Iohannis transmite și el că Guvernul este pregătit să permită amânarea plății ratelor la bancă pentru persoane fizice și firme cu până la 9 luni

Iohannis transmite și el că Guvernul este pregătit să permită amânarea plății ratelor la bancă pentru persoane fizice și firme cu până la 9 luni

Inquam Photos

scris 25 mar 2020

Guvernul este pregătit ca joi, prin ordonanță de urgență, să permită amânarea plății ratelor la bancă pentru persoane fizice și firme cu până la 9 luni, deci până la finele anului, a reiterat și președintele Iohannis.

Populația și firmele cu rate la bănci vor putea solicita amânarea pentru o perioadă care nu a fost stabilită încă, dar ar putea fi de până la 9 luni, a declarat anterior ministrul Finanțelor, Florin Câțu. Acesta a spus că a propus termenul de 9 luni, iar acesta a fost agreat de către Banca Națională a României (BNR) și reacția băncilor comerciale a fost pozitivă, însă perioada pe care se vor putea amâna ratele urmează să fie definitivată în scurt timp, pentru a fi, probabil, discutată în ședința de Guvern de joi. Ministrul a spus și că ratele vor fi amânate la cerere, fără discriminări, printr-un mecanism cât mai simplu.

Urmărește-ne și pe Google News
Compania românească Delta Studio își continuă activitatea aliniindu-se la măsurile de siguranță impuse de COVID-19 CITEȘTE ȘI Compania românească Delta Studio își continuă activitatea aliniindu-se la măsurile de siguranță impuse de COVID-19
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

"Soluția pe care am propus-o băncii naționale și sistemului bancar este una care ia în calcul mai multe elemente. În primul rând, m-am gândit la perioadă. Nu știm exact cât o să dureze (această situație, n.r.) și atunci am zis că cei care doresc să aibă ratele amânate la bancă, să o poată face până la 9 luni. Este un termen pe care l-am discutat cu BNR pentru că era necesar de a înțelege cum se va finanța sistemul, dar și cu sistemul bancar. Până la 9 luni este propunerea cu care am mers eu și a fost agreată de BNR și de sistemul bancar. Vom vedea dacă va fi propunerea finală, dacă așa va rămâne în ordonanță", a declarat ministrul într-un clip video transmis pe Facebook.

Termenul este mai lung comparativ cu cel înaintat de ministru ieri seară.

Gemini Solutions: tehnologii care scriu viitorul CITEȘTE ȘI Gemini Solutions: tehnologii care scriu viitorul

Ieri seară, într-o intervenție la un post de televiziune, Cîțu a spus că Guvernul va adopta joi o ordonanță de urgență pentru păsuirea pentru o perioadă apropiată de 6 luni a celor cu rate la bănci, persoane fizice și juridice, în contextul epidemiei de coronavirus.

Pentru transmiterea solicitării de amânare a ratelor, în contextul restricțiilor pentru combaterea epidemiei de coronavirus, sunt analizate variante, cum ar fi notificarea telefonică a băncii, urmată de o confirmare, eventual prin email.

Firmele care nu-și pot onora contractele din cauza pandemiei COVID-19 ar trebui să renegocieze cu partenerii. Va fi o explozie de dosare în instanță, iar soluționarea cazurilor de forță majoră sau de impreviziune poate dura foarte mult CITEȘTE ȘI Firmele care nu-și pot onora contractele din cauza pandemiei COVID-19 ar trebui să renegocieze cu partenerii. Va fi o explozie de dosare în instanță, iar soluționarea cazurilor de forță majoră sau de impreviziune poate dura foarte mult

"În același timp, am discutat cine să aibă acces la această amânare, iar propunerea din partea mea a fost să nu discriminăm, la fel ca la IMM-uri, să aibă acces toți românii care vor cere acest lucru. Am discutat și cu băncile cum să ceri acest lucru. Să se facă în scris? În primul rând prin online. Eu mă gândesc la două etape. Poate în primă etapă să se identifice persoana prin telefon și apoi să fie confirmat în scris printr-un email sau printr-o altă modalitate, ca și băncile să aibă ceva la mână. vom vedea și aici care este varianta. Vor fi și persoanele fizice și persoanele juridice, cele care vor dori să aibă acces", a spus ministrul.

După încheierea perioadei de amânare a ratelor, ar trebui să urmeze o eșalonare, nu plata imediată a ratelor amânate.

"A durat mai mult pentru că soluția noastră nu se oprește aici, nu va fi o soluție doar pentru această perioadă, și ne gândim cum să susținem și după aceste 9 luni de zile sau 3 luni sau cât o să fie, nu știm exact. Discuția este cu băncile să nu existe imediat o povară după această perioadă, să li se ceară companiilor și cetățenilor să vină cu plata ratelor. O să fie eșalonat pe o perioadă mai lungă, astfel încât această povară să fie împărțită pe termen lung. Pregătim această ordonanță, sper să fie gata până mâine. Sunt câteva detalii tehnice pe care trebuie să le punem la punct, de aceea am stat mai mult. Nu ne gândim doar la această perioadă de 9 luni, ne gândim ce se întâmplă și după această perioadă și cum putem să ajutăm și după această perioadă. Dar, în linii mari, cei care cer, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, vor acea acces la amânarea ratelor la bancă. Propunerea mea este pentru o periaodă de 9 luni, vom vedea dacă așa rămâne, dar așa am discutat cu BNR și banca națională are lichiditate pentru această perioadă. Sistemul bancar a răspuns pozitiv aici. Și mergem mai departe după aceea și vedem cum putem să îmbunătățim", a declarat Cîțu.

Băncile iau măsuri de protejare a clienților de un val de escrocherii legate de coronavirus CITEȘTE ȘI Băncile iau măsuri de protejare a clienților de un val de escrocherii legate de coronavirus

De asemenea, ministrul a afirmat că ordonanța pregătită pentru joi ar trebui să includă și clarificări pentru măsurile pe care Guvernul deja le-a luat.

Ministerul Finanțelor pregătește și o rectifcare bugetară.

"Sper că săptămâna următoare rectificarea să fie gata, pentru că avem nevoie de resurse, în special pentru Ministerul Sănătății. Resursele care sunt acum la alte ministere, trebuie să meargă către Ministerul Sănătății", potrivit ministrului Finanțelor.

Banca Națională a României a anunțat, ieri, în contextul epidemiei, că băncile vor putea suspenda ratele clienților fără ca măsurile să fie considerate ca evenimente de indisciplină la plată care în mod normal ar reclama constituirea de provizioane. Totodată, băncile vor putea să ardă din bufferele de capital constituite anterior și să consume din rezervele de lichiditate, fără să fie penalizate conform regulamentelor.

Tot ieri, Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul ar putea suporta o parte din dobânzile aferente creditelor în derulare.

viewscnt
Afla mai multe despre
banci
dobanzi
imprumut
ministerul finantelor
bnr
florin citu