Bursa de la București începe luna aprilie pe verde. Tranzacțiile deal, o treime din rulajul cu acțiuni

Bursa de la București începe luna aprilie pe verde. Tranzacțiile deal, o treime din rulajul cu acțiuni
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 3 apr 2017

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere prima ședință din aprilie, în linie cu bursele din regiune, rulajul cu acțiuni însumând 37,8 milioane de lei. Tranzacțiile de tip deal au asigurat aproape o treime din acest rulaj.

Indicele compozit BET Plus a crescut cu aproape 1,1%, evoluție similară cu cea a indicelui BET, al titlurilor blue-chip.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe piața principală, cel mai tranzacționat emitent a fost Fondul Proprietatea (FP), cu tranzacții de 6,9 milioane de lei. Pe locul doi ca rulaj pe segmentul principal s-a situat Banca Transilvania (TLV), cu tranzacții de 5,9 milioane de lei. Acțiunile FP au urcat cu 1,9%, iar TLV, cu 2,3%.

 Pe piața deal, tranzacțiile au fost de 12,4 milioane de lei, din care 10 milioane de lei cu titluri Banca Transilvania, iar 2,4 milioane lei cu Fondul Proprietatea.

Hidroelectrica a anulat megalicitația de 100 milioane euro pentru retehnologizarea Vidraru, la care se înscrisese și cel mai bogat om din Rusia CITEȘTE ȘI Hidroelectrica a anulat megalicitația de 100 milioane euro pentru retehnologizarea Vidraru, la care se înscrisese și cel mai bogat om din Rusia

La nivel regional, indicele WIG20 al bursei de la Varșovia a crescut cu 2%, BUX de la Budapesta a urcat cu 0,5%, iar indicele PX de la Praga, cu 0,4%.

Pe de altă parte, indicele pan-european Stoxx Europe 600 a coborât cu 0,5%, cel la cel mai înalt nivel din decembrie 2015, inclusiv pe fondul evoluțiilor bursiere slabe din sectorul bancar și industria petrolieră. Cea mai bună spectaculoasă a fost cea a companiei britanice din domeniul ingineriei WS Atikins, care a urcat cu 27% pe bursa de la Londra, după ce a primit o ofertă de preluare, pentru 2,6 miliarde de dolari, de la SNC-Lavalin, unul dintre cele mai puternice grupuri de inginerie și construcții din lume. Compania canadiană SNC-Lavalin, prezentă și în Romțnia, a anunțat luna trecută va cumpăra mai multe etaje dintr-o clădire din centrul Bucureștiului, în care funcționează în prezent și Romanian-American School of Business. 

La polul opus, acțiunile companiei britanice Imagination Technologies, cunoscută în special pentru procesoarele grafice din seria PowerVR, au închis în scădere cu 61% pe bursa londoneză, după ce pricipalul său client, gigantul american Apple, a anunțat că va renunța să mai folosească tehnologiile companiei la dezvoltarea produselor sale, inclusiv iPhone.

Revenind la BVB, BET NG, care urmărește evoluția companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 0,37%. BET FI, compus din cele cinci SIF-uri și Fondul Proprietatea, a încheiat sesiunea bursieră în creștere cu 0,36%.

BET XT și BET BK au avansat cu 0,8 %. BET XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, în timp ce BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de companii indiferent de țara de proveniență.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
stoxx europe 600
bet
imagination
banca transilvania
snc-lavalin
fondul proprietatea
rulaj
deal
apple