Compania din domeniul aviatic Aerostar Bacău raportează pentru primele 3 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 104,30 milioane lei, cu 13,71% mai mare decât cea de 91,72 milioane lei din perioada similară a anului trecut
Aerostar (ARS) a realizat în primul trimestru venituri totale din exploatare de 101,03 milioane lei, în creștere cu 10,24% față de cele de 91,64 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Nu mai puțin de 72% din aceste vânzări sunt realizate la export, respectiv suma de 75,51 milioane lei, așa cum se vede pe graficul furnizat de companie cu privire la distribuția geografică a livrărilor.
În același interval de raportare, cheltuielile totale operaționale ale companiei, care face, de asemenea, parte ca furnizor autorizat din lanțul global de furnizare Raytheon pentru sistemele Patriot, au avansat cu 9,92%, la 79,66 milioane lei, de la 72,47 milioane lei. Profitul net a crescut cu 4,15%, la 20,05 milioane lei, de la 19,25 milioane lei. Pe întreg anul trecut, câștigul net a fost de 55,93 milioane lei.

La data de 31 martie, activele totale ale Aerostar, companie care asigură servicii de întreținere și reparații inclusiv pentru flota românească de avioane de lupte F-16, se ridicau la 647,43 milioane lei, fiind cu 4,05% mai mari decât cele de 622,23 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale s-au majorat cu 10,10%, la 75,98 milioane lei, de la 69,01 milioane lei.
Aerostar, companie care este deținută în proporție de 71,48% de Iarom SA, fosta Centrală Națională a Industriei Aeronautice din România, este listată la Bursa de Valori București, unde, la ultimul preț de închidere, de 8,20 lei/acțiune, are o capitalizare de piață a companiei care se ridică la 1,25 miliarde lei (252,19 milioane euro).