Guvernatorul Mugur Isărescu explică preferința BNR pentru surplusul de lichiditate din piața interbancară, care există acum și a existat și înainte de criza financiară: nu vrea să facă pierderi care mai departe să afecteze credibilitatea băncii centrale și să pună presiune pe deficitul public – „nici măcar nu e un pas, e jumătate de pas” până angajații băncii să fie făcuți bugetari.
„Ne vând valuta și noi facem creație monetară. Și nu oricum, ne dau un miliard, de exemplu, într-o zi, pac, 5 miliarde ne crește baza monetară, banii tari de la Banca Națională!”, spune Mugur Isărescu.
El explică mecanismul prin care BNR aruncă cu bani în piața interbancară. Ministerul Finanțelor schimbă direct la banca centrală sumele împrumutate în valută, în mare măsură prin împrumuturi externe. La 1 miliard de euro schimbat de Trezorerie rezultă 5 miliarde de lei în posibil exces de lichiditate.
Mai mult, dacă BNR intervine pentru a preveni aprecierea leului, atunci creează lichiditate suplimentară, prin faptul că cumpără valută cu bani făcuți din nimic.
Isărescu spune că a fost și el un adept al teoriei că băncile centrale trebuie să se ocupe doar de stabilitatea prețurilor, dar și-a dat seama de importanța stabilității financiare când s-a confruntat cu intrările mari de valută de după aderarea la NATO și perioada de dinaintea aderării la UE.
„Am fost și eu cu stabilitatea prețurilor. Am fost și eu taliban, să zic așa, în anii 90, până am dat cu capul de realități, am văzut cât de importantă e stabilitatea financiară”, spune Isărescu.
Guvernatorul amintește de perioada de apreciere a cursului, între 2005 și 2007, când leul s-a dus de la 3,6/euro la sub 3,2/euro. După o discuție cu Andrew Crockett, fost manager general al Băncii Reglementelor Internaționale, a luat decizia să intervină și să nu mai permită aprecierea leului.
„A spus, Mugur, să nu lași să se aprecieze, că România va fi terminată dacă cade sub trei lei!”, povestește Isărescu.
„Am mai făcut o trăsnaie, am lăsat și lichiditatea în piață!”, adaugă Isărescu.
În 2005-2007, rata cheie era de 7-9%, în timp ce rata la facilitatea de depozit a fost de 4-5% și a scăzut la 1% din toamna lui 2005, până în vara lui 2007. Dacă ar fi vrut să sterilizeze lichiditatea excedentară, atunci BNR ar fi trebuit să plătească băncilor la nivelul ratei cheie, mult mai mult decât la facilitatea de depozit. Acesta ar fi fost „costul bătăliei cu inflația”, pe care BNR n-a vrut însă să-l plătească.
„Dar și costul ăsta te duce la sapă de lemn. Până la urmă o pierdere majoră la banca centrală e un cost fiscal major și apare pe partea ailaltă în niște profituri ale băncilor comerciale, care se învață să nu mai dea credite, nu?!, că le e mai ușor”, spune Isărescu.
Isărescu mai povestește și că a discutat cu Jean Claude Trichet, fost președinte al Băncii Centrale Europene, despre politica BNR de intervenție pe cursul de schimb și că i-a explicat acestuia că o apreciere suplimentară a leului ar face și mai tentate creditele în valută, care ar fi generat probleme la o corecție ulterioară de curs.
Guvernatorul spune că a fost întrebat anul trecut și de șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, dacă se uită și la poziția financiară a băncii, dacă se uită la pierderi și a răspuns că se uită în primul rând la obiectivele BNR, dar că nu poate neglija poziția financiară, din mai multe motive.
„Unu. Credibilitatea băncii centrale – noi facem și supraveghere, păi credeți că ne e ușor să ieșim să le spunem băncilor să aibă poziție financiară clară, dacă văd că noi suntem pe pierdere?! E o chestie de apariție publică. Nu poți să ceri unei instituții financiare și să zici... eu sunt altfel, sunt institut de cercetări. Dacă ajungi acolo, până la pasul în care spune că ești bugetar și că salariile sunt date de la buget... nici măcar nu e un pas, e jumătate de pas!”, spune Isărescu.
BNR este instituție de stat, dar nu este finanțată direct de la bugetul de stat. Banca are venituri proprii, în special din adminsitrarea rezervei valutare - care în pare este făcută din împrumuturi externe.
Un alt motiv este acela că BNR trebuie să plătească bine specialiștii, pentru că aceștia să nu plece din bancă.
„Elita de la BNR s-a format și cu salarii concurențiale, că altfel îi pierdem, se duc la BCE, se duc la alte bănci. Copiii ăștia, că sunt copii încă, mâine pleacă de la noi, se duc la altă bancă centrală, dacă salariile nu sunt măcar comparabile. Față de alte bănci centrale nu suntem sus, suntem chiar sub medie”, spune Isărescu.
„Al treilea este chiar chestiunea fiscală. Cum vedeți într-o țară ca România, cu mari probleme fiscale, să se mai ducă și banca centrală și să zică că avem capital negativ și trebuie să ne capitalizați!”, adaugă Isărescu.
Băncile comerciale au înregistrat în ultimul an excedent record în raport cu BNR. Acesta era de peste 50 de miliarde de lei zilnic în iunie. Nivelul mare al lichidității a făcut ca dobânzile să se alinieze la rata facilității de depozit, de 6% până de curând, redusă la 5,75%, după ce BNR a tăiat dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 6,75%.
Ecartul de dobândă pe care BNR ar trebui să-l plătească să tragă depozite pe o săptămână de la bănci este astfel mult mai mic decât acum 18-20 de ani. O explicație a economiștilor pentru care BNR permite excedentul mare este că e o formă de relaxare monetară care a venit înainte ca banca să scadă oficial dobânzile.
Existența acestui record de lichiditate excedentară a fost posibilă ca urmare a absenței presiunilor de depreciere a leului. Deficitul mare de cont curent (de departe cel mai mare din regiune) a fost acoperit din intări de investii străine directe, intrări de fonduri europene și împrumuturi externe. Potrivit UniCredit, calculat atât după diferențialul de inflație față de zona euro, dar și prin costurile unitare cu forța de muncă, leul s-a supraapreciat în termeni reali cu 15% de la finele lui 2019, ceea ce pune presiune pe competitivitatea exportatorilor.
Isărescu amintește că a avut proteste ale exportatorilor când leul se apreciase până la 3,2/euro.
Anul trecut, BNR a avut venituri de 10,9 miliarde de lei, din care 9 miliarde de lei din dobânzi (inclusiv dobânzile primite la investițiile în titluri de stat care compun rezerva valutară).
Cheltuielile au fost de 8,4 miliarde de lei, din care 6,5 miliarde de lei cu dobânzile (plătite pentru depunerile la BNR, inclusiv la facilitatea de depozit), 2,4 miliarde de lei cu reevaluările și aproape 500 de milioane de lei cu personalul.
Profitul băncii a fost de 2,4 miliarde de lei, din care 1,9 miliarde de lei au fost virate la bugetul de stat.
