demisionat. Votul acționarilor va avea parte pe 26 septembrie pentru mandate pe 3 ani.

CTP îl aduce în poziția de Managing Director pentru România pe fostul șef al Coca-Cola HBC România CITEȘTE ȘI CTP îl aduce în poziția de Managing Director pentru România pe fostul șef al Coca-Cola HBC România

Cine se mai află pe listă pentru a face parte din Comitetului reprezentanților

Pe lista pentru a face parte din Comitetul reprezentanților se mai află avocatul Cristian Mocanu, care este membru independent ne-executiv al Consiliului de Adminsitrație la Electrică și președinte al Comitetului de Strategie și Guvernanță Corporativă.

George Vladimir Duhan este o altă persoană care vrea un loc. El este consilier prezidențial, iar în trecut a fost membru în Consiliul de Administrație la RAR și CONPET.

De asemenea, Nicolas Paris candidează pentru un nou mandat. El a ocupat poziția din 2021, iar anterior a fost director general și director de portofoliu la LIM Advisors (Londra).

Un alt nume de pe listă: Sarkany Istvan, actual inginer software senior la Niometric-Mobileum. El spune că s-a propus pentru că are experiență în analiza și evaluarea companiilor listate, fiind investitor pe piața de capital și deținând acțiuni la FP.

Ciolacu îi convoacă la Guvern pe primarul general al Capitalei și pe primarii de sector pentru problemele de trafic: Vom veni rapid cu soluții! CITEȘTE ȘI Ciolacu îi convoacă la Guvern pe primarul general al Capitalei și pe primarii de sector pentru problemele de trafic: Vom veni rapid cu soluții!

Fostul ambasador al Marii Britanii, Andrew James Noble, își dorește și el să fie parte din Comitet. În prezent, este administrator unic al Andrew Noble Consulting Ltd, care se ocupă cu prestarea de servicii de consultanță în sfera politică, socială și de dezvoltare, adesea bazându-mă pe experiența internațională, în special în România. De asemenea, este președinte al Consiliului, M&V Schmidt Foundation ce se ocupă cu cu promovarea patrimoniului cultural săsesc în Transilvania.

„Vasta mea asociere cu România a început ca tânăr diplomat în perioada comunistă (1983-1986) în urma unui curs intensiv de limba română. Am fost apoi responsabil în cadrul Ministerului britanic de Externe de la Londra pentru dezvoltarea legăturilor UE și NATO cu România și cu alte țări din Europa Centrală și de Est. Mai târziu, în calitate de ambasador al Marii Britanii la București (august 2018 – octombrie 2023), am fost profund implicat într-o relație complexă, construită pe echități comune uriașe, prin oameni, comerț și investiții și legături de securitate/militare”, spune Noble în scrisoarea transmisă acționarilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
ileana isărescu
fondul proprietatea