Legea dării în plată a temperat creditarea, creșterea împrumuturilor în lei către populație a coborât la 33,7% în luna mai

Legea dării în plată a temperat creditarea, creșterea împrumuturilor în lei către populație a coborât la 33,7% în luna mai
scris 23 iun 2016

Împrumuturile în lei acordate firmelor și populației au avansat în luna mai cu 1,6% față de luna precedentă, până la 117,6 miliarde de lei, însă creditarea populației în lei s-a temperat față de lunile anterioare, cu un avans de 2,3% față de aprilie și de 33,7% în ultimul an, în condițiile în care Legea dării în plată a început să se aplice din 13 mai, arată datele publicate, joi, de Banca Națională a României (BNR).

În perioada aprilie 2015-aprilie 2016, ritmul de creștere a creditelor în lei acordate populației a atins un vârf de 35,5%, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În ansamblu, creditele acordate de către bănci populației și firmelor, în lei și în valută, au avansat în luna mai cu 0,7% față de aprilie și cu 2,4% comparativ cu mai 2015, până la 217,89 miliarde lei (48,3 miliarde euro).

Ritmul anual de creștere a creditării s-a temperat față de perioada aprilie 2015-aprilie 2016, când a fost de 3%, și a revenit la nivelul din februarie, arată datele BNR.

Temperarea creditării populației a avut loc în condițiile în care mulți români au preferat să ia credite înainte de aplicarea Legii dării în plată, de la 13 mai.

Analiștii estimau, de altfel, o contracție a creditării după aplicarea legii, în condițiile în care băncile au înăsprit condițiile de acordare a creditelor ipotecare standard, din cauza creșterii riscurilor de neplată a ratelor.

Creșterea creditării a fost generată, și în luna mai, integral de componenta în lei, în condițiile în care împrumuturile în valută au continuat să scadă rapid.

"Creditul în lei s-a majorat cu 1,6 la sută (1,3 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,4 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,1 la sută)", se arată în comunicatul BNR.

Astfel, creditele în lei acordate populației au crescut în luna mai cu 2,3% față de luna precedentă, până la 58,5 miliarde lei, în timp ce împrumuturile în lei acordate firmelor au avansat cu 0,9% în același interval, până la 59,1 miliarde lei.

Pe partea în valută, împrumuturile acordate populației s-au contractat cu 1,2% în luna mai față de aprilie, până la echivalentul în lei a 50,9 miliarde lei, iar creditele în valută acordate companiilor au urcat cu 0,4%, până la echivalentul a 49,4 miliarde lei.

În urma evoluției, la finalul lunii mai, valoarea creditelor în lei a ajuns la 54% din valoarea totală a creditelor acordate de bănci populației și firmelor, în timp ce creditele în valută nu mai reprezintă decât 46%. 

viewscnt
Afla mai multe despre
darea in plata
creditare
bnr