China avertizează că va lua „măsurile necesare”, după ce Wall Street a început delistarea a trei giganți de telecomunicații chinezi

China avertizează că va lua „măsurile necesare”, după ce Wall Street a început delistarea a trei giganți de telecomunicații chinezi
scris 3 ian 2021

China va lua „măsurile necesare” de protejare a intereselor companiilor sale după ce New York Stock Exchange a început delistarea a trei companii chineze de telecomunicații acuzate că au legături cu armata, a transmis Ministerul Comerțului.

NYSE a anunțat joi că va începe delistarea China Mobile, China Telecom și China Unicom, ca răspuns la decizia președintelui Donald Trump de a interzice investițiile americane în firme deținute sau controlate de armata chineză, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Coronavirus Thailanda: Bangkok închide cluburile de noapte, sălile de box și interzice vânzarea alcoolului CITEȘTE ȘI Coronavirus Thailanda: Bangkok închide cluburile de noapte, sălile de box și interzice vânzarea alcoolului

Ministerul chinez al Comerțului a transmis într-un comunicat, citat de Reuters, că delistarea reprezintă un abuz de securitate națională și în contradicție cu regulile pieței.

Pe de altă parte, diplomatul chinez Wang Yi a declarat sâmbătă că relația dintre SUA și China a ajuns la „o nouă răscruce” și că ar putea reveni la normal după o perioadă de „dificultăți fără precedent”.

Relația dintre cele mai mari două economii ale lumii a devenit tensionată după o serie de dispute legate de comerț, drepturile omului și originea noului coronavirus.

Wang, consilier de stat și ministru de Externe, a spus într-un interviu acordat mai multor entități de presă că politicile recente ale SUA față de China au afectat inferesele ambelor țări și au pus în pericol lumea.

Însă acum cele două părți au ocazia de a „deschide o nouă fereastră de speranță” și de a începe o nouă rundă de dialoguri, a completat el.

Alegerea democratului Joe Biden în funcția de președinte este așteptat să îmbunătățească relațiile dintre Washington și Beijing, după patru ani în care tensiunile au crescut în timpul administrației Trump.

Totuși, președintele ales Biden, care va prelua mandatul pe 20 ianuarie, a criticat în mai multe rânduri China pentru „abuzurile” în comerț și alte chestiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
companii china