Avertisment de la cel mai mare fond suveran din lume: Europa trebuie să își unifice piețele de capital pentru a rămâne competitivă

Nicolai Tangen, directorul general al Norges Bank Investment Management (NBIM), fondul suveran al Norvegiei, evaluat la aproximativ 2.000 de miliarde de dolari, avertizează că piețele europene de capital se confruntă cu o problemă structurală majoră și trebuie să se reformeze urgent.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Avertisment de la cel mai mare fond suveran din lume: Europa trebuie să își unifice piețele de capital pentru a rămâne competitivă

Într-un interviu acordat CNBC, în marja conferinței anuale Euronext de la Paris, Tangen a subliniat că Europa trebuie să își unifice piețele de capital pentru a rămâne competitivă la nivel global.

Primele imagini cu noul BMW i3, scăpate pe internet. Premiera mondială, la ora 12.00 ora României FOTO CITEȘTE ȘI Primele imagini cu noul BMW i3, scăpate pe internet. Premiera mondială, la ora 12.00 ora României FOTO

”Piețele de capital trebuie să își revină. Câștigătorul ia totul. Investitorii merg acolo unde lichiditatea este mai mare și evaluările sunt mai atractive”, a declarat acesta, potrivit News.ro.

Potrivit lui Tangen, fragmentarea actuală a piețelor europene împiedică fluxurile eficiente de capital și reduce atractivitatea regiunii pentru investitori. El a avertizat că, în lipsa unor reforme, Europa riscă să rămână și mai mult în urma Statelor Unite.

Datele NBIM reflectă deja această tendință: în ultimul deceniu, ponderea acțiunilor europene în portofoliul fondului a scăzut de la 41% la 21%, în timp ce investițiile în acțiuni americane au crescut de la 37% la aproximativ 55%. Aproape 40% din portofoliul fondului este acum alocat pieței americane, cu participații importante în companii precum Nvidia, Apple și Microsoft.

Tangen a subliniat că Europa are nevoie de armonizarea legislației financiare și corporative, reguli mai unitare și mecanisme mai eficiente pentru facilitarea tranzacțiilor transfrontaliere.

Cum scapi de efectul de teatru la TV: setări de imagine pentru sport vs filme CITEȘTE ȘI Cum scapi de efectul de teatru la TV: setări de imagine pentru sport vs filme

”Nu putem avea o piață de capital atât de fragmentată. Nu vom avea lichiditate și nici profunzime”, a spus acesta.

Apeluri similare au venit și din partea altor lideri internaționali. În luna ianuarie, directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a cerut finalizarea uniunii piețelor de capital, precum și accelerarea investițiilor în inovare și energie.

În același timp, Tangen a remarcat reziliența surprinzătoare a piețelor financiare în contextul războiului dintre SUA și Iran, în ciuda creșterii prețurilor la energie.

”Suntem surprinși că piețele sunt atât de stabile și nu au reacționat mai puternic, având în vedere riscurile evidente”, a spus el.

Conflictul din Orientul Mijlociu, început la finalul lunii februarie, a dus la creșterea prețurilor petrolului și la temeri privind un posibil șoc energetic global și presiuni inflaționiste. Totuși, reacția piețelor a fost relativ moderată, indicele MSCI World înregistrând o scădere de aproximativ 3,6% de la începutul conflictului.

Tranzacție pe piața vinului din România: Purcari cumpără crama Serve din Dealu Mare CITEȘTE ȘI Tranzacție pe piața vinului din România: Purcari cumpără crama Serve din Dealu Mare

Tangen avertizează că prețurile ridicate ale petrolului vor avea un efect inflaționist și vor reprezenta un factor negativ suplimentar pentru piețe, chiar dacă impactul complet nu este încă reflectat în evaluările actuale.

”Știm ce trebuie făcut. Și trebuie făcut. Altfel, vom pierde. Vom cădea. Este momentul să acționăm”, a concluzionat acesta.

Cel mai mare fond suveran din lume a vândut aproape tot în România

Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active de 2,2 trilioane de dolari, a renunțat la aproape toate investițiile pe bursa de la București în ultima parte a anului trecut, păstrând o singură companie în portofoliu.

Fondul și-a redus puternic și expunerea pe datoria guvernamentală a României.

FOTO - DS Automobile lansează noul SUV Nr.7, în speranța că vânzările vor crește CITEȘTE ȘI FOTO - DS Automobile lansează noul SUV Nr.7, în speranța că vânzările vor crește

Cum a relatat Profit.ro, fondul suveran norvegian deținea acțiuni în patru companii din România la jumătatea anului trecut - OMV Petrom (0,16%), Banca Transilvania (0,16%), One United Properties (1,76%) și Globalworth Real Estate Investments (0,22) -, în valoare cumulată de 31,8 milioane de dolari.

În ultimul semestru al anului, însă, fondul a vândut toate acțiunile pe care le deținea la OMV Petrom, Banca Transilvania și One United Properties, rămânând cu participația de 0,22% la Globalworth, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Valoarea acestor acțiuni la 31 decembrie 2024 se ridica la 29,15 milioane de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite