ANALIZĂ PROFIT TV Săptămâna s-a încheiat cu prăbușirea cotațiilor petrolului și gazului natural

ANALIZĂ PROFIT TV Săptămâna s-a încheiat cu prăbușirea cotațiilor petrolului și gazului natural
scris 2 dec 2019

Săptămâna s-a încheiat cu scăderi pe Wall Street, în contextul în care investitorii s-au refocusat asupra tensiunilor comerciale dintre Statele Unite ale Americii (SUA) și China, după ce joi Beijingul a avertizat Washingtonul că va lua măsuri pentru a răspunde legislației americane care susține protestatarii din Hong Kong.

Cu toate aceste minusuri, principalii indici bursieri americani au terminat săptămâna cu câștiguri frumoase, care fac ca luna noiembrie să fie una dintre cele mai bune din an, cu creșteri de circa 4%. Vineri am asistat la o sesiune deosebit de interesantă căci, în ciuda unei lichidități mai reduse datorată vacanței de Ziua Recunoștinței, piețele nu au fost neapărat liniștite, fiind și ultima zi de tranzacționare a lunii, fapt ce a creat o oportunitate pentru relocarea fluxurilor, și exact asta s-a întâmplat. Sectorul energetic a pierdut cel mai mult pe fondul scăderii cotațiilor petrolului, dar am înregistrat minusuri și pentru acțiunile din domeniile asistenței medicale și tehnologiei. În același timp, sentimentul în rândul marilor retaileri a fost mixt înaintea începerii cumpărăturilor de Black Friday. Dintre companiile cunoscute, peste 2% au pierdut acțiunile PetroChina (-2,47%), Honda Motor (-2,06%) și Deutsche Bank (-2,04%).

Moneda euro se bucură de un sprijin record din partea cetățenilor europeni CITEȘTE ȘI Moneda euro se bucură de un sprijin record din partea cetățenilor europeni
Urmărește-ne și pe Google News

Și pietele bursiere europene s-au închis pe roșu vineri, corelate cu evoluțiile de peste ocean, pe acest fond al creșterii tensiunilor comerciale dintre SUA și China. Indicele londonez FTSE100 (-0,94%) a pierdut aproape un procent, după ce sondajul GfK a arătat că încrederea consumatorilor britanici în noiembrie (-14) se menține la cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani. Pe de altă parte indicele DAX (-0,07%) de la Frankfurt a închis indecis, după ce ultimele date venite dinspre economia Germaniei au arătat că vânzările cu amănuntul au scăzut în luna octombrie (-1,9%) mai mult decât așteptările (-0,2%). Totuși, per total, câștigurile din primele trei zile au făcut ca săptămâna să fie pozitivă pentru indicii majori europeni.

Să remarcăm și săptămâna extrem de pozitivă (a 36-a din cele 47 din 2019) pentru indicele NZX50 al bursei din Noua Zeelandă, cu cinci zile de creștere din tot atâtea, dar și pierderea de vineri a bursei din Hong Kong (Hang Seng -2,03%), care încheie luna noiembrie cu o pierdere de 4% și reduce avansul de anul acesta la doar două procente.

În pofida climatului extern negativ, vineri la București a fost o zi verde, cu excepția minusului mic al indicelui energetic BET-NG (-0,12%). Volumele de tranzacționare, de 7,5 milioane euro, au revenit cumva spre valoarea medie zilnică înregistrată la începutul anului, iar media din această săptămână, de 10,15 milioane euro, se menține la același nivel cu cea de săptămâna trecută. Însă aceste cifre se datorează exclusiv schimburilor imense cu pachete OMV Petrom, altfel rulajele ar fi fost, ca în toate aceste ultime luni, extrem de reduse. Iar vineri s-a păstrat același tipar din ultimul timp, căci mai mult de două treimi din transferuri au fost susținute de doar două acțiuni, și anume Romgaz (SNG -0,26%) și Banca Transilvania (TLV -0,20%). Iar topul lichidității a fost completat de cealaltă acțiune bancară lichidă de la Bursa de Valori București (BVB), respectiv BRD Groupe Societe Generale (BRD +0,26%), adică exact cele trei titluri care ar urma să intre, începând cu septembrie 2020, în cadrul indicelui FTSE All Global Cap. Schimburi peste medie s-au făcut și cu titlurile Fondul Proprietatea (FP +1,27%) și SIF Moldova (SIF 2 0,00%).

Pe piața valutară dolarul (USD) a fost suficient de puternic la începutul zilei pentru a trimite moneda unică europeană (EUR) sub 1,1000, nivelul minim din noiembrie, dar ulterior moneda americană a pierdut din teren. A fost per ansamblu o săptămână bună pentru dolar, care însă s-a depreciat în raport cu lira sterlină (GBP). Spectacolul a fost asigurat însă de perechea EUR/RON, care după o creștere spectaculoasă miercuri până la 4,8060, cea mai mică valoare a leului din istoria sa, a revenit joi și vineri către 4,7800, după ședințe de volatilitate ridicată și pe fondul unor declarații ale guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR) Mugur Isărescu, ce ar putea fi interpretate și drept un mesaj de apărare a leului prin intervenții în piață. Cursul stabilit vineri a fost 4,7781.

Cotațiile țițeiului s-au prăbușit vineri (CrudeWTI -5%, Brent -4%) în contextul unei lichidități reduse și a unei știri care vorbește despre faptul că Rusia ar putea să nu dorească să anunțe în prealabil o reducere a producției OPEC+, dorind în schimb să aștepte până în aprilie pentru a se decide. Piața așteaptă la reuniunea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) din această săptămână o prelungire de 3-6 luni a acordului actual. Și prețul gazului natural a pierdut aproape 17% în ultimele cinci zile consecutive de scădere.

viewscnt
Afla mai multe despre
catalin chivu
bursa