Clădirea Teatrului Național, asigurată de Allianz pentru 91 mil. euro, cu o primă cuprinsă între 50.000 și 75.000 de euro

Clădirea Teatrului Național, asigurată de Allianz pentru 91 mil. euro, cu o primă cuprinsă între 50.000 și 75.000 de euro

Sursa foto: Profit.ro / Laszlo Raduly

Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 23 nov 2015

Allianz-Țiriac asigură, începând cu luna octombrie, clădirea Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București, suma asigurată prin poliță depășind 91 milioane de euro, corespunzătare unei prime cuprinse între 50.000 și 75.000 de euro.

Polița emisă pe o perioadă de 12 luni, include protecție de tip ”toate riscurile” - de la cutremur, inundație sau incendiu, până la furt sau vandalism - pentru o sumă asigurată de peste 91 milioane de euro, se arată într-un comunicat al companiei remis Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Asigurătorul nu anunțat valoarea primei de asigurare, dar menționează că polița este o sponsorizare.

Specialiștii contactați de Profit.ro au estimat valoarea primei între 50.000 și 75.000 de euro.

În decembrie 2014, Allianz-Țiriac a anunțat că protejează bunurile TNB pentru o sumă asigurată de 23,5 milioane de lei.

Polita acoperă echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații), mobilier și obiecte de inventar, cum ar fi decoruri, pe o perioadă de 12 luni (până în decembrie 2015 – n.r.) pentru toate riscurile, de la incendiu, trăznet, explozie, inundație de la apă de conductă și până la cutremur sau alte riscuri catastrofice.

De-a lungul timpului, compania a asigurat Ateneul Român, Festivalul Internațional de Film Transilvania sau Festivalul de Teatru de la Sibiu.

Allianz-Țiriac este liderul pieței asigurărilor și parte a grupului german Allianz.

viewscnt
Afla mai multe despre
allianz-tiriac
teatru
polita
cladire