Acțiunile europene au închis în scădere, luni, înaintea alegerilor din SUA; acțiunile tehnologice au scăzut cu 1%

Acțiunile europene au închis în scădere, luni, înaintea alegerilor din SUA; acțiunile tehnologice au scăzut cu 1%
scris 5 nov 2024

Bursele europene au închis în scădere, în timp ce traderii așteaptă alegerile prezidențiale din SUA, care urmează să aibă loc marți, transmite CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600  a închis ]n declin cu 0,3%. Bursele și sectoarele regionale au fost în general în roșu.

Urmărește-ne și pe Google News
Trei oferte depuse pentru construcția primului lot al autostrăzii Pașcani - Suceava CITEȘTE ȘI Trei oferte depuse pentru construcția primului lot al autostrăzii Pașcani - Suceava

Băncile au condus câștigurile pe sectoare, cu un avans de 0,7%, în timp ce acțiunile tehnologice au închis cu 1,1% mai puțin, scrie News.ro.

Acțiunile companiilor din industria petrolului au primit un impuls, deoarece prețurile țițeiului au crescut luni cu peste 2%, ca urmare a deciziei OPEC+ de a amâna planurile de creștere a producției. Sectorul a închis în urcare cu 0,4%.

Acțiunile Burberry au închis cu o creștere de 4,8%, după ce un articol de presă din weekend a sugerat că Moncler analizează o ofertă pentru preluarea retailerului britanic de lux.

Indicele german DAX a scăzut cu 0,56%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,5%, iar FTSE 100, al bursei londoneze, a urcat cu 0,09%. Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 0,39% și IBEX 35, al bursei din Madrid, a scăzut cu 0,32%.

VIDEO Profit.ro TV Daniel Mateescu, CEO Keez: SAF-T este mană cerească pentru ANAF, vor vedea informații cum nu sperau. O să vină 1 ianuarie și toată lumea o să dea fail, la ăștia mici o să fie un haos complet CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Daniel Mateescu, CEO Keez: SAF-T este mană cerească pentru ANAF, vor vedea informații cum nu sperau. O să vină 1 ianuarie și toată lumea o să dea fail, la ăștia mici o să fie un haos complet

Piețele globale se pregătesc pentru o săptămână cheie, cel mai recent sondaj al alegerilor prezidențiale din SUA de la NBC News arătând ”o cursă în impas” între fostul președinte Donald Trump și actualul vicepreședinte Kamala Harris.

Reacțiile pieței globale pot depinde în mare măsură de ce partid preia conducerea Congresului, ca rezultat al votului.

O Cameră a Reprezentanților și un Senat divizate ar menține probabil status quo-ul politic al celei mai mari economii din lume. Cu toate acestea, o victorie republicană sau democrată ar fi probabil cuplată cu o victorie a Casei Albe pentru același partid și s-ar putea traduce în noi planuri de cheltuieli sau o revizuire fiscală.

Piețele din Asia-Pacific au crescut în mare parte luni. Acțiunile americane au scăzut, în timp ce investitorii privesc spre alegerile prezidențiale.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
actiuni