Ministerul Finanțelor va declanșa în curând procedura de nominalizare a unei noi conduceri la CEC Bank, a declarat pentru Profit.ro ministrul de resort, Viorel Ștefan. Actualului președinte al băncii de stat, Radu Ghețea, îi expiră avizul acordat de Banca Națională a României.
"Vom declanșa procedura de nominalizare (a unei noi conduceri, n.r) în curând. Nominalizarea și confirmarea se vor desfășura conform sistemului valabil pentru toate băncile, de stat sau private", a declarat ministrul.
Adunarea Acționarilor CEC Bank, controlată de stat prin Ministerul Finanțelor, a nominalizat, în mai 2015, o nouă conducere, însă aceasta nu a mai ajuns în etapa de a fi avizată de BNR. Astfel, Ghețea, care ar fi trebuit să asigure interimatul până la avizarea noii conduceri, a rămas și în prezent în funcție, mandatul său fiind prelungit pe perioadă nelimitată, până la avizarea unui nou președinte.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În timp ce membrii Consiliului de Administrație cu funcții executive se află în situația lui Ghețea, membrilor neexecutivi le expiră mandatele în 2019, fără a avea, însă, clauze de reziliere.
Din actualul Consilu de Administrație fac parte Radu Gratian Ghetea - președinte, Andrei Liviu Stamatian - membru, Mihaela Lucica Popa - membru, Gheorghe Carabasan - membru, Ciprian Badea - membru, Mirela Sitoiu - membru, Valentin Mavrodin - membru, Mihai Gogancea Vatasoiu - membru, Magdalena-Luminita Manea - membru.
Guvernul a renunțat anul acesta la a numi manageri privați la CEC și Eximbank pe baza OU 109/2011 privind guvernanța corporativă, iar contractele încheiate deja cu experții independenți specializați în recrutarea resurselor umane au încetat de drept. Procedura a fost lansată în vara anului trecut de Guvernul Cioloș. În lipsa aplicării OU 109/2011, schimbări la CEC și Eximbank sunt posibile doar la propunerea acționarilor (Ministerului Finanțelor) în AGA, fiind nevoie și de aprobarea BNR.
Ministerul argumentează că, din aplicarea practică a OU 109/2011, au rezultat o serie de disfuncționalități, deoarece prevederile acestui act normativ nu au fost corelate cu legislația specifică aplicabilă instituțiilor de credit, respectiv OU 99/2006, care cuprinde norme și etape procedurale pe care OU 109/2011 nu le-a avut în vedere. Astfel, ar rezulta un conflict de legi cu consecințe inclusiv în ce privește respectarea normelor Băncii Naționale a României.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Impozitul pe venit nu va mai fi reținut la sursă pentru angajați, profesii independente, deponenți și jocuri de noroc. Obligația rămâne valabilă la vânzarea imobilelorUn argument suplimentar este că și misiunea Fondului Monetar Internațional, venită recent la București, a cerut Guvernului să elimine instituțiile de credit din sfera OU 109/2011.
În luna august a anului trecut, Ministerul Finanțelor a anunțat că, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, a selectat compania Transearch International pentru a-l asista în procesul de recrutare a 9 poziții de membru în Consiliul de Administrație la CEC Bank.
Tot atunci a fost lansat și procesul de schimbare a Consiliilor de Administrație de la Eximbank, Imprimeria Națională, Fondul Român de Contragarantare și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM.
În februarie acest an, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că Transearch a finalizat lista candidaților la poziția de membru al Consiliul de Administrație al CEC Bank. Mai multe surse apropiate procesului au arătat, pentru Profit,ro, că pe listă sunt și președintele ASF, Mișu Negrițoiu, economistul Lucian Isar, actualul președinte al băncii de stat, Radu Ghețea, dar și Magdalena Manea, membru în CA și fost director al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).