EXCLUSIV În curând, românii vor putea investi în mall-uri

EXCLUSIV În curând, românii vor putea investi în mall-uri
scris 22 aug 2024

Bursa de Valori București mizează pe atragerea de noi categorii de investitori odată ce legea care va face atractivă fiscal constituirea fondurilor de investiții imobiliare (REIT) va trece de Parlament. “Va fi un produs mai simplu de înțeles“, spune pentru Profit.ro directorul general al Bursei de Valori București, Adrian Tănase.

VEZI AICI ȘI EXCLUSIV Legea care permite crearea fondurilor de investiții imobiliare de tip REIT a trecut de un hop. S-au impus restricții

Proiectul de lege care permite crearea unor fonduri de investiții concentrate pe piața imobiliară, așa-numitele Real Estate Investment Trust (REIT) înaintează prin Senat și, chiar dacă nu este foarte aproape de adoptare, este așteptat de investitorii de pe bursă. Actul normativ vizează ca taxa pe profit să fie zero, atât timp cât fondul are o rată de distribuție de dividende de cel puțin 90%.

Urmărește-ne și pe Google News

“Nu este o facilitate fiscală, cât este o replicare, din punctul meu de vedere, a cadrului fiscal pe care îl ai atunci când tu, ca persoană fizică, achiziționezi un apartament într-o tranzacție bilaterală“, spune pentru Profit.ro, Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București, arătând că veniturile din chirie au taxă de 10%, care, cu reducerea de cheltuieli de 20%, este echivalentul a 8%, cât este taxa pe dividende. “Dacă în acel REIT s-ar pune o taxă pe profit de 16%, fiscal ar fi dezavantajos comparativ cu o tranzacție imobiliară pe care o faci direct.“

Romgaz și-a majorat producția de gaze cu peste 4%. Cea de energie a scăzut cu mai mult de 9% CITEȘTE ȘI Romgaz și-a majorat producția de gaze cu peste 4%. Cea de energie a scăzut cu mai mult de 9%

Proiectul de lege care îl are printre inițiatori pe Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a primit aviz favorabil de la 4 comisii de specialitate din Senat, printre care Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, care a venit cu câteva amendamente notabile, așa cum anunța recent Profit.ro. Totuși, investitorii imobiliari nu se așteaptă ca legea să fie adoptată anul acesta.

Pe bursă, este așteptată ca pâinea caldă. Aceasta va aduce o nouă clasă de active la BVB, cea de imobiliare, spune Tănase, care atrage atenția despre natura diferită a unei investiții într-un developer și cea într-un fond care concentrează dețineri din real estate. Pe piața de capital românească Impact Developer & Contractor (IMP) este un nume vechi, însă cea mai recentă listare majoră, din vara anului 2021, este cea a One United Properties (ONE).

Libra Internet Bank - cadou din vacanța de vară, cu dividende din profitul-record CITEȘTE ȘI Libra Internet Bank - cadou din vacanța de vară, cu dividende din profitul-record

Totuși, investiția într-o concentrare de active imobiliare existente – cea care ar avea modelul de business al unui apartament cumpărat pentru închiriere – ar urma să fie dată de aceste REIT-uri. “Ca să atragem mai ales investitorii care deja au expunere în real estate acum și care sunt mulți în România, trebuie să oferim un produs care să arate la fel din punct de vedere fiscal pentru ei, iar acest produs este REIT“, spune Tănase de la BVB.

Proiectul de lege, despre a cărei inițiativă Profit.ro a făcut anunțul în premieră în primăvara anului trecut, precizează faptul că, pentru a beneficia de scutiri de impozite, o societate pentru investiții imobiliare trebuie să îndeplinească mai multe condiții simultan:

  • să aibă sediul social în România;
  • să fie tranzacționată la Bursa de Valori București;
  • obiectul său principal de activitate constă exclusiv în vânzarea, cumpărarea, închirierea de bunuri imobile proprii sau orice altă formă de dobândire și/sau cedare a dreptului de folosință asupra bunurilor imobile proprii, precum și fie direct sau indirect, prin societățile cu profil imobiliar deținute de aceasta, exploatarea, operarea, administrarea și/sau dezvoltarea de bunuri imobile și/sau proiecte imobiliare;
  • cel puțin 75% din veniturile sale să provină din activitățile menționate mai sus, inclusiv din dividende distribuite de societăți cu profil imobiliar sau de alte SII, în care respectiva SII deține acțiuni;
  • să distribuie cu titlu de dividende cel puțin 90% din profit;
  • să nu fie microîntreprindere.

Fondurile de tip REIT ar urma să fie lansate de entități specializate, jucători din imobiliare care știu să facă achiziții și să opereze “pool“-uri de real estate, dând astfel acces, prin piața de capital, investitorilor de portofoliu la investiții imobiliare, unde în prezent nu au oportunități.

“Dacă ne gândim la mall-uri, nici măcar nu avem acces, că nu ai cum să cumperi un singur mall, ca persoană fizică“, spune directorul Bursei. El arată însă că, dincolo de expunerea rezidențială pe care o au în prezent cei mai mulți români, REIT-urile ar urma să facă disponibile și alte clase de active imobiliare, precum logistică, office, comercial. Tănase anticipează că fondurile vor fi specializate: “Nu cred că vor fi amestecate. Vor propune tematici diferite, așa cred că se va întâmpla.“

Longshield Investment Group ar urma să aibă simbol de tranzacționare LONG, echivalent cu pariul pe creștere. Cu aceasta se încheie un proces de rebranding al SIF-urilor care a durat 4 ani CITEȘTE ȘI Longshield Investment Group ar urma să aibă simbol de tranzacționare LONG, echivalent cu pariul pe creștere. Cu aceasta se încheie un proces de rebranding al SIF-urilor care a durat 4 ani

Pe bursa românească au fost deja pași făcuți de companii care concentrează active imobiliare. New Europe Property Investments (NEPI), cu capital din Africa de Sud, a deschis drumul în această direcție la începutul deceniului trecut, însă între timp s-a delistat. În noul val de listări a venit compania Meta Trust (MET), promovată în ringul bursier de omul de afaceri Eugen Voicu, ce își leagă numele de fondurile Certinvest, în timp ce o serie de apartamente cu o valoare de aproximativ 10 milioane lei au fost listate de BRK Financial Group (BRK) sub umbrela societății Star Residence Invest (REIT).

Fondurile de investiții imobiliare au, însă, perspectiva, de a cataliza resurse financiare foarte mare ale românilor care sunt mai obișnuiți cu principiile unei investiții imobiliare. “Eu cred că va fi un produs mai simplu de înțeles decât o companie“, spune Tănase de la BVB. Pentru active se va încasa o chirie, se va percepe un comision de către administrator, după care restul de bani va fi redistribuit către investitori sub formă de dividende. “Este foarte clară poza asta față de evaluarea unei companii care este mult mai complexă și care are mult mai mulți factori de incertitudine“, a conchis directorul Bursei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
reit
imobiliare
adrian tanase
one united
meta trust
impact