Acționari de la Romcab, în confuzie după AGA. Zeci de milioane lei aiurite în bilanțuri. „A fost ceva năucitor!”, spune un participant

Acționari de la Romcab, în confuzie după AGA. Zeci de milioane lei aiurite în bilanțuri. „A fost ceva năucitor!”, spune un participant

Sursa foto: Pablo631 / dreamstime.com

scris 25 mai 2017

AGA de la Romcab, compania protagonistă a unui picaj bursier la începutul anului, a stârnit rumoare între acționarii de portofoliu. Procedurile Adunării nu au fost respectate, auditorul a lipsit, iar explicațiile majoritarului cu privire la stocuri, pierderea de aproximativ 180 milioane lei și creanțe au fost considerate nelămuritoare. „Vorbesc prea lejer despre zeci de milioane de euro”, spune un acționar.

Adunarea Generală a Acționarilor la compania Romcab (MCAB) s-a ținut abia la a 2-a convocare, neprezentarea în prima zi a acționarului majoritar Sadalbari SRL prelungind sejurul la Târgu Mureș al investitorilor de portofoliu care au venit din alte orașe ale țării precum București, Cluj-Napoca și Galați. Producătorul de cabluri care și-a cerut insolvența la jumătatea lunii februarie și a fost suspendat de la tranzacționarea la Bursa de Valori București după o prăbușire a acțiunilor de 75%, nu a fost în măsură să dea încredere acționarilor, înainte cu puțin timp ca întregul control al societății să treacă în mâna adunării creditorilor.

Urmărește-ne și pe Google News

După AGA de la sfârșitul lunii martie, unii dintre acționarii care au fost prezenți atunci, au și renunțat să mai meargă. „Este pierdere de vreme”, a declarat pentru Profit.ro unul dintre aceștia. „Oricum, totul va trece în sarcina creditorilor.”

EXCLUSIV AGA-șoc la Zentiva: Acuzații de conflict de interese și deturnare a profiturilor către majoritarul Sanofi. Dragnea, invocat ca bau-bau al multinaționalelor evazioniste CITEȘTE ȘI EXCLUSIV AGA-șoc la Zentiva: Acuzații de conflict de interese și deturnare a profiturilor către majoritarul Sanofi. Dragnea, invocat ca bau-bau al multinaționalelor evazioniste

Întâlnirea de la Târgu Mureș a fost, însă, destul de tensionată, acționarii prezenți punând întrebări contondente administratorului special Zoltan Prosszer, același cu acționarul majoritar, care controla prin Sadalbari 69,03% din titluri.

Până ca nemulțumirea să se îndrepte contra acestuia a mers către terți. Acționarii de portofoliu au fost surprinși neplăcut că auditorul nu era prezent, în timp ce organizarea companiei de administrare judiciară RTZ & Partners SPRL a fost considerată chiar neprofesionistă. Unul dintre participanți a obiectat că RTZ a venit cu „2 copii” și că societatea nu a desemnat în prealabil un reprezentant legal. Doar învățați de acționari au făcut prezența cerând cărțile de identitate. Procesul verbal are calculate greșite participațiile acționarilor prezențim și chiar faptul că procesul verbal a fost publicat pe portalul BVB este ciudat. „AGA este atacabilă sub toate aspectele”, a declarat pentru publicația noastră Laurențiu Căpcănaru, unul dintre participanții la Adunare.

„Nu pare nimic serios acolo”

Lecturarea procesului verbal al AGA de la Romcab a fost caracterizată drept „delicioasă” de un acționar care a ales să rămână la București. Este contrariat de răspunsul pe care Prosszer l-a dat atunci când i s-a cerut explicații asupra pierderii de aproape 180 milioane lei prinsă în raportarea anuală preliminară. Faptul că aceasta ar reprezenta o „eroare contabilă”, fără nicio precizare ulterioară este absolut de neînțeles.

La fel spune și Dumitru, investitor cu aproape 20 de ani de experiență pe piața de capital românească. El este nemulțumit și de faptul că auditorul Evalex a prezentat opinie cu rezerve față de situațiile financiare ale companiei, însă într-un mod foarte general, fără a prinde cifre și detalii din bilanțul Romcab. „Parcă era la un boutique, nu la o societate listată. Nicio responsabilitate. Nu pare nimic serios acolo”, zice Dumitru.

Nemulțumiți de auditor și de auditarea stocurilor

În AGA, acționarii de portofoliu au solicitat un alt auditor, având în vedere că Evalex nu și-a asumat auditarea stocurilor care sunt prinse în contabilitate la 480 milioane lei. Căpcănaru spune că votarea cu vot deschis a auditorului face ca respectivul punct să fie nul de drept.

Problema stocurilor a făcut obiectul discuțiilor aprinse din AGA, cu atât mai mult cu cât explicația lui Prosszer față de pierderi a fost că rezultă din deprecierea stocurilor. Dumitru a citit procesul verbal și este uluit: „Totuși sunt 400 de milioane de lei. Sunt grămezi de bani acolo... Vorbesc prea lejer despre zeci de milioane de euro.”

Ce se întâmplă cu muncitorii?

Căpcănaru, de profesie broker, a plecat de la Târgu Mureș total bulversat de AGA. „A fost ceva năucitor! Nu aveai cu cine să vorbești”, ne spune. Nu este singurul acționar care a lăsat în urmă neîncrezător compania. Participanții au fost nelămuriți de răspunsurile legate de forța de muncă. Conform administratorului special, au rămas 400 de muncitori din cei 600 de angajați cât avea compania când funcționa din plin, însă mulți sunt dispuși să se întoarcă la lucru dacă se va relua cu totul producția.

Din ce au văzut la companie, se lucra, însă „relativ puțin”. Activitatea și traficul în zona era departe din ce știau acționarii din anii trecuți. „Se simte pulsul unei fabrici...” Când au insistat ce se întâmplă cu muncitorii dacă stau prea mult fără salarii în plată, răspunsul lui Prosszer cum că înțelegerea este „cine vrea rămâne, cine vrea pleacă” i-a descumpănit.

O creanță de 100 milioane lei ivită aparent din senin

Un alt punct de nemulțumire a fost existența unei creanțe de 100 milioane lei a acționarului majoritar Sadalbari asupra companiei, așa cum este prins în tabelul creditorilor. La finalul anului 2015 creanțele acționarului majoritar erau de 5 milioane lei și s-au redus la 1,6 milioane lei la sârșitul lui 2016. „De unde a apărut Sadalbari cu 100 milioane lei?”, este contrariat Căpcănaru. Spune că în calitate de acționar nu a știut de așa ceva, pentru că dacă ar fi fost în bilanț arunca în cu totul alți parametri indicatorii investiționali ai companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
romcab
bvb
bursa
sadalbari
zoltan prosszer