Euro și lira sterlină au urcat la maximele ultimilor peste doi ani față de dolar miercuri, iar acțiunile globale au atins cel mai ridicat nivel din istorie, pe fondul optimismului din piețe privind semnarea unui acord comercial între UE și Marea Britanie, precum și al așteptărilor legate de revenirea economiilor în urma lansării primelor campanii de vaccinare anti-Covid.
Lira s-a apreciat cu până la 0,7% în raport cu dolarul american, până la 1,3554 unități, cea mai bună cotație din mai 2018. Euro a depășit, pentru scurt timp, pragul de 1,22 dolari pentru prima dată din aprilie 2018, susținut de datele peste așteptări privind activitatea economică din zona euro, scrie Bloomberg.
Avansul este sprijinit și de deprecierea dolarului pentru a treia zi consecutivă în fața unui coș de valute rivale, în condițiile în care investitorii se repoziționează în așteptarea deciziei de politică monetară a Rezervei Federale (Fed) din SUA.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Bogdan Neacșu, CEC Bank: Vom închide anul cu profit net de circa 300 mil. lei și o creștere record a activelor, de 20%Pe piețele de capital, indicele MSCI al acțiunilor globale a atins un nou maxim record, la 636,64 de puncte, potrivit Reuters. Indicele s-a apreciat cu 15% de la începutul lunii noiembrie, pe fondul măsurilor de stimulare în valoare de mii de miliarde de dolari lansate de băncile centrale și de guverne în lupta cu pandemia de coronavirus.
Indicele paneuropean a urcat cu până la 0,9% și a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 9 luni, cu creșteri pe toate bursele majore: +0,88% pentru FTSE 100 de la Londra, +1,51% pentru indicele DAX de la Frankfurt și +0,31% pentru CAC 40 de la Paris.
Pe bursa de la New York, Dow Jones era în coborâre cu 0,10% în jurul orei 19:00 (ora României), S&P consemna un avans de 0,23%, iar Nasdaq Composite se aprecia cu 0,40%.
Investitorii așteaptă comunicatul Fed de la finele ședinței de politică monetară, care ar putea oferi indicii privind extinderea programului de stimulare și proiecții legate de revenirea economiei americane.
De asemenea, legislatorii americani continuă discuțiile pe marginea unui nou pachet de sprijin fiscal pentru economia afectată de pandemie.
“Stimulentele rămân în atenția pieței, întrucât reprezintă o punte necesară pentru vaccinările costisitoare”, a comentat Lindsey Bell, șefa diviziei de investiții a Ally Invest, citată de MarketWatch.