Creditul acordat populației a accelerat în luna mai, atingând cel mai rapid ritm de creștere anual de după criză, de circa 10%. Împrumuturile pentru locuințe sunt cele mai căutate în continuare, în pofida creșterii ratelor lunare ca urmare a dobânzilor mai ridicate, însă și creditele de consum cresc susținut. Pe de altă parte, companiile și-au redus creditele la bănci în mai și avansul împrumuturilor de la bănci în termeni anuali rămâne modest.
Creditul acordat populației a crescut cu circa 1,1% în luna mai față de aprilie la 127 de miliarde de lei, adăugând încă 1,36 de miliarde de lei la sold, una dintre cele mai bune luni din ultimii ani, față de un avans de sub 0,7% în aprilie față de martie, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României. În termeni anuali, creditul a crescut cu 10%, cu un plus la sold de 11,5 miliarde de lei, de departe cea mai mare creștere de după 2009.
Creditul în lei a crescut cu circa 2% față de aprilie, un ritm mai mare cu jumătate de punct procentual față de evoluția din aprilie/martie, adăugând 1,67 de miliarde de lei la soldul total de 87,2 miliarde de lei. În termeni anuali rata de creștere a fost de 22,8%, în ușoară scădere, însă aici apare efectul de bază, în condițiile în care creditul în lei a avansat foarte rapid în ultimii ani, plecând de la un sold relativ mic. Avansul față mai 2017 este de 16,2 miliarde de lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Viteza cu care avasează împrumuturile pentru populație în ultima perioadă ar putea determina BNR să intervină cu măsuri prudențiale de limitare a gradului de îndatorare.
Creditul pentru locuințe rămâne la putere
Românii au continuat să ia credite pentru locuințe într-un ritm însemnat. Soldul acestor împrumuturi a crescut cu 1,1% față de aprilie, după un avans de 737 de milioane de lei a soldului, la un total de 68,9 miliarde de lei. Aceasta este cea mai mare creștere de sold lunară după noiembrie anul trecut. Datele pe anii trecuți arată o creștere a împrumuturilor în timpul verii și toamnei, astfel că este posibil ca următoarele statistici de la BNR să arate noi majorări importante de sold. În termeni anuali, creditul pentru locuințe a crescut cu 13,7%, adăugând 8,3 miliarde de lei, aceasta fiind și cea mai mare creștere nominală istorică.
Apetența românilor pentru împrumuturile pe termen lung pare să nu fie afectată de creșterea consistentă a ratelor de dobândă. ROBOR la 3 luni a avansat de la circa 0,7% în prima parte a anului trecut la 2,5% în mai și la peste 3% în prezent, în condițiile în care și locuințele s-au scumpit.
O analiză pe componenta de lei arată un avans lunar de 2,2% sau aproape 936 de milioane de lei față de aprilie. În termeni anuali, creșterea este de 33,7%, care a adăugat 10,8 miliarde de lei la soldul total de 42,9 miliarde de lei.
Împrumuturile noi pentru locuințe sunt aproape exclusiv în lei în ultimii ani, în timp ce soldul de euro și franci se reduce accelerat, cu 2,5-3 miliarde de lei anual, la un sold curent de aproape 26 de miliarde de lei. Împrumuturile pe termen lung acordate înainte de criză, când erau aproape integral în valută, încep să intre în partea a doua a ciclului de rambursare, când sistemul de anuități alocă o parte tot mai ridicată rambursării capitalului, în timp ce în prima parte sunt plătite în mare parte dobânzile. Scăderea creditului în valută va accelera, astfel, în următorii ani, cu condiția ca soldul în lei să nu crească prea mult pe canalul valutar.
Creditul de consum merge și el bine
Creditul pentru consum continuă să crească susținut, cu un avans lunar de 1,1%, adică un plus de 622 de milioane de lei față de aprilie. Față de mai 2017 creșterea este de 6,16%, respectiv 3,27 miliarde de lei, la un sold de 56,3 miliarde de lei, cel mai ridicat după martie 2013.
CITEȘTE ȘI Guvernul a aprobat programul de credite cu dobândă zero "Investește în tine". Banii, acordați pentru școlarizare, dar și servicii medicale, locuințe și chiar abonamente la teatruÎmprumuturile pentru consum în lei au crescut cu 1,7% față de aprilie și cu 14,5% față de mai 2017, ajungând la un sold de 42,8 miliarde de lei. Evoluția pe componenta de lei arată cel mai bine dinamica creditului nou, în condițiile în care împrumuturile pentru consum în valută au devenit, practic, interzise după 2012 și soldul lor scade natural prin rambursări cu circa 2-3 miliarde de lei pe an, fiind în prezent la un total de 13,6 miliarde de lei.
Împrumuturile pentru firme pierd din viteza deja mică
Creditul acordat populației a depășit pentru prima oară soldul împrumuturilor pentru firme la finele lui 2015, când erau fiecare la circa 105 miliarde de lei. De atunci creditul pentru populație a luat-o la deal, în timp ce cel pentru firme a stat pe loc din punct de vedere a soldului și chiar s-a redus raportat la dimensiunea economiei, într-o măsură considerabilă ca urmare a vânzărilor de împrumuturi neperformante, respectiv a scoaterii acestora în afara bilanțurilor.
Firmele aveau împrumuturi la bănci de 105,7 miliarde de lei în la finele lunii mai, în scădere cu aproape 0,4% sau 387 de milioane de lei față de aprilie. Este posibil ca soldul să se fi redus tot ca urmare a unor noi măsuri de curățare a bilanțurilor. Potrivit BNR, în primul trimestru instituțiile de credit au vândut neperformante de circa 4 miliarde de lei.
Față de anul trecut, creditul acordat societăților nefinanciare a crescut cu 2,1% sau circa 2,2 miliarde de lei, un ritm la circa jumătate față de cel înregistrat în majoritatea lunilor din 2017.