Comisiile de specialitate din Senat se vor reuni azi pentru a dezbate mai multe proiecte de lege care vizează mediul financiar. Cel mai important este cel privind plafonarea dobânzilor la contractele încheiate între persoanele fizice și cele juridice, inclusiv pentru contractele în derulare. Senatorul PNL Daniel Zamfir a declarat, pentru Profit.ro, că va aduce un amendament care să limiteze dobânda anuală efectivă, pe modelul altor state europene.
Senatorul PNL Daniel Zamfir a venit anul trecut cu o nouă propunere legislativă menită să pună pe jar băncile și instituțiile financiare nebancare. Zamfir a propus includerea contractelor cu persoanele fizice pe lista celor la care se aplică limitele privind dobânda percepută în contracte.
Propunere legislativă (fișa proiectului, aici) vrea să modifice Ordonanța Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Inițiativa a primit, la finele anului trecut, un vot favorabil de la Comisia de buget, finanțe și bănci și cea economică și mai trebuia să primească votul de la Comisia juridică – toate cele trei fiind comisii de raport – înainte de a merge în plen și, mai departe, la Camera Deputaților.
Așa cu îi spune și numele, legea în vigoare stabilește modul de calcul al dobânzii legale și felul în care se aplică în relațiile dintre părți. În primul rând, dobânda legală (care este egală cu rata dobânzii de politică monetară a BNR) se aplică doar în cazul contractelor în care rata dobânzii nu este specificată, pentru că, potrivit legii, părțile sunt libere să stabilească nivelul dobânzii. Legea limitează doar dobânzile convenționale în raporturile civile și nu comerciale, la nivelul de 50% pe an peste rata dobânzii legale.
Totodată, rata dobânzii penalizatoare este egală cu rata dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale și în cazul profesioniștilor – între ei și între ei și stat – este rata dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale.
Potrivit proiectului inițial al lui Zamfir (semnat și de alți 88 de deputați și senatori de la PNL, PSD, ALDE și UDMR), în relațiile comerciale dintre consumatori și profesioniști dobânda convențională din contract, atât cea remuneratorie, cât și cea penalizatoare, „nu poate depăși cu mai mult de 50% pe an dobânda legală”.
Dobânda legală este la rândul egală cu rata de politică monetară a Băncii Naționale a României, de 2,25% în prezent. Astfel, potrivit proiectului, rata dobânzii contractuale ar avea un nivel maxim de 3,375% pe an.
OG 13/2011, la articolul 9, exceptează expres instituțiile de credit de la prevederile din lege. Astfel:
„Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice”.
În această formă, modificarea n-ar afecta, astfel, contractele de credit încheiate cu instituțiile de specialitate.
Zamfir spune că intenția sa este să se aplice și în cazul băncilor și al instituțiilor financiare nebancare.
Nivelul propus este sub cel al tuturor dobânzilor medii practicate de bănci pentru toate tipurile de credit, indiferent dacă vorbim de împrumuturi noi sau în bilanț.
Spre exemplu, dobânda medie la creditele în sold pentru locuințe era de 4,19% la finele lunii decembrie (credite cu scadența inițială de peste 5 ani). Dobânda la creditele noi cu rată variabilă era de 4,47% la finele lunii decembrie și dobânda anuală efectivă era de 4,83%. Creditele de consum în sold purtau o dobândă medie de aproape 10%, în timp ce DAE pentru creditele noi era de 10,2%.
Potrivit proiectului, legea s-ar aplica și în cazul contractelor în derulare, „pentru echilibrarea riscurilor contractuale”, ceea ce ar însemna o scădere puternică a dobânzilor la credite și, în consecință, a veniturilor băncilor.
Senatorul PNL Florin Cîțu, care l-a înlocuit recent pe Zamfir la șefia Comisiei economice, după ce ultimul a fost criticat de către președintele partidului, spune că a votat împotriva proiectului și că s-a făcut o derogare de la derogarea privind băncile și IFN, astfel încât plafonarea dobânzilor să se aplice și în cazul lor.
Pe site-ul Senatului nu există informații privind forma votată, astfel că nu putem confirma această informație.
Proiectul vrea să limiteze și anatocismul – capitalizarea dobânzii și perceperea dobânzilor la dobândă -, în sensul că acesta va trebui acceptat expres de părți prin convenții speciale și va fi permis doar pentru restanțe mai mari de un an.
Cu draftul revenit la Comisie, Zamfir vrea să schimbe acum abordarea, pentru a fi sigur că băncile și IFN nu vor ocoli plafoanele de dobândă prin creșterea comisioanelor, și să pună limitări ale dobânzii anuale efective.
Zamfir a făcut trimitere la un studiu din 2010 realizat pentru Comisia Europeană privind restricțiile asupra ratelor dobânzilor la nivelul Uniunii Europene.
„Germania are plafon la DAE?! Are!”, spune senatorul PNL.
Cum sunt legile la alții
Potrivit studiului respectiv, care poate fi accesat aici, 13 state nu impun un plafon direct asupra dobânzii contractuale, în timp ce alte 14 state utilizau, la momentul respectiv o formă de limitare a dobânzilor.
Prin comparație cu celelalte state europene care limitează dobâna maximă, propunerea inițială a lui Zamfir, în ipoteza că s-ar aplica și contractelor de credit cu instituții financiare, apare de departe drept cea mai restrictivă în comparație cu condițiile din piață.
Grecia, Irlanda și Malta au în legislație limite definite în termeni absoluți ale ratei dobânzii, însă acestea au multe excepții și nu se aplică la nivelul activităților importante de creditare, potrivit datelor din studiu.
Grecia impune o limită de dobândă de dobândă de 6,75% pe an, însă aceasta este aplicabilă doar creditului nebancar.
Irlanda limitează la 187% pe an dobânda pentru firmele care oferă împrumuturi pe termen scurt. Nu există limitări pentru bănci sau alte instituții.
Malta limitează la 8% dobânzile pentru toate timpurile de credit însă oferă excepții pentru bănci.
Alte țări (Belgia, Franța, Germania, Estonia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania) au limite relative ale ratelor maxime de dobândă. Astfel, acestea sunt, în general, definite ca procent ce poate fi perceput peste nivelul mediu de dobândă din piață.
Spre exemplu, în Germania, pe care Zamfir o dădea exemplu, dobânda maximă pentru creditele noi este limitată la dublul dobânzii medii din piață pentru creditele noi, pentru fiecare produs de creditare în parte, date raportate de Bundesbank. Spre exemplu, la finele lunii decembrie, dobânda efectivă la creditele ipotecare noi era de 1,79% pe an, astfel că plafonul maxim de dobândă pentru împrumuturile noi este de 3,58%. Pentru creditele de consum, dobânda medie efectivă din piață era de 5,37%, ceea ce înseamnă că nivelul DAE pentru împrumuturile noi nu poate depăși 10,74%.
Pe de altă parte, potrivit raportului, limitările de dobândă din Germania au determinat creditorii să ascundă taxele și comisioanele în loc să le includă în rata de dobândă (cum ar fi costuri mai ridicate cu asigurările furnizate prin bancă), ceea ce a redus transparența prețurilor pentru consumatori.
În Franța dobânzile nu pot fi mai mari cu 33% peste nivelurile medii ale ratelor efective de dobândă pentru creditele noi, raportate de Banca centrală a Franței în fiecare trimestru. Astfel, rata maximă legală (taux d’usure), prezentată pe site-ul băncii centrale, este de 20,88% pe an pentru împrumuturile de consum sub 3.000 de euro (rata medie efectivă fiind de 15,66%). Pentru împrumuturile de peste 6.000 de euro dobânda nu poate depăși 5,85% (4,39% DAE medie), iar pentru creditele ipotecare cu dobândă variabilă nu poate fi mai mare de 2,83% pe an, la o DAE medie de 2,12% în piață.
Polonia are un regim diferit de calcul al dobânzilor maxime, acestea fiind limitate pentru toate tipurile de credit la de patru ori nivelul ratei Lombard, care la rândul ei se calculează în funcție de rata de politică monetară. Rata Lombard este în prezent de 2,5% (la o rată cheie de 1,5%), astfel că dobânda maximă nu poate depăși 10% pe an.
Spania limitează la dobânda maximă la de 2,5 ori dobânda legală (3% pe an). Limita de 7,5% nu se aplică decât în cazul creditelor ipotecare sociale. Pe de altă parte, dobânda medie efectivă la creditele pentru locuințe era de 2,2% la finele lunii noiembrie. Dobânda efectivă pentru creditele de consum era de 8,1%.
Olanda limitează rata dobânzii anuale efective la 12 puncte procentuale peste dobânda legală (2% în ianuarie). Rata nu se aplică în cazul creditelor ipotecare.
În alte țări (Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, România, Suedia și Marea Britanie), aflate în diferite grade de dezvoltare, nu existau limite ale dobânzilor la data raportului.
Între timp, Marea Britanie a introdus din 2015 restricții la împrumuturile pe termen scurt acordate de IFN – așa-numitele pay day loans – cu o dobândă maximă de 0,8% pe zi (292% anualizată), comisioane maxime de 15 lire sterline și o limită totală a sumei care poate fi cerută de creditor de 100% din suma împrumutată.
Potrivit raportului, stabilirea unor niveluri maxime a ratelor de dobândă nu afectează, în general, împrumuturile obișnuite, cum ar fi cele ipotecare, pentru îmbunătățirea locuințelor, cele auto și over-draft-ul pentru lichiditate pe termen scurt, pentru că limitele sunt stabilite peste nivelul mediu al pieței și sunt la distanță de acesta și, de asemenea, pentru că există suficientă competiție în piață.
Pe de altă parte, limitarea dobânzilor afectează oferta pe piața creditelor cu costuri ridicate. Firmele care oferă împrumuturi la dobânzi ridicate nu pot opera într-un mediu cu limitări ale nivelurilor maxime, ceea ce reduce accesul la credit acelei părți a populației care e considerată de risc ridicat din perspectiva ratingului – de exemplu persoane care nu pot obține finanțare bancară din diverse motive, cum ar fi un istoric de credit negativ. Creditorii ar putea încerca să ocolească reglementările prin modificarea contractelor sau prin introducerea unor comisioane pentru servicii care nu sunt incluse în reglementare.
