Banca Centrală Europeană pregătește noi operațiuni de finanțare pe termen lung pentru bănci, nemulțumită de inflația sub țintă și de creșterea economică redusă din zona euro. În afara uniunii monetare, țări precum România se confruntă cu o inflație ridicată, dar și cu teama de a majora dobânzile prea mult pentru a o reduce, de teama banilor fierbinți.
Zona euro rămâne într-o zonă a politicii monetare ultra-laxe, în care a intrat mai ales de la preluarea mandatului de guvernator de către Mario Draghi în 2011.
Anul trecut apăruseră semnale că BCE ar putea intra pe calea „normalizării” politicii și că am putea să vedem o majorare a dobânzii cheie de la nivelul de 0%, însă acestea au fost eradicate de reacția băncii la reducerea prognozelor de creștere economică în zona euro, precum și de inflația care trecut din nou sub pragul țintă de 2%.
Dacă în zona euro inflația rămâne redusă, în țări precum România acesta devine o problemă din cauza nivelului prea ridicat, de 4,1% în aprilie, în condițiile în care Banca Națională a României se așteaptă să rateze ținta de maximum 3,5% în acest an.
Valentin Lazea, economist-șef al BNR, crede că banii prea ieftini din Europa pun banca centrală a României în situația de a nu putea lupta cu inflația cu instrumentul dobânzii, pentru că altfel ar intra capitaluri care caută să obțină profituri din diferențialul de rată.
„Cu o inflație mai ridicată, România are dificultăți în a o contracara cu dobânzi mai ridicate, pentru că și dacă ar vrea să creștem dobânzile pentru a combate inflația, am risca să invităm capitaluri speculative. Câtă vreme rămân dobânzile reduse în zona euro și în alte țări europene, suntem împiedicați în dorința sau în efortul de a crește dobânzile”, a declarat Lazea la o conferință organizată de Liga Europeană pentru Cooperare Economică (ELEC) la sediul BNR, precizând că vorbește în nume personal.
În 2014, BCE a lansat un program de împrumuturi pe termen lung pentru băncile comerciale, reînnoit în 2016. Practic, băncile au putut lua bani pe 4 ani la o dobândă de -0,4%, ceea ce înseamnă că au fost, în fapt, plătite să se împrumute.
Dintr-un bilanț total de 3.385 de miliarde de euro, circa 724 de miliarde de euro erau împrumuturi pe termen lung, din care cea mai mare parte în programul TLTRO, ce va avea scadența pe parcursul anului viitor.
BCE a anunțat deja că va prelungi programul, cu o nouă ediție, pentru încă doi ani.
„Condițiile monetare vor rămâne acomodative multă vreme”, spune Marco Valli, șeful diviziei de cercetare macroeconomică al UniCredit Bank.
Lazea consideră însă că e nevoie de dobânzi mai mari, în primul rând pentru a recompensa economisirea și a penaliza investițiile ineficiente, care profită de costurile foarte mici de finanțare, și în al doilea rând pentru a pregăti criza următoare. Acest lucru nu se întâmplă, însă, adaugă economistul, pentru că există temerea la nivel european că va fi deraiată creșterea economică și vor crește datoriile publice și private.
Dar evoluțiile din Statele Unite ale Americii (unde dobânda cheie a crescut de la 0 la 2,5%), Cehia (de la 0 la 2%) și România (de la 1,75 la 2,5%) din ultimii doi ani nu confirmă teoria că ratele mai mari de dobândă amenință creșterea economică, aceasta rămânând la niveluri ridicate în cele trei țări, arată Lazea.
„Se pare că normalizarea ratelor de dobândă nu afectează creșterea, sau în tot cazul, nu prea mult”, spune economistul BNR.
Totodată, datoria publică n-a crescut în cele trei țări ca procent în produsul intern brut, ba chiar a scăzut marginal în SUA și cu câteva puncte procentuale în România și Cehia, adaugă el.
Lazea consideră că BCE ar putea interpreta greșit nivelul actual al inflației, în sensul că după criză rata „normală” a acesteia ar putea să nu mai fie de 2%, ci mai jos, poate 1,5%, dar că politica din zona euro se cramponează de ideea de „persistență a deficitului de cerere”, deși în economie au apărut factori disruptivi precum Amazon, Google și Uber, care pun fundamental presiune în jos pe prețuri.
„Dacă inflația e 1,7% în zona euro și ținta e de 2%, atunci ajungem la concluzia să relaxăm politica monetară”, spune Lazea și adaugă că o normalizare a politicii din uniunea monetară ar ajusta și țările candidate să se pregătească mai bine pentru adoptarea euro.
El remarcă faptul că dobânda reală (dobânda de piață – inflația) este de -2% în zona euro, de +0,7% în SUA și între -0,7 și -0,6 în Cehia și România.
„Această țintă de inflație este pe termen mediu”, răspunde Klaus Masuch, consultant la BCE. „Dacă te uiți la dimensiunea crizei financiare și la criza datoriilor, nu pare așa de greu de înțeles de ce a fost așa de dificil pentru BCE să aducă inflația la 2%”, adaugă el.
Masuch trimite o săgeată și către statele membre, care nu și-au pus finanțele în ordine în acest ciclu economic. „Dacă statele nu-și construiesc buffere, atunci fac politica monetară mai dificilă”.
Marco Valli crede că o scădere a țintei de inflație la 1,5% în zona euro ar însemna ca BCE să trimită un semnal foarte prost în piață.
„Dacă BCE ar scădea ținta de inflație, atunci așteptările inflaționiste ar cădea în cap”, spune economistul UniCredit, care adaugă că BCE n-ar putea să ia în calcul o normalizare a dobânzilor doar de dragul de a o face, dacă asta ar pune în pericol stabilitatea financiară din zona euro.
