Companie de IT care în februarie a anunțat achiziția firmei Infobest, cu activitate în Timișoara și în Germania, AROBS Transilvania va lansa o operațiune de majorare de capital prin care vrea să atragă aproximativ 32,5 milioane de euro.
Majorarea capitalului social va avea loc în două etape. În prima etapă, care se va desfășura în perioada 3 iunie 2024 până la 4 iulie 2024, va avea loc exercitarea drepturilor de preferință de către deținătorii acestora.
Drepturile de preferință nu vor fi tranzacționate la Bursa de Valori București. Prin urmare, investitorii pot alege să subscrie pe baza drepturilor de preferință sau să nu efectueze nicio operațiune. Pentru a subscrie 1 acțiune nouă AROBS, investitorii au nevoie de 5 drepturi de preferință.
Investitorii care dețin drepturi de preferință și care vor participa în prima etapă a majorării capitalului social vor subscrie exclusiv la prețul de 0,93 lei per acțiune. Însă, acest lucru nu înseamnă că prețul final de subscriere pentru acești investitori va fi 0,93 lei.
Prețul final va fi stabilit după încheierea celei de-a doua etape a majorării capitalului social, plasamentul privat, care va fi adresat investitorilor instituționali locali și internaționali. Plasamentul privat va demara în data de 8 iulie 2024 și este de așteptat să fie finalizat la data sau în jurul datei de 10 iulie 2024. După închiderea plasamentului privat, compania va informa piața despre prețul final la care acțiunile vor fi oferite investitorilor.
Prin urmare, prețul final va fi determinat în cadrul procesului clasic de book-building care va fi desfășurat în plasamentul privat, însă investitorii din prima etapă vor plăti fie același preț, fie un preț mai mic decât investitorii din a doua etapă. Pentru investitorii din prima etapă, în cazul în care prețul final de subscriere va fi mai mic decât 0,93 lei, diferența le va fi returnată direct în conturile lor de tranzacționare.
Suma maximă pe care AROBS o poate atrage în cadrul operațiunii de majorare a capitalului social este de aproximativ 32,5 milioane de euro. Capitalul atras va sprijini continuarea strategiei de creștere a AROBS, atât prin achiziții de noi companii, cât și organic. Astfel, sumele atrase în cadrul majorării de capital, împreună cu alte potențiale surse de finanțare, vor fi utilizate în vederea dezvoltării și consolidării grupului.
Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS: „La AROBS, ne propunem să construim un viitor în care tehnologia să fie motorul progresului și al inovării. Această majorare de capital reprezintă un pas esențial în strategia noastră de creștere, care vizează atât continuarea extinderii geografice, cât și consolidarea portofoliului de produse și servicii.
Prin intermediul capitalului atras în cadrul acestei operațiuni, vom putea accelera procesul de achiziție a unor companii cu sinergii puternice, care să ne completeze viziunea și să ne sprijine în misiunea de a transforma prin intermediul tehnologiei activitatea companiilor locale și globale din diverse industrii. Suntem entuziasmați de perspectivele pe care le deschide această majorare de capital și avem ca obiectiv intrarea în acționariatul grupului a instituțiilor financiare internaționale, precum și a fondurilor de pensii și administratorilor de fonduri locale.
Aceștia vin cu o expertiză valoroasă și o perspectivă pe termen lung, esențiale pentru o companie de tehnologie în plină expansiune, atribute care se adaugă resurselor financiare considerabile atrase în companie. Considerăm că prezența lor în acționariatul AROBS va contribui semnificativ la atingerea obiectivelor noastre ambițioase și la crearea unei fundații solide pentru viitor."
Compania și-a redus în primele 3 luni cu 29,65% câștigul pretaxare EBITDA, la 16,80 milioane lei, de la 23,88 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Acțiunile Salesforce - cea mai slabă evoluție într-o singură zi din 2004AROBS Transilvania (AROBS) a realizat în primul trimestru o cifră de afaceri consolidată de 105,04 milioane lei, în scădere cu 5,08% de la 110,66 milioane lei în exercițiul financiar precedent. În același interval de raportare, costul vânzărilor a fost relativ constant, de 75,16 milioane lei.
„În ciuda provocărilor întâmpinate, am menținut un nivel constant al veniturilor din segmentul de servicii software, care au avut o contribuție de 82% la cifra de afaceri, respectiv 86,4 milioane de lei, iar segmentul de produse software a înregistrat o majorare cu 14%, pe fondul atragerii de noi clienți””, spune CEO-ul Voicu Oprean, care deține 66,37% din titluri.
CITEȘTE ȘI TeraPlast își majorează afacerile cu o cincime, dar începe anul 2024 pe pierdereProfitul net a a avut un declin de 43,61%, la 7,86 milioane lei, de la 13,94 milioane lei în 2022. Pe întreg anul trecut, câștigul net a fost de 32,58 milioane lei. Marja EBITDA a coborât la 20%, de la 24%. La data de 31 martie, compania avea active totale de 493,07 milioane lei, cu 2,64% mai mari decât cele de 480,36 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au crescut cu 0,88%, la 208,50 milioane lei, de la 206,68 milioane lei.
Titlurile cu simbolul AROBS s-au mutat la în luna septembrie a anului trecut pe piața reglementată de la BVB, după ce se listaseră pe piața AeRO la finele anului 2021. La ultima cotație de închidere de 0,8900 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a companiei se ridică la 775,45 milioane lei (155,83 milioane euro).