Modificarea, în primăvara acestui an, a Codului de procedură civilă a generat numeroase dezbateri și controverse în legătură cu caracterul de titlu executoriu al anumitor instrumente juridice, în special contractele de credit.
Profit.ro a prezentat AICI modificările.
Într-un text transmis Profit.ro de către Raluca Coman, Senior Associate (foto sus), și Corina Ricman, Avocat în cadrul Clifford Chance Badea, sunt prezentate o serie de clarificări.
Astfel, există deja cel puțin o încheiere, pronunțată la 4 aprilie 2017, de Judecătoria Sânnicolau Mare, prin care instanța a hotărât respingerea cererii de încuviințare a executării silite formulate de un creditor, printre altele, pentru considerentul că nu a fost respectată dispoziția prevăzută la articolul 641 din Codul de procedură civilă, mai exact contractul de credit din speță nu a fost înregistrat într-un registru public. Acest fapt, concluzionează instanța, duce la inopozabilitatea titlului executoriu față de debitor.
Pe de altă parte, există în continuare hotărâri judecătorești ulterioare modificării Codului de procedură civilă prin care instanțele judecătorești au încuviințat executarea silită a unor contracte de credit, fără ca acestea să fie înscrise în registre publice.
În ceea ce ne privește, ne menținem rezervele cu privire la interpretarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, momentan singulară.
Scurtă analiză a prevederilor legale în discuție
Legea 17/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din data de 21 martie 2017 și a intrat în vigoare la data de 24 martie 2017. Cea mai controversată dispoziție a Legii nr. 17/2017, art. 641, se referă la calificarea înscrisurilor sub semnătură privată ca fiind titluri executorii în anumite condiții:
„Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenție contrară este nulă și considerată astfel nescrisă. Dispozițiile art. 664 și următoarele sunt aplicabile”.
Corina Ricman, avocat în cadrul Clifford Chance Badea
În forma anterioară aprobării prin Legea nr. 17/2017, introdusă prin OUG nr. 1/2016, art. 641 prevedea: „Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenție contrară este nulă și considerată astfel nescrisă.
Dispozițiile art. 664 și următoarele sunt aplicabile”. Sintagma „numai dacă sunt înregistrate în registrele publice” a fost adăugată la forma inițiatorului în procesul legislativ al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților de analizare a proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016, însă nu am identificat o argumentare a acestei adăugiri. Având în vedere și alte propuneri legislative similare recente, nu excludem ipoteza ca intenția legiuitorului să fi fost tocmai aceea de a slăbi caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit bancare.
Opiniile sunt diferite în privința aplicării în timp a acestei dispoziții procedurale. Pe de o parte, fiind o normă de procedură, aceasta este de aplicabilitate imediată, ceea ce înseamnă că atât înscrisurile sub semnătură privată încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, cât și cele încheiate după această dată vor fi apreciate, începând cu 24 martie 2017, ca fiind titluri executorii prin prisma prevederilor Legii nr. 17/2017 (opinie către care tindem să înclinăm).
Pe de altă parte, executorialitatea înscrisurilor sub semnătură privată poate fi apreciată în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului (i.e. contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2017 nu le va fi afectat caracterul de titlu executoriu prin prisma noilor prevederi).
Textul art. 641, în forma modificată de Legea nr. 17/2017, poate conduce astfel către două interpretări: (i) una potrivit căreia înscrisurile sub semnătură privată, cărora legea le recunoștea caracterul de titlu executoriu înainte de schimbarea menționată mai sus, vor fi titluri executorii cu condiția ca acestea să fie înregistrate într-un registru public, iar (ii) alta potrivit căreia înregistrarea în registre publice este o condiție doar în cazul în care legea conține prevederi cu privire la o asemenea înregistrare.
Suntem de părere că interpretarea corectă este cea de-a doua, anume că noile prevederi ale Legii nr. 17/2017 nu condiționează caracterul de titlu executoriu al înscrisurilor sub semnătură privată decât în cazul în care cadrul legal actual prevede înregistrarea unor asemenea înscrisuri în registre publice (de exemplu, contractele de ipotecă).
Analizând modificările aduse art. 641, considerăm că o interpretare completă a acestui text nu ar trebui să pună accentul doar pe sintagma „numai dacă sunt înregistrate în registrele publice”, ci să coreleze acest text și cu sintagma „în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege”. Astfel, considerăm că acolo unde legea atribuie caracter de titlu executoriu unui înscris, însă nu prevede obligativitatea înregistrării acestuia într-un registru public, putem considera condițiile legale îndeplinite cu privire la executorialitatea înscrisului din acest punct de vedere.
Mai mult, este greu de conceput faptul că o normă de procedură poate condiționa normele actuale de drept substanțial care, în cazul unui număr de instrumente juridice prevăd că acestea sunt titluri executorii, fără a prevedea și înregistrarea acestora în registre publice.
Ne punem întrebarea dacă această condiție a înregistrării trebuie interpretată ca fiind una formală (cu informații minime) sau poate implica anumite condiții suplimentare cu privire la substanța înregistrării? Plecând de la interpretarea conform căreia înscrisurile sub semnătură privată capătă caracter de titlu executoriu numai în măsura în care sunt înregistrate într-un registru public și ținând cont de potențialele restricții menționate mai sus, nu excludem posibilitatea ca instanțele de judecată, analizând condițiile aplicabile unui înscris sub semnătură privată din perspectiva înregistrării acestuia într-un registru public, să considere o înregistrare ca fiind insuficientă din punctul de vedere al informațiilor prezente într-un asemenea registru public.
Considerăm că, în acest caz, ar fi nevoie de o reglementare suplimentară cu privire la minimul de informații necesar a fi înregistrate într-un registru public pentru a îndeplini condiția nou introdusă de legiuitor.
În momentul de față există două registre publice la nivel național: Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) și Cartea Funciară. Majoritatea înscrierilor în aceste registre evidențiază, dar nu se limitează la garanții mobiliare (înregistrate la AEGRM) și imobiliare (înregistrate la Cartea Funciară).
Cu privire la AEGRM, Corpul Operatorilor AEGRM a prezentat o opinie oficială legată de schimbările aduse de Legea nr. 17/2017, opinie prin care evidențiază faptul că „se poate, de asemenea, realiza publicitatea altor acte/fapte juridice supuse publicității conform legii, cum este și cazul titlurilor executorii despre care menționează art. 641 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în redactarea sa actuală, prin completarea și înscrierea în AEGRM a formularului de aviz specific inițial”. Într-adevăr, în cazul în care luăm în calcul prima interpretare prezentată mai sus, această operațiune este posibilă, însă ne punem problema anumitor constrângeri practice ale unor asemenea înregistrări.
De exemplu, putem avea în vedere art. 120 din OUG nr 99/2006, potrivit căruia „contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii”.
Conform opiniei Corpului Operatorilor AEGRM, contractele de credit ar putea fi înregistrate în AEGRM pentru a căpăta caracterul de titlu executoriu. În practică, însă, trebuie să luăm în considerare limitele de identificare ale unor asemenea înscrisuri, având în vedere caracterul public al acestui registru național. Nu putem ignora confidențialitatea anumitor informații conținute în aceste înscrisuri, și nici eventualele rețineri din punct de vedere comercial cu privire la publicitatea unor asemenea informații.
În plus, ne mai exprimăm o rezervă cu privire la faptul că niciuna dintre reglementările în vigoare (OG nr. 89/2000, HG nr. 802/1999 sau Ordinul Ministrului Justiției nr. 1808/C/2014) nu prevede expres posibilitatea înregistrării contractelor de credit în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, cu atât mai mult dacă vorbim despre contracte de credit negarantate cu garanții reale.
În mod similar, am putea accepta posibilitatea notării contractelor de credit (garantate cu ipoteca imobiliară) în Cartea Funciară. Conform art. 903 din Codul civil, se vor putea nota în cartea funciară și „orice alte fapte sau raporturi juridice care au legătură cu imobilul și care sunt prevăzute în acest scop de lege”. Până în acest moment, ANCPI nu a prezentat o opinie oficială cu privire la această posibilitate, așadar ne menținem rezervele cu privire la posibilitatea notării contractelor de credit în Cartea Funciară.
Menționăm faptul că legea nu definește noțiunea de „registru public” și nici nu stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un registru pentru a fi considerat public.
De asemenea, conform celor mai recente modificări aduse Legii nr. 51/1995, se dorește implementarea la nivel legislativ (existente până acum doar în Statutul profesiei de avocat) a unui registru electronic al actelor întocmite de avocați. Actele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 51/1995 (adică acelea ȋn cazul căror intervine dreptul avocatului de a atesta identitatea părților, a conținutului și datei) vor trebui înregistrate de către avocați în acest registru sub sancțiunea inopozabilității față de terți a acestor aspecte.
Normele privind organizarea și funcționarea acestui registru vor fi adoptate de Consiliul U.N.B.R.. Rămâne de urmărit în ce măsură o astfel de înregistrare va putea fi luată în considerare și validată de practică drept o opțiune de înregistrare a contractelor de credit redactate de avocați în scop de titlu executoriu.
Concluzii
Așa cum menționam și la începutul acestui articol, considerăm că este necesară o clarificare suplimentară din partea legislativului sau, cel puțin, o interpretare unitară din partea instanțelor judecătorești cu privire la aplicabilitatea art. 641 din Codul de procedura civilă. Mai important, o pronunțare la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție ar putea aduce mai multa lumină asupra interpretării Art. 641, rămânând ca, în funcție de o potențiala decizie a instanței supreme, să fie folosite sau nu fie registre de publicitate existente sau să se creeze un nou registru de publicitate în scopul înregistrării contractelor de credit.
