Legea dării în plată, în forma în care a ieșit de la Curtea Constituțională a României, va genera dificultăți de interpretare la nivel instanțelor și multe soluții divergente, spun doi judecători care au participat la o conferință de specialitate organizată de Institutul Bancar Român.
Legea dării în plată permite debitorilor să stingă creditele ipotecare prin transferul locuinței către bancă doar în situația de impreviziune, și nu din voința exclusivă a debitorului, care trebuia anterior doar să se încadreze în câteva condiții, potrivit deciziei Curții Constituționale, care a admis în parte o contestație a creditorilor.
Decizii divergente
“Va genera multe dificultăți de interpretare și aplicare în cazurile concrete (...) Această decizie într-un fel a salvat legea, este foarte posibil să ne fi încurcat mai tare”, spune Aurelian Marian Murgoci – Luca, președintele Judecătoriei Sectorului 5, despre decizia CCR din octombrie 2016, motivată recent. Magistratul spune că se așteaptă la multe soluții divergente ale instanțelor.
Curtea spune că impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta.
Exact cum vor aprecia instanțele existența impreviziunii rămâne de văzut, din moment ce Curtea nu a intrat în detalii privind cazurile concrete de impreviziune, ci a lăsat la interpretarea magistraților să stabilească dacă există un risc supra-adăugat în contracte.
“Ceea ce este sigur e că practica va fi neunitară”, întărește și judecătorul Cristian Bălan, de la Judecătoria Buftea.
"CCR a modificat masiv legea"
În forma adoptată de Parlament, darea în plată era condiționată doar de calitatea de consumator a debitorului, de cea de locuință a ipotecii cedate băncii, de absența unei condamnări pentru împrumutul în cauză, și de un plafon de 250.000 de euro.
“CCR a modificat legea, masiv, instituind o condiție pe care leguitorul nu știu dacă a dorit-o neapărat”, spune Cristian Bălan.
Judecătorul este obligat să verifice condițiile impreviziunii, dar la cererea părților, lucru ce ar putea aduce probleme de implementare, având în vedere că în 90% din cauze termenul de modificare a cererii (fie că vorbim de contestații ale băncilor, ori de acțiuni ale debitorilor ) a fost depășit, spune Murgoci – Luca.
“O foarte mare dintre contestații au fost formulate înainte de decizia CCR. Ce facem cu aceste cereri? Le modificăm? Modificăm obiectul judecății?”, se întreabă și Bălan. El este de părere că, totuși, ar trebui ca părțile să aibă posibilitatea să completeze cererile cu argumente pentru sau împotriva existenței impreviziunii până la următorul termen, inspirându-se din motivări ale CCR pe legea penală, unde a “legiferat masiv în ultimii doi ani”.
Cum se aplică impreviziunea
Sarcina probei cade pe partea care pornește acțiunea în instanță, explică Murgoci – Luca. Banca este, de regulă, prima care acționează, prin contestația la notificare.
“CCR vrea să aplicăm teoria impreviziunea așa cum a formulat-o CCR. Să vedem dacă debitorul nu mai poate plăti. Dacă creditorul spune că nu există imprevizunea trebuie să facă proba că debitorul e într-o situație bună. Dacă debitorul face cererea atunci trebuie să arate că are o situație materială proastă”, explică președintele Judecătoriei Sectorului 5.
Băncile pot obține informații despre averea și situația debitorului prin verificarea conturilor, a cadastrului, a informațiilor de la Registrul Comerțului sau de la autoritățile fiscale, consideră magistratul.
Curtea arată că, în impreviziune, judecătorul dispune adaptarea contractului și, la limită, stingerea lui prin dare în plată.
“Tind să cred că judecătorii vor merge pe transmiterea forțată a dreptului la proprietate”, estimează Murgoci – Luca.
“Judecătorul ar putea să meargă maxim până la a spune că încetarea contractului e singura măsură viabilă de reechilibare a riscurilor (...) Soluția adaptării contractului e complet exclusă în faza de contestație. Dar credința mea e că s-ar putea să apară și această soluție”, consideră Bălan.
Pentru că se așteaptă la o practică atât de diferită, judecătorii recomandă legiferarea unei instanțe superioare.
“Pentru a preveni o spirală a practicii neunitare, recomand avocaților să ceară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție sau chiar întrebare preliminară la Curtea de Justiție a Uniunii Europene”, susține Murgoci – Luca.
Avocații băncilor văd o aplicare limitată
De cealaltă parte, avocații băncilor consideră că aplicarea impreviziunii ar trebui să fie foarte limitată și că n-ar trebui să se ajungă la darea în plată.
“Impreviziunea nu se prezumă”, spune Marieta Avram - Senior Partner, Stoica & Asociații. “Soluția pe care eu o văd ca fiind compatibilă este aceea a adaptării. Încetarea poate să intervină doar într-o situație excepțională”, adaugă avocatul, care explică cum un judecător ar putea să constate că debitorul a acoperit sarcinile de plată în ultimii 10 ani, astfel că împrumutul poate fi închis.
Ana Diculescu Șova, partener senior la NNDKP, se leagă de referirile CCR din motivare și spune că doar războiul și revoluția pot fi considerate motive de impreviziune și că judecătorii trebuie ajutați să înțeleagă acest lucru.
“Ne aflăm în 2007, 2008, 2010, 2015 în fața unei război sau, Doamne-ferește, a vreunei revoluții?! Mulțumim lui Dumnezeu, nu!”
În opinia sa nici criza economică din 2009-2010 nu poate fi considerată criză adevărată.
“Este într-adevăr criză economică, în sensul de război comercial între state? Mulțumim lui Dumnezeu, nu a fost. A fost o criză financiară, se pare că aceasta a fost, dar nu în România, ci undeva în lume și a avut impact și asupra României. Când reacționăm în fața unui astfel de risc? Impreviziunea ne spune de îndată”, spune Diculescu, care adaugă că atunci riscul supra-adăugat nu poate mai poate fi considerat acum, perioada de criză fiind depășită.
Stan Târnoveanu, Senior Partner la Zamfirescu Racoți & Partners, interpretează soluția CCR ca fiind în sensul că darea în plată nu se aplică.
“Impreviziunea nu are nicio legătură cu darea în plată. Aveam darea în plată forțată pe vechiul Cod Civil? Nu aveam (...) Cred că darea în plată nu este soluția avută în vedere de către instanța constituțională”, spune avocatul.
Târnoveanu admite că pot exista argumente care pot fi invocate de debitori în favoarea unei adaptări a contractului.
“Sunt câteva repere care pot duce la un dezechilibru (...) Putea cineva să prevadă criza? Nu știu. Dacă a prevăzut cineva trebuia să fie un om foarte bogat. Să fi știuit cineva că Banca Centrală a Elveției, în ianuarie 2015, va lăsa să fluctueze cursul, cineva care ar fi făcut un pariu din ăsta? Nu știu. Trebuie să fim oameni rezonabili să gândim că acestea sunt evenimente posibile”, arată avocatul.
Marieta Avram crede că instanțele ar putea îndepărta doar o parte din sarcina debitorului, dacă este cazul.
“Dacă obligația e doar oneroasă, riscul se suportă de debitor. În unele contracte există clauze de risc valutar, deci vedem dacă mai discutăm de impreviziune. Dacă ai semnat un contract în valută, înseamnă că ți-ai asumat riscul valutar, altfel îți pun în discuție discernământul. Cu ce te pot ajuta e doar vârful”, spune Marieta Avram, care menționează că CCR nu a optat nici pentru riscul obiectiv (cum ar fi variația cursului) și nici exclusiv pe celor subiectiv (ruina debitorului) și arată că Curtea a insistat pe negocierea între părți.
Diculescu Șova și Târnoveanu au susținut în fața CCR, ca avocați ai băncilor, că Legea dării în plată încalcă, printre altele, dreptul la proprietate, principiul securității juridice și pe cel al neretroactivității, argumente respinse de Curte, care a optat pentru încadrarea legii în teroria impreviziunii deja existente.
Șova spune despre lege că încă „un factor destabilizator” pentru debitori, creditori și contracte, dar că “a fost atât de injustă și de inutilă încât avem o situație juridică bună acum”.
Și reprezentantul BNR de la dezbatere, Florian Neagu, de la Direcția de Stabilitate, consideră că decizia Curții este unul dintre factorii care au diminuat riscurile, în condițiile în care BNR arăta la începutul anului trecut că generează risc sistemic sever.
Băncile au primit 6.400 de notificări de dare în plată de la debitori până la finele lunii decembrie, pentru credite de circa 1,8 miliarde de lei, iar ritmul este în scădere, în timp ce BNR estima un impact maxim de 300.000 de debitori eligibili, cu un volum de credite de peste 42 de miliarde de lei.
Pe portalul instanțelor sunt listate circa 5.400 de dosare cu obiectul dare în plată.
