Acționarii IBB Holding au aprobat emiterea de obligațiuni denominate în euro și listarea ulterioară la Bursa de Valori București

Acționarii IBB Holding au aprobat emiterea de obligațiuni denominate în euro și listarea ulterioară la Bursa de Valori București
scris 18 sep 2024

IBB Holding Group SA (IBB Holding), unul dintre cei mai importanți jucători ai industriei de construcții din România, în domenii precum infrastructură, construcții civile și industriale, producție de beton și asfalt, dezvoltare imobiliară, logistică utilaje construcții, precum și alte servicii conexe construcțiilor, anunță că Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat emiterea de obligațiuni denominate în euro și listarea lor ulterioară la Bursa de Valori București.

„Emisiunea de obligațiuni va fi un prim contact al IBB Holding cu piața de capital și vine într-un moment în care ne concentrăm pe dezvoltarea activității grupului și consolidarea poziției în sectorul de construcții. Am luat această decizie cu scopul de a diversifica sursele de finanțare ale grupului, în contextul unui plan de extindere a operațiunilor în următorii ani”, spune Ion Crăciunescu, CEO, fondator IBB Holding.

FOTO Cel mai mare producător de cărămizi din lume a deschis o nouă fabrică în România CITEȘTE ȘI FOTO Cel mai mare producător de cărămizi din lume a deschis o nouă fabrică în România
Urmărește-ne și pe Google News

Decizia Adunării Generale a Acționarilor prevede emisiunea de obligațiuni în valoare de până la 10 milioane de euro, cu o scadență minimă de 24 de luni și maximă de 60 de luni. Participarea investitorilor la această emisiune va putea avea loc fie prin una sau mai multe oferte publice, fie prin unul sau mai multe plasamente private.

Scopul emisiunii de obligațiuni este ca suma obținută să fie utilizată drept capital de lucru în desfășurarea proiectelor curente și viitoare contractate de companie, alături de continuarea investițiilor în facilități de producție de beton și asfalt, precum și echipamente și utilaje de construcții.

IBB Holding are o reputație solidă construită în timp prin servicii de calitate în implementarea lucrărilor de mare complexitate în infrastructură, lucrări de terasamente, execuție de drumuri, poduri și autostrăzi, piste aeroportuare, execuția de construcții civile, industriale și rezidențiale.

Grupul are 4 fabrici care produc beton pentru construcții inginerești, beton rutier și agregate stabilizate cu ciment, în proximitatea Bucureștiului, în Pantelimon, Ciorogârla, Mogoșoaia și Petricani, precum și o stație de producție mixturi asfaltice în Pantelimon.
Despre IBB Holding Group SA

IBB Holding Group SA este un grup de companii ce activează în industria de construcții, în domenii precum infrastructură, construcții civile și industriale, producție de beton și asfalt, dezvoltare imobiliară, logistica echipamente de construcții, precum și alte servicii conexe construcțiilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Prețurile locuințelor noi din China au înregistrat cea mai mare scădere din ultimii 9 ani CITEȘTE ȘI Prețurile locuințelor noi din China au înregistrat cea mai mare scădere din ultimii 9 ani

Activitatea din România a început în anul 2016 prin înființarea companiei IBB-HIB România și are în portofoliu, până în prezent, peste 60 de proiecte finalizate, devenind una dintre cele mai mari companii din domeniul infrastructurii și construcțiilor civile și industriale.

Grupul însumează 12 companii și deține facilități proprii de producție de asfalt și beton, autobasculante, autobetoniere și utilaje, precum și un laborator performant de analiză și încercări în construcții. IBB Holding a fost înființat de Ion Crăciunescu, antreprenor cu peste 30 de ani de experiență în domeniul construcțiilor din Germania și România.

viewscnt
Afla mai multe despre
ibb holding
actiuni
bvb