Analiză CNN: Motivul real al răzgândirii lui Trump în privința tarifelor este, cel mai probabil, renunțarea masivă a investitorilor la titlurile federale americane. Bursele, cu excepția celei chineze, își revin

Financiar   
Analiză CNN: Motivul real al răzgândirii lui Trump în privința tarifelor este, cel mai probabil, renunțarea masivă a investitorilor la titlurile federale americane. Bursele, cu excepția celei chineze, își revin

CNN arată că decizia bruscă a președintelui Donald Trump “de a pune pe pauză” pentru trei luni planul său de tarife pentru importuri i-a luat prin surprindere chiar și pe cei mai apropiați colaboratori ai săi. “Mulți oficiali de la Casa Albă au aflat decizia în același timp cu restul lumii, din postarea lui Trump de pe rețeaua sa socială. Audiat la acea oră în Congres, Jamieson Greer, înaltul reprezentant al SUA pentru comerț nu pomenise nimic de acest lucru, când un parlamentar democrat din Nevada a văzut postarea lui Trump și, în plină audiere i-a spus – Se pare că șeful tău tocmai ți-a tras preșul de sub picioare și a întrerupt tarifele”, scrie CNN.

Televiziunea americană mai arată că, deși presiunile oamenilor de afaceri și finanțatori republicani asupra lui Trump să renunțe la politica sa tarifară au fost imense în ultima săptămână (“Deveneau nebunești. Erau cu toții zguduiți, speriați”, a mărturisit chiar Trump), totuși, ceea ce l-a făcut să se răzgâdească este un alt motiv, arată BiziDay.

Urmărește-ne și pe Google News
Cum creezi un concurs rapid în grupurile WhatsApp pentru a genera trafic instant CITEȘTE ȘI Cum creezi un concurs rapid în grupurile WhatsApp pentru a genera trafic instant
Evenimente

Vânzările bruște de titluri americane (din care guvernul federal se finanțează), care de obicei sunt un loc de refugiu pentru investitori atunci când bursele scad, a arătat clar clar că ramificațiile economice ale strategiei președintelui sunt potențial catastrofale și mult mai grave decât prevăzuseră anterior consilierii săi, mai arată CNN. De fapt, singurele care au fost căutate în aceste zile de investitori au fost titlurile de stat germane, paradoxal, o economie europeană care ar fi urmat să aibă cel mai mult de suferit de pe urma taxelor pe importurile de mașini.

Departamentul Trezoreriei al SUA (ministerul de Finanțe) a fost cel care a tras alarma și a fost un factor central în decizia lui Trump de a întrerupe regimul tarifar anunțat, iar secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a venit și i-a explicat aceste lucruri lui Trump, miercuri, cu puțin înainte de anunțul acestuia că oprește aplicarea tarifelor.

“Chiar și pentru Trump, renumit pentru piruetele și răzgândirile sale, anunțul de miercuri a fost o inversare uluitoare a unui plan pe care doar cu o zi mai devreme păruse că îl susține până la capăt”, mai scrie CNN, care arată că miercuri dimineața președintele american nu avea de gând să renunțe la planul tarifar.

Spre seară, el a încercat apoi să profite și să se laude cu creșterea burselor, ca urmare a renunțării la tarife, dar chiar și piața americană, care a crescut cel mai mult (Nasdaq a închis miercuri seara cu +12%) abia a recuperat jumătate din căderea de săptămâna trecută și o treime din scădere înregistrată după 20 februarie, când Trump a început să aplice primele tarife Mexicului, Canadei și Chinei.

CNN conchide că nici chiar secretarul Bessent, a cărui carieră financiară a fost strâns legată de piața obligațiunilor și care a urmărit să reducă dobânzile la care se împrumută SUA, nu a anticipat amplitudinea neîncrederii în economia americană stârnită de politica tarifară a Cabinetului Trump.

Zile libere - Vine o nouă minivacanță, acum de Paște. Câte zile libere legale au mai rămas în 2025 CITEȘTE ȘI Zile libere - Vine o nouă minivacanță, acum de Paște. Câte zile libere legale au mai rămas în 2025

Dacă decizia a adus “un oftat de ușurare și dinspre Capitoliu și dinspre celelalte capitale ale lumii”, cum a spus chiar Alyssa Farah Griffin, fostul director de comunicare al lui Donald Trump, un final al războiului comercial cu China încă nu se întrevede.

Bursele asiatice au crescut joi dimineața, dar mai precaut decât cele americane. De exemplu, bursa japoneză a înregistrat o recuperare de +8%, dar cea de la Shanghai (China) a crescut cu mai puțin de +1%, iar cea din India a continuat să scadă.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
trump
bursa