Fiscul vrea 387 de milioane de lei de la Banca Transilvania pentru achiziția Volksbank. A fost sesizată și CJUE

Fiscul vrea 387 de milioane de lei de la Banca Transilvania pentru achiziția Volksbank. A fost sesizată și CJUE
scris 12 apr 2023

Autoritatea Fiscală a efectuat o inspecție la Banca Transilvania, în care a stabilit că aceasta trebuie să plătească 387 de milioane de lei impozit suplimentar, cu tot cu penalități, pentru câștigul excepțional făcut din achiziția Volksbank, în 2015. Banca a contestat în instanță decizia ANAF, iar o sesizare pe această speță a ajuns și pe masa Curții de Justiție a UE, relevă datele analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a încheiat, în februarie 2023, o inspecție fiscală la Banca Transilvania pentru anii 2015-2016, în urma căreia a decis că banca trebuie să plătească impozit suplimentar pentru câștigul din achiziția Volksbank în 2015, una dintre tranzacțiile care au propulsat-o pe locul 1 în topul băncilor din România.

Urmărește-ne și pe Google News

Anterior deciziei ANAF din acest an, Banca Transilvania a cerut Fiscului o soluție individuală fiscală anticipată în care să i se prezinte modul în care ar trebui să calculeze impozitul pe profitul excepțional de 1,65 de miliarde de lei făcut din achiziția Volksbank, având în vedere că a plătit acționarilor austrieci mai puțin decât valoarea de piață. Fiscul a transmis băncii că acest câștig ar trebui impozitat cu cota de 16%, ceea ce înseamnă că banca datora suplimentar statului 264 de milioane de lei.

EXCLUSIV DISCRET Guvernul s-a împrumutat din nou în dolari pe piețele externe, dar printr-un instrument folosit mai rar CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DISCRET Guvernul s-a împrumutat din nou în dolari pe piețele externe, dar printr-un instrument folosit mai rar

BT a contestat soluția anticipată a ANAF, considerând că acest câștig din fuziune trebuie să fie neutru din punct de vedere fiscal. A câștigat în primă instanță, la Curtea de Apel Cluj, în noiembrie 2017, după care a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis recursul Fiscului în iunie 2020.

Banca a formulat o cerere de revizuire a hotărârii ÎCCJ, o cale extraordinară de atac. În noiembrie 2021, ÎCCJ a suspendat judecata cererii de revizuire și a trimis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene trei întrebări privind modul în care se aplică, în raport cu dreptul fiscal intern, Directiva UE 133 din 2009 privind regimul fuziunilor între state membre diferite. Directiva în cauză a fost transpusă în legislația românească de la 1 ianuarie 2016 și este invocată de BT ca fiind favorabilă poziției sale. Cauza urmează să fie soluționată fără audierea suplimentară a părților și fără a fi desemnat un avocat general.

ÎCCJ a mai respins și cererea BT de suspendare a executării deciziei din dosarul principal, cel pentru care s-a cerut revizuirea.

EXCLUSIV Sever Mureșan amenință că preia controlul First Bank România în baza unei sentințe istorice legată de Banca Dacia Felix, într-o încercare de a opri o executare silită împotriva sa CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Sever Mureșan amenință că preia controlul First Bank România în baza unei sentințe istorice legată de Banca Dacia Felix, într-o încercare de a opri o executare silită împotriva sa

La începutul acestui an, ANAF a mers în inspecție la Banca Transilvania și a stabilit că aceasta nu a aplicat prevederile soluției fiscale anticipate și a întocmit un raport prin care arată că banca ar fi trebuit să includă în venitul impozabil pe anul 2015 și câștigul din achiziția Volksbank, modificând astfel venitul impozabil. Pe lângă cele 264 de milioane de lei în impozit suplimentar se mai adaugă și penalități de întârziere estimate la 123 de milioane de lei.

BT a contestat raportul de inspecție la nivelul autorităților fiscale și a cerut suspendarea deciziei ANAF în instanță – suspendarea a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj și banca a făcut recurs.

Banca arată că decizia ANAF de modificare a bazei de impunere nu are efecte directe pentru 2015, întrucât în acel an a beneficiat de preluarea împreună cu Volksbank a pierderilor fiscale istorice ale fostei bănci cu capital austriac, calculate la acel moment la 3,77 miliarde de lei.

EXCLUSIV BCR - Emisiune neobișnuită de bonduri verzi: “la purtător”, în dolari. Banca ia 20 milioane dolari prin titluri plasate la Viena, după ce a renunțat la o emisiune în lei luna trecută CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BCR - Emisiune neobișnuită de bonduri verzi: “la purtător”, în dolari. Banca ia 20 milioane dolari prin titluri plasate la Viena, după ce a renunțat la o emisiune în lei luna trecută

Beneficiile fiscale ale acestor pierderi, care corespund unei creanțe fiscale de circa 600 de milioane de lei, au fost încasate deja de BT în anii de după tranzacție – BT a înregistrat venituri fiscale în loc de cheltuieli în 2015 și 2016 în contul de profit și pierdere, astfel că a avut un profit net mai mare decât profitul brut în cei doi ani (2,3 miliarde de lei profit brut în 2015 vs 2,45 miliarde de lei profit net, respectiv 1,06 miliarde de lei profit brut în 2016 vs. 1,28 miliarde de lei profit net).

BT nu a făcut provizion pe această speță, dar arată că va monitoriza evoluția sa la fiecare dată de raportare.

În 2022, BT a avut o cheltuială cu impozitul pe venit de 312,6 milioane de lei, comparativ cu o cotă statutară de 448 de milioane de lei calculată ca 16% din profitul brut de 2,8 miliarde de lei. În 2021, cheltuiala cu impozitul pe profit a fost de 278,3 milioane de lei, față de o cotă statutară de 368,4 milioane de lei, la un profit brut de 2,42 miliarde de lei.

EXCLUSIV Populația creditează statul cu o sumă record CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Populația creditează statul cu o sumă record

Grupul BT avea active de 140,5 miliarde de lei la finele anului trecut, dintre care credite de 65,2 miliarde de lei. Banca propune acționarilor ca profitul net de 2,49 miliarde de lei să fie trecut o parte în rezerve și de 910 milioane de lei să fie majorat capitalul social prin emisiunea de noi acțiuni către acționarii existenți la 21 iulie 2023.

Adunarea Generală a Acționarilor urmează să aibă loc în 26 aprilie.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
profit banca transilvania
rezultate banca transilvania
impozit banca transilvania
anaf
fisc
proces anaf banca transilvania
impozit pe profit
volksbank