Bursa românească, la noi maxime post-criză. Investitori experimentați abia dacă bagă de seamă. „BVB-ul nu l-am deschis deloc săptămâna asta."

Bursa românească, la noi maxime post-criză. Investitori experimentați abia dacă bagă de seamă. „BVB-ul nu l-am deschis deloc săptămâna asta."
scris 18 sep 2019

Piața locală de acțiuni a reluat creșterea și, pe volume sporite, indicele celor mai lichide acțiuni a depășit un nou record al ultimilor peste 10 ani. Totuși, și precedentele noi vârfuri au fost amendate prin mișcări corective care semnalează că investitorii nu sunt deplin conectați la un trend pozitiv față de care au încă îndoieli. Privirea este mai degrabă neglijentă chiar și la investitori dedicați pieței: „Mai am niște acțiuni pe acolo...”

Cotațiile de la Bursa de Valori București escaladează noi piscuri, dar efervescența lipsește. Luni a fost atins un maxim post-criză, însă mișcarea a fost amendată de o sesiune de corecție, într-un comportament al pieței existent încă din vară și care trădează că investitorii sunt destul de puțin temerari în a explora înălțimile și sunt prudenți sau chiar temători. Totuși, astăzi, „taurii” și-au luat un elan și au împins piața în sus.

Urmărește-ne și pe Google News

Indicele compozit BET Plus a avansat cu 0,52%, iar indicele reprezentativ BET a câștigat 0,51%, până la nivelul de 9.313,44 de puncte, cel mai ridicat de la dezlănțuirea crizei financiare globale în anul 2008. Impulsul vine după testarea prealabilă a mediilor mobile care desemnează tendința pe termen scurt (momentum) și care au funcționat ca suport dinamic pe parcursul întregului trend ascendent din acest an, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa românească, la noi maxime post-criză. Investitori experimentați abia dacă bagă de seamă. „BVB-ul nu l-am deschis deloc săptămâna asta.

Notă bună pentru piață, creșterea a venit pe volume peste media de anul trecut sau chiar la valori duble față de ultimele săptămâni. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 74,93 milioane lei (15,82 milioane euro), iar cel mai tranzacționat emitent, Romgaz Mediaș (SNG), cu schimburi însumând 19,84 milioane lei, a avut de asemenea, o zi pozitivă, cu o apreciere de 0,43% a titlurilor sale, până la nivelul de 34,80 lei/acțiune.

Entuziasmul, însă, lipsește. Profit.ro semnala încă de la începutul verii că străpungerea (între timp dovedită succesivă) a maximelor post-criză se consumă în cvasianonomiat. Nu numai că mișcarea nu este semnalată dinspre mediul politic sau în opinia publică românească, dar ea trece aproape neobservată pentru investitori experimentați. Victor are 20 de ani de tranzacționare pe piața locală de capital și nu nuimai că nu este entuziast, dar abia dacă bagă în seamă. „Am foarte mult de lucru”, ne spune. „BVB-ul nu l-am deschis deloc săptămâna asta.”

Paradoxal, folosește bursa românească, dar pentru a lua plasamente pe piețele externe. A inclus în portofolii acțiuni listate secundar la București, dar care au ca piață principală Bursa de la Frankfurt. „Am Daimler. Cumpăr Daimler și BMW...” Explică și raționalitatea investițiilor sale: „Prefer companii de genul ăsta. N-o să crape BMW, nici Daimler nu o să crape. Da. Vine recesiunea; o să scadă, dar se tranzacționează oricum la niște indicatori apetisanți și am mai multă încredere în aceste companii decât în tot felul de parașute inventate de unul și altul...”

VIDEO În plin infringement, România este pe cale să aibă a patra bursă de gaze naturale. Din aceeași direcție vine un proiect ambițios, cu platformă blockchain și criptomonedă. Detalii vor fi anunțate la Profit Energy.forum CITEȘTE ȘI VIDEO În plin infringement, România este pe cale să aibă a patra bursă de gaze naturale. Din aceeași direcție vine un proiect ambițios, cu platformă blockchain și criptomonedă. Detalii vor fi anunțate la Profit Energy.forum

Dacă sunt români care se uită pe piețele externe, în condițiile în care, așa cum glumește Victor, „Pământul a devenit plat”, iar oportunitățile de investiții s-au democratizat în globalizare, investitori instituționali străini ajung la BVB, unde văd oportunități de creștere și randamente ale dividendelor printre cele mai mari din lume.

Interesul s-a văzut și în sesiunea de astăzi, unde titlurile bancare, ce dețin ponderea în cadrul indicelui MSCI pentru România și sunt preferate de nerezidenți, au adunat schimburi peste media perioadei. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat la prețul de 2,3750 lei/acțiune, pe transferuri de 13,56 milioane lei, iar titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au avansat cu 0,59%, până la prețul de 13,70 lei/acțiune.

Sunt închideri divergente în contextul în care și pe piețele financiare internaționale contextul este incert. În Europa, astăzi închiderile au fost divergente: +0,19% indicele Euro Stoxx 50, -0,09% pentru indicele FTSE de la Londra, +0,09% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,14% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt. +0,56% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,82% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,24% pentru indicele PX de la Praga.

„Sifoane nu mai am. Își împart banii între ei”

La BVB, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au crescut cu 1,33%, până la prețul de 1,1450 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al zilei, de 9,13 milioane lei. Acestea au tras în sus indicele BET-FI care măsoară evoluția fondurilor de investiții închise și care a urcat cu 0,86%, până la prețul de 41.694,57 puncte.

Aprecieri peste medie au fost și pe acțiunile SIF, care sunt tractate în acest moment de un vot din Senat pentru legea fondurilor de investiții alternative care intră în Camera Deputaților, cameră decizională, unde ar putea fi aprobată într-o formulă care să elimine pragul de deținere de 5% de la SIF. Nu este, însă, nimic apropape de felul în care acest demers capacita atenția investitiorilor în anii de „boom” bursier 2005-2008.

Răscumpărări de acțiuni la munte și la mare. Start aparent furat pe litoral CITEȘTE ȘI Răscumpărări de acțiuni la munte și la mare. Start aparent furat pe litoral

Victor chiar este complet dezinteresat de subiect. Ne spune că a achiziționat, cu o zi înainte, printr-un furmnizor de servicii de tranzacționare online, un pachet de acțiuni ale unei companii miniere care explotează diamante în valoare de aproximativ 500 de dolari, dar că nu mai are în protofoliu titluri SIF: „Sifoane nu mai am. Sifoanele sunt pentru ei; nu mă mai interesează. Nu ai văzut că își împart banii între ei? Alea sunt deja preluate de conducerea actuală.”

Cu doar o zi înainte, SIF Moldova (SIF2) a anunțat că demarează prima etapă a unui program de răscumpărări vizând cumpărarea unui număr de maximum 2,00 milioane acțiuni proprii la un preț maxim de 2,20 lei/acțiune și în care titlurile dobândite ar urma să fie acordate în cadrul unui plan de remunerare și bonusare a administratorilor și directorilor societății.

Avioane și elicoptere zboară din nou la BVB

Într-o zi în care indicele energetic BET-NG a crescut cu 0,49%, în linie cu media pieței, titlurile Electrica (EL) au avansat cu 0,44%, până la prețul de 0,44%, pe volume echivalente cu 1,96 milioane lei. Interes a existat și pentru titlurile Sphera Franchise Group (SFG) care, pe transferuri de 2,12 milioane lei, au avut un salt de 4,04%, până la prețul de 20,60 lei/acțiune care încă este, însă, cu aproape o treime sub prețul ofertei publice care a adus acest emitent la cota bursei în noiembrie 2017.

O activitate de tranzacționare sporită, am consemnat pe titluri ale companiilor din domeniul aeronautice care în ultimii 2 ani au beneficiat de programele de înzestrare ale Armatei Române, derulate de Ministerul Apărării Naționale. Acțiunile Aerostar Bacău (ARS), Turbomecanica București (TBM) și ale producătorului de elicoptere IAR Brașov (IARV) au însumat împreună tranzacții de 2,66 milioane lei, ultimele 2 titluri având creșteri mai mari de 3%.

Victor concentrează în portofoliul său și titluri mai puțin lichide, iar pentru unele dintre acestea a încasat dividende cât pentru întreg prețul plătit. Menționează Biofarm (BIO), Nuclearelectrica (SNN), Alro Slatina (ALR), Unirea Shopping Center (SCDM), Cocor București (COCR), Romcarbon Buzău (ROCE), dar nu arată că ar fi foarte mândru de deținerile sale sau că ar fi foarte concentrat pe evoluția acestora, cu atât mai puțin să fie electrizat de creșterile pe maxime ale bursei românești. „Mai am niște acțiuni pe acolo...”

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
fondul proprietatea
romgaz
electrica
daimler