Erste Group, profit în creștere cu o treime în T1. Austriecii se așteaptă ca țările din regiune să evite recesiunea

Erste Group, profit în creștere cu o treime în T1. Austriecii se așteaptă ca țările din regiune să evite recesiunea
scris 28 apr 2023

Grupul austriac Erste a încheiat primul trimestru din 2023 cu un profit net de 593,6 milioane de euro, în creștere cu 32,3% față de aceeași perioadă din 2022, pe fondul unei creșteri a rezultatului operațional cu 57%, alimentat de veniturile mari din dobânzi. Erste se așteaptă la creștere economică în regiune în acest an și la continuarea creșterii creditării, precum și la un cost scăzut cu riscul, ceea ce va menține o profitabilitate ridicată, de 12-15%.

”Așteptările economiștilor sunt ca piețele de bază ale Erste Group să evite recesiunea în 2023 și, de fapt, să înregistreze o creștere reală a PIB-ului. Se preconizează că presiunile inflaționiste se vor diminua în 2023, după nivelurile de două cifre din 2022, ca urmare a prețurilor excepțional de ridicate la energie. Piețele puternice de forță de muncă ar trebui să susțină în continuare performanța economică pe toate piețele Erste Group”, arată grupul austriac.

Urmărește-ne și pe Google News

Circa o cincime din profitul Erste (114,4 milioane de euro) a fost realizat de subsidiara BCR din România.

Erste Group a înregistrat un rezultat operațional de 1,26 miliarde de euro în primele trei luni din 2023, în creștere cu 57% față de aceeași perioadă din 2022.

BCR - profit cu peste 17% mai mare CITEȘTE ȘI BCR - profit cu peste 17% mai mare

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 27,1% la 1,77 miliarde de euro, pe fondul creșterii ratelor interbancare în Austria, Ungaria și România, precum și a creditării.

Veniturile din comisioane au crescut cu 4,4% la 642,6 milioane de euro, în timp ce rezultatul net din tranzacționare a venit de la o pierdere de 256,6 milioane de euro la un venit de 116,7 milioane de euro.

Venitul operațional a crescut cu 22,7% la 2,5 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile operaționale au rămas neschimbate la 1,24 miliarde de euro – cheltuielile cu personalul au crescut cu sub 11%, în timp ce alte cheltuieli administrative au scăzut cu aproape 13%, mai ales pe fondul scăderii contribuțiilor la schemele de garantare a depozitelor.

Raportul cost/venit s-a îmbunătățit puternic la 49,7%, față de 60,7% în T1 2022.

Grupul a eliberat provizioane pentru instrumente financiare într-o valoare netă de 20,7 milioane de euro, după ce în aceeași perioadă din 2022 constituise provizioane de 59 de milioane de euro. Erste menționează că volumul provizioanelor pentru criză a rămas neschimbat la aproximativ 900 de milioane de euro.

Rata creditelor neperformante s-a menținut la 2,1%, în timp ce rata de acoperire cu provizioane a rămas aproape neschimbată la 94,3%.

Capitalurile proprii au crescut cu 1,1 miliarde de euro la 24,2 miliarde de euro. Rata capitalului total a scăzut, însă, ușor la 18%, de la 18,2%.

Activele grupului au crescut cu 5,9% la 342,9 miliarde de euro, în condițiile în care creditele către clientelă au rămas nemodificate la 202,7 miliarde de euro, pe fondul temperării cererii din partea companiilor. În România, BCR are credite de 11,2 miliarde de euro echivalent.

Depozitele de la clientelă au crescut cu 6,3% la 238,1 miliarde de euro.

Erste se așteaptă la o creștere a creditării la un nivel de singură cifră, o creștere a veniturilor din dobânzi de 15% și un nivel al riscului scăzut.

Randamentul capitalului este estimat la 13-15% pentru acest an. Erste va propune un dividend de 1,9 euro pe acțiune pentru 2022 și urmărește răscumpărarea de acțiuni proprii de 300 de milioane de euro în acest an.

viewscnt
Afla mai multe despre
erste
profit erste
bcr