Euro scade astăzi față de principalele valute rivale, în contextul în care investitorii analizează rezultatele alegerilor parlamentare din Germania. Partidul Angelei Merkel, CDU/CSU, a obținut cele mai multe voturi la scrutinul de ieri, însă conservatorii au pierdut locuri în favoarea organizației anti-imigrație AfD, analiștii anticipând o perioadă de turbulențe pe scena politică germană.
În jurul orei 14:10, euro era cotat la 1,1877 dolari, în scădere cu 0,59% raportat la închiderea de vineri.
Potrivit analiștilor, procesul de formare a unei coaliții de guvernământ în Germania ar putea dura luni de zile, perioadă în care vor exista conflicte cu privire la subiecte precum integrarea în UE și imigrația.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“Chiar dacă prezența AfD în Parlament nu va afecta în mod semnificativ planurile Germaniei în legătură cu viitorul imediat al UE, populismul în creștere afectează negativ sentimentul investitorilor”, spune analistul LCG Ipek Ozkardeskaya, citat de MarketWatch.
O variantă pentru Merkel este să formeze o coaliție între CDU, Partidul Liber Democrat (FDP) și ecologiști, numită de presa din Germania alianța Jamaica, datorită culorilor celor trei partide.
Față de lira sterlină, euro se deprecia cu 0,5%, la 0,8806 unități. Lira a scăzut față de euro vineri, după un discurs considerat dezamăgitor al premierului Theresa May pe tema Brexitului.
Pe piețele de capital, indicele DAX 30, de referință pe bursa din Frankfurt, era în creștere cu 0,2%, CAC 40, al bursei pariziene, se deprecia cu 0,24%, iar, la Londra, FTSE 100 era în scădere cu 0,11%.