Beesfund, platformă de atragere a finanțărilor investitorilor pentru proiecte de startup sau firme de mici dimensiuni, care în Polonia a intermediat un număr de oferte dublu față de sistemul alternativ de tranzacționare New Connect al Bursei de la Varșovia, vine în România. Lansarea este programată pentru luna ianuarie, iar intermediarul vizează atragerea de resurse de la investitori români către companii românești.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Într-un răstimp în care statul român renunță la programul „Start-up nation”, antreprenorii români ar urma să se îndrepte către capitalul românesc disponibil, iar un nou instrument ar urma să fie disponibil în piață de anul viitor. Platforma de crowdfund Beesfund, care în Polonia a intermediat 61 de plasamente în valoare totală de 33,61 milioane zloți (7,87 milioane euro), își va lansa peste o lună operațiunile din România, intrare facilitată de firma Cornerstone Communications, fondată de Ludwik Sobolewski, cel care s-a aflat la șefia atât a Bursei din Varșovia, cât și a Bursei de Valori București. Profit.ro anunțase despre acest comeback al polonezului care 4 ani a condus BVB încă de la începutul lunii octombrie.
Deși în Polonia, Beesfund are peste 28.000 de investitori înregistrați, proiectul local vizează doar conexiuni interne românești: bani din România pentru firme ale antreprenorilor români. Beesfund va avea o firmă înregistrată aici, tehnologia va fi furnizată din Polonia, marketing-ul va fi local, iar serviciile de relații publice vor fi deopotrivă românești și poloneze.
CITEȘTE ȘI SeedBlink, cea mai mare platformă locală de equity crowdfunding, continuă seria listărilor cu un startup care propune un abonament pentru jucării în locul cumpărăriiÎn ultimul an, Beesfund a intermediat 28 de plasamente, numeric dublu față de 14 operațiuni de piață pe sistemul multilateral de tranzacționare New Connect al Bursei de la Varșovia.
În România, conform regulamentelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), emitenții vor veni pentru a obține finanțări de până la 5 milioane euro, conform limitărilor cadrului normativ. Tranzacțiile propriu-zise se vor realiza în România, Beesfund funcțonând doar ca o fereastră de magazin, pentru o conectare cât mai facilă.
Uneori, proiectele pot fi chiar foarte mici. Chiar la acest moment, pe platforma Beesfund este listată solicitarea de fonduri a unei companii de drone care vizează o finanțare cu puțin peste 400.000 de zloți (aproximativ 94.000 de euro) și pentru care a strâns deocamdată, de la un număr de 53 de investitori suma de aproximativ 135.000 de zloți (aproximativ 31.000 de euro), respectiv 33,93% din țintă.
CITEȘTE ȘI BCR a plasat la un cupon de 5,35% cea mai mare emisiune de obligațiuni nepreferențiale în lei de pe piața localăCel mai popular este un proiect al unei firme de producție de haine și design vestimentar, care are plasamente în valoare de aproximativ 595.000 de zloți (aproximativ 139.000 de euro), de la un număr de 96 de investitori, echivalentul a 29,76% din suma cerută, de 2,00 milioane zloți (aproape 469.000 de euro). O valoare apropiată o are oferta de 1,98 milioane zloți (aproximativ 464.000 de euro) pentru un cabinet veterinat și care cu 18 zile înainte de închiderea plasamentului a adunat doar echivalentul a aproximativ 10.000 de euro. În derulare sau în pregătire mai sunt proiecte în domeniul industriei băuturilor și alimentației, real estate, leasng, brandurilor de ceasuri, o spălătorie ecologică și chiar o clinică specializată în terapiile bazate pe canabis.
Percepția lui Sobolewski este că și în România, piața este pregătită pentru o astfel de platformă de finanțare, iar aceasta corespunde unor necesități reale ale mediului antreprenorial. În piața de capital românească, segmentul emitenților îl găsește ca fiind cel mai dinamic, numeroase firme de calitate, organizate, având nevoie de aport de capital suplimentar din partea investitorilor de portofoliu. Beesfund ar urma să funcționeze în România ca o piață primară, care să atragă finanțare pentru proiectele românești de la investitorii individuali care dispun de resurse ceva mai ridicate.